Pe scurt, 2 mai 2018
- Preşedintele Republicii franceze, Emmanuel Macron, a discutat despre viitorul Europei cu deputaţii europeni, marţi, 17 aprilie
- Comisia Europeană propune măsuri de îmbunătăţire a elementelor de securitate cu care sunt prevăzute cărţile de identitate ale cetăţenilor UE şi documentele de şedere ale membrilor de familie ai acestora din afara UE
- Următoarele alegeri europene vor avea loc la 23-26 mai 2019. Deputaţii din PE au aprobat propunerea Consiliului, odată cu datele sesiunilor plenare din 2019
- Comisia Europeană propune un nou act legislativ pentru a întări protecţia denunţătorilor de nereguli („whistleblowers”) în întreaga UE
- Comisia Europeană propune noi norme privind dreptul societăţilor comerciale, astfel încât societăţile să poată fuziona şi să se poată diviza sau deplasa în cadrul pieţei unice
- Comisia Europeană lansează un set de recomandări privind modul în care UE poate întări cooperarea în lupta împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinuri
- Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au ajuns la un acord politic preliminar privind principalele elemente ale normelor revizuite care se aplică în mass-media audiovizuală din Europa
- Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au acordat statut de protecţie pentru 538.000 de solicitanţi de azil în 2017, în scădere cu aproape 25% din 2016, potrivit Eurostat
- Social-democraţii din Germania (SPD) au ales-o pe Andrea Nahles, un fost ministru al muncii, combativ şi deschis, ca primul lider femeie al partidului
- Grupul separatist ETA va anunţa în curând dizolvarea sa, încheind definitiv campania de atacuri şi împuşcături întinsă pe aproape patru decenii pentru un stat basc independent în nordul Spaniei şi în sud-vestul Franţei, la şapte ani de la declararea încetării focului.
- Regina Elisabeta a Marii Britanii a deschis recent ceea ce se preconizează a fi ultima sa participare la reuniunea şefilor de guverne din Commonwealth, abordând chestiunea succesiunii sale. Regina le-a spus liderilor celor 53 de state, reuniţi la Londra, că speră ca fiul său cel mare, Prinţul de Wales, să preia conducerea organizaţiei Commonwealth.
- Comisia Europeană nu are obligaţia de a propune o lege după o petiţie publică de succes, a anunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), pronunţându-se asupra cazului privind activişti anti-avort. „O interpretare contrară ar priva Comisia de întreaga sa capacitate de a-şi exercita puterea de iniţiativă legislativă în baza unei iniţiative a cetăţenilor europeni”, a decis CJUE.
Publicat in: 02/05/2018 | Nu sunt comentarii » |