Prisma » European » Pe scurt, 16 august 2018

Pe scurt, 16 august 2018

  • Cancelarul Angela Merkel se întâlneşte pe 18 august cu preşedintele rus Vladimir Putin la Schloss Meseberg
  • Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a efectuat prima vizită oficială în SUA pentru un prim contact cu administraţia de la Casa Albă
  • Primul turneu în străinătate al noului şef al diplomaţiei britanice, Jeremy Hunt, a inclus China, Franţa şi Austria
  • Secretariatul de Stat pentru Politici Naţionale din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei va demara un program de subvenţionare pentru susţinerea organizaţiilor maghiare de peste hotare care sprijină familiile, transmite MTI
  • Turcia intenţionează să organizeze la Istanbul, pe 7 septembrie, un summit cu Franţa, Germania şi Rusia, pentru a dezbate subiecte de pe agenda regională, inclusiv situaţia din Siria, relatează presa naţională. Nu avem confirmarea din cele trei capitale
  • Parlamentul macedonean a stabilit data de 30 septembrie pentru organizarea referendumului la care cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe în legătură cu aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, precum şi în legătură cu recentul acord cu Grecia privind numele ţării
  • La 1 august a intrat în vigoare în Danemarca legea care interzice purtarea vălului integral islamic în spaţiul public
  • Comisia Europeană a adoptat decizii de autorizare a cinci organisme modificate genetic (OMG) pentru utilizarea în produse alimentare şi hranei pentru animale. Deciziile de autorizare nu acoperă utilizarea acestor OMG-uri pentru cultivare
  • Patru sateliţi Galileo suplimentari au fost puşi pe orbită de la portul de lansare european din Guyana Franceză cu ajutorul unei rachete Ariane-5. Cu o constelaţie de 26 de sateliţi, sistemul global de navigaţie prin satelit al UE va oferi un semnal mai precis pentru o serie de servicii.
  • Senatorii polonezi au respins demersul preşedintelui Andrzej Duda pentru organizarea, în cursul acestui an, a unui referendum consultativ privind posibila amendare a Constituţiei ţării. Preşedintele Duda a declarat că referendumul respectiv ar avea drept scop să verificare dacă polonezii doresc păstrarea Constituţiei în actuala sa formă, care datează din 1997, sau dacă ei vor o nouă lege fundamentală.
  • Conferinţa de o zi organizată la 10 aprilie 2018 în cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) de la Bruxelles a abordat printre altele chestiuni legate de principiul subsidiarităţii, posibilele efecte ale unei „Europe cu mai multe viteze” şi guvernarea macroregiunilor.
Spread the love


Scrieti un comentariu