Prisma » Executiv » Exerciţiu de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă

Exerciţiu de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă

Se va porni alarma la dezastre şi în Reşiţa, în cadrul unui amplu exerciţiu de protecţie civilă.

În perioada 18-21 aprilie 2017, la nivelul întregii ţări, se va desfăşura un amplu exerciţiu de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.

Astfel, în perioada menţionată, şi în municipiul Reşiţa, va fi transmis semnalul ”ALARMĂ LA DEZASTRE”, mai exact, vor fi emise semnale sonore compuse din 5 sunete, a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 sec între ele.

Populaţia municipiului este astfel înştiinţată să nu intre în panică în timpul acestui exerciţiu şi, totodată, să cunoască semnificaţia semnalelor de alarmare specifice. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările publice pe acest subiect, astfel de exerciţii fiind necesare pentru îmbunătăţirea capacităţii de reacţie a instituţiilor cu atribuţii în gestionarea unor situaţii privind protecţia civilă, dar şi pentru creşterea gradului de cunoaştere a semnificaţiei semnalelor acustice şi a măsurilor care trebuie adoptate de către populaţie în astfel de situaţii.

Spread the love


Scrieti un comentariu