Un fel de REVISTA PRESEI
Am avut parte în decembrie de o fereastră deschisă spre un tărâm pe care n-am mai călcat de vreo 2-3 generaţii. Au fost orele astrale ale românilor înşirate de-a lungul mai multor zile legate de aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti şi funeraliile Majestăţii Sale Regele Mihai I al României. Fiinţa noastră colectivă aflându-se îndeobşte scindată, cu o obstinaţie demnă de scopuri mai înalte, îşi găseşte la răstimpuri temeiuri salutare de solidaritate, de aliniere la mersul vremurilor, dar şi al astrelor. De regăsire a unor repere ale conştiinţei de neam de care ne-am (!) depărtat ori am fost despărţiţi de vânturile istoriei (şi… ale geografiei, la drept vorbind). Chiar şi presa şi-a unit vocile într-un cor coerent, atât “o anumită parte” a ei, cât şi celelalte părţi, obişnuite cu tonalităţi mai frivole sau percutante. Am făcut câteva comentarii la articole din două numere consecutive ale “săptămînalului de tranziţie” Dilema veche, înainte ca ecourile evenimentului excepţional să se… să revină la “normal”.