Arhiva pentru categoria ‘Social’:

Activităţi pentru prevenirea violenţei în familie

În vederea creşterii gradului de informare a membrilor comunităţii despre dimensiunea, incidenţa şi formele de manifestare a violenţei în familie, instituţiile implicate în gestionarea acestui fenomen dar şi cu privire la drepturile şi măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecţiei victimelor violenţei în familie, poliţiştii din Caraş-Severin au fost din nou prezenţi în mijlocul cetăţenilor, în cea de-a patra zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii.

Continuare…

Noutăţi legislative privind acordarea subvenţiilor pentru ucenici şi stagiari

Agenţia Judeteana pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caras-Severin informează persoa-nele interesate despre faptul că în data de 11 iulie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2017 pt. modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pt. absolvenţii de învăţământ superior.

Continuare…

Ziua Diasporei 2017

În data de 15 august 2017, Primăria şi Consiliul Local Reşiţa în colaborare cu Fundaţia Romanian Business Leaders – prin RePatriot va organiza „Ziua Diasporei”. Municipiul Reşiţa a îmbrăţişat această iniţiativă încă de la început, în dorinţa de a face parte dintr-un proiect de repatriere prin antreprenoriat, adresat românilor din Diaspora, lansat de Romanian Business Leaders, o importantă fundaţie care reuneşte antreprenori şi lideri din mediul de afaceri românesc, contribuitori importanţi la bugetele locale şi la bugetul naţional.

Continuare…

Donaţie pentru Centrul de Plasament

Centrul de Plasament „Casa Noastră” Zăgujeni a primit vizita Fundaţiei Parohiei Catolice „Sfântul Mihail” din Altenstad, Bavaria, care a donat copiilor un microbuz Fiat Ducato cu 9 locuri. Darul adus de cei 6 reprezentanţi ai organizaţiei germane i-a încântat pe copiii care beneficiază de serviciile centrului, având în vedere că vechiul mijloc de transport are o vechime de peste 20 de ani. Delegaţia germană a fost formată din Helga Lang, Rudolf Otto Lang, Mathias Unsin, Anton Stuhle, Michael Kogel şi Hermann Hartmann. “Gândurile noastre se îndreaptă spre prietenii şi copiii noştri din România, mai ales cei din Centrul de la Zăgujeni. Venim cu drag în acest loc de fiecare dată şi sperăm ca darul nostru să vă aducă încă un motiv de bucurie”, le-a transmis Helga Lang, copiilor.

Continuare…

Ajutorul de încălzire a locuinţei

„Direcţia de Asistenţă Socială” anunţă că, începând din data de 1 octombrie 2015, vor fi eliberate cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, energie electrică precum şi combustibili solizi sau petrolieri, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2015 – 31 martie 2016. Începând din data de 5 octombrie 2015, beneficiarii – familiile şi persoanele singure din municipiul Reşiţa al căror venit net mediu lunar pe membru de familie nu depăşeşte 615 lei – pot depune cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere la ghişeele „Direcţiei de Asistenţă Socială” (strada Libertăţii nr. 18-22, fosta poştă veche).

Continuare…

Ajutoare pentru foştii abonaţi la termoficare

Începând de vineri, 7 noiembrie 2014, de la ora 11:00, la sediul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin, situat pe str. Traian Lalescu nr. 27 (lângă Direcţia Muncii) vor fi acordate ajutoarele de urgenţă de la bugetul de stat, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 940/29.10.2014, destinate celor 450 de familii care au fost abonate la operatorul de termoficare – SC CET 2010 Reşiţa SRL, în insolvenţă.

Continuare…

Acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei

„Direcţia de Asistenţă Socială” anunţă că, în perioada 1 octombrie – 17 octombrie 2014, vor fi preluate cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, energie electrică precum şi combustibili solizi sau petrolieri, pentru sezonul rece 1 octombrie 2014-31 martie 2015. Beneficiarii – familiile şi persoanele singure din municipiul Reşiţa al căror venit net mediu lunar pe membru de familie nu depăşeşte 615 lei – se pot prezenta la ghişeele „Direcţiei de Asistenţă Socială” (strada Libertăţii nr. 18-22, fosta poştă veche; cererile pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri se vor depune la camera nr. 5 a „Direcţiei de Asistenţă Socială” – intrarea se face prin curtea Romtelecom).

Continuare…

Ciprian Bogdan Toba – reşiţeanul care a deprins tainele artei culinare printre peruani

Ciprian Bogdan Toba, profesionist în arte culinare, un titlu care se dă la nivel american şi pe care o dă Forumul Panamerican de Asociaţii Gastronomice Profesioniste, a revenit după 11 ani în ţară, în Reşiţa şi arată celorlalţi cum a reuşit un român să se perfecţioneze la capăt de lume.

Dar povestea pleacă din altă parte, o poveste ruptă parcă dintr-un scenariu de film. Este povestea românului care a crezut că şi-a întâlnit iubirea vieţii pe internet şi pentru care a riscat, după cum precizează chiar “protagonistul”. Povestea s-a finalizat printr-o căsătorie cu o femeie din Peru care şi-a urmat soţul în România. Pentru că nu a reuşit să se adapteze într-o ţară total diferită de societatea peruană, cei doi s-au hotărât să plece în Peru. Relaţia a mai durat un an şi apoi românul Ciprian Tobă s-a trezit singur într-o ţară străină şi total diferită de cea din care plecase. Nu avea alternative decât să lupte să supravieţuiască. “Am început să lupt să-mi construiesc un viitor de la zero, pentru că nu cunoşteam pe absolut nimeni acolo şi nu ştiam nici limba bine. A fost greu! Nu ştiam de unde să apuc viaţa şi uşor, uşor a trebuit să-mi caut de lucru”, a povestit Ciprian Toba.

Continuare…

Copilăria este inima tuturor vârstelor

“Copilăria este inima tuturor vârstelor”, spunea Lucian Blaga. Pentru că din copilărie se dă startul evoluţiei fiinţiale a fiecăruia dintre noi, iar fără copilăriei suntem sortiţi vieţuirii în abisul ignoranţei. Trăim astăzi în secolul XXI, un secol al super civilizaţiei şi evoluţiei din toate domeniile dar al involuţiei ca fiinţe umane pentru că nu punem preţ pe ceea ce ne defineşte ca existenţă: fiinţe raţionale şi afective; iar raţiunea şi afectivitatea vin dintr-un interior bine închegat emoţional. Trăim secolul super-vitezei, al descoperirilor ştiinţifice uluitoare şi al evoluţiei tehnologice dar trăim şi secolul intole-ranţei, al ignoranţei colective vis-a-vis de evoluţia noastră socială, de evoluţia în comunitate. Cazurile sociale cu copii mulţi ţinuţi în mizerie, fără educaţie, fără posibilitatea de integrare colectivă, fără posibilitatea de a evolua ca fiinţe sociale cu atitudine civică, sunt tot mai numeroase iar şansele multora de a ajunge la linia de plutire sunt tot mai incerte.

Continuare…

Gabriela Bunda – femeia care a reuşit să transforme o meserie în artă

Atunci când pasiunea pentru ceea ce faci nu contabilizează timp pierdut, bani, oboseală, dezamăgiri, această pasiunea se transformă în artă. Despre arta frumosului a învăţat Gabriela Bunda prin propriile strădanii în cei 11 ani de când este specialist în coafat. Deşi n-a profesat de la început în acest domeniu, spune că de mică a cochetat cu asta, iar sora i-a fost modelul pe care şi-a exersat imaginaţia până când a decis să urmeze un curs de coafor la AJOFM. Se pare că acel curs de calificare i-a deschis drumul spre ceea ce avea să devină, o profesionistă în acest domeniu. Singurul ei regret este că nu a investit în ea însăşi decât în ultimii 11 ani de activitate în domeniul esteticii, ani fructuoşi care au însemnat specializări în ţară şi în afară, totul din proprii ei investiţii materiale.

Continuare…