Ciprian Bogdan Toba – reşiţeanul care a deprins tainele artei culinare printre peruani

Ciprian Bogdan Toba, profesionist în arte culinare, un titlu care se dă la nivel american şi pe care o dă Forumul Panamerican de Asociaţii Gastronomice Profesioniste, a revenit după 11 ani în ţară, în Reşiţa şi arată celorlalţi cum a reuşit un român să se perfecţioneze la capăt de lume.

Dar povestea pleacă din altă parte, o poveste ruptă parcă dintr-un scenariu de film. Este povestea românului care a crezut că şi-a întâlnit iubirea vieţii pe internet şi pentru care a riscat, după cum precizează chiar “protagonistul”. Povestea s-a finalizat printr-o căsătorie cu o femeie din Peru care şi-a urmat soţul în România. Pentru că nu a reuşit să se adapteze într-o ţară total diferită de societatea peruană, cei doi s-au hotărât să plece în Peru. Relaţia a mai durat un an şi apoi românul Ciprian Tobă s-a trezit singur într-o ţară străină şi total diferită de cea din care plecase. Nu avea alternative decât să lupte să supravieţuiască. “Am început să lupt să-mi construiesc un viitor de la zero, pentru că nu cunoşteam pe absolut nimeni acolo şi nu ştiam nici limba bine. A fost greu! Nu ştiam de unde să apuc viaţa şi uşor, uşor a trebuit să-mi caut de lucru”, a povestit Ciprian Toba.

După ce a învăţat limba a început să lucreze în diverse locuri. “Am luat-o de la zero la capătul lumii”, o experienţă de viaţă despre care spune că l-a trezit foarte mult la realitate. “În orice parte a lumii ai fi dacă nu te baţi pentru ceea ce crezi şi pentru vise nu se poate obţine un rezultat bun”. Seriozitatea şi perseverenţa au fost punctele forte care l-au ajutat să evolueze într-o ţară care nu-i oferea nimic, la prima vedere.

Ajunsese să-şi dorească să revină în România, când un alt român care deschisese în Peru o cafenea, l-a invitat la inaugurare. Apoi şi-a spus: „eu cu capul plecat în România nu mă întorc! Prefer să mor luptând acolo, să mănânc pietre dar eu cu capul plecat nu mă întorc. A fost o chestiune de ambiţie personală să dovedesc că pot să lupt şi că sunt capabil să lupt în orice colţ al planetei, pentru visele mele, pentru o viaţă mai bună. Numai că unora le pică mai uşor viaţa mai bună iar alţii trebuie să se lupte pentru ea şi să o simtă!”, a explicat Ciprian, convins că lupta aceasta a meritat tot efortul.

Despre actuala soţie, tot peruancă, a dezvăluit că i-a fost de foarte mult ajutor moral, pentru că, mărturiseşte el, mai avea şi stări de depresie pentru că era singur şi nu cunoştea pe nimeni. Plecase pentru un vis care s-a spulberat într-o clipă. Mai era speriat şi de delicvenţa care era la tot pasul pe străzile peruane. Încet, încet a prins curaj şi s-a ancorat de dorinţa de a face ceva pentru propria viaţă. Era bucuros chiar şi când din 10 persoane întâlnea una care ştia engleză şi putea să comunice ce-şi doreşte.

După ce a reuşit să se stabilizeze oarecum financiar a înţeles că unica şansă de a fi competitiv şi de a rămâne pe piaţă ca şi specialist în gastronomie, a fost să studieze la ei, altfel nu avea nici o şansă. „Am stat şi am analizat care sunt punctele tari ale peruanilor”, pentru a înţelege în ce domeniu ar putea avea o şansă în acea ţară.

Înţelegând că în prezent Peru este locul trei în lume ca şi forţă gastronomică acest lucru i-a stârnit dorinţa de a face ceva în acest sens. „Ei iau aceste domenii foarte în serios şi o şcoală de gastronomie este destul de scumpă acolo”.

Dar cum a venit pasiunea pentru gătit pentru Ciprian Tobă? Rămânând singur de la vârsta de 18 ani era nevoit să gătească şi a descoperit că-i place asta. Apoi au urmat tot felul de experimente culinare. Asta i-a oferit mai târziu şansa de a îmbina utilul cu plăcutul. Apoi a apărut dorinţa de a-şi studia „pasiunea”, pentru că, spune el, în sine gastronomia este ştiinţă.

A urmat o şcoală de gastronomie de 2 ani, zi de zi, 8 ore pe zi, foarte serios, cu examene peste examene şi mult efort. Din 32 de cursanţi care au urmat cursurile în promoţia lui, la final au primit diplomă doar 15 absolvenţi, selecţia fiind una foarte dură. „Profesionistul în gastronomie trebuie să aibă multe calităţi ca să reziste într-un mediu dur cum este bucătăria, pentru că bucătăria profesionistă nu înseamnă ca acasă, înseamnă foarte multe ore de lucru, de stat foarte mult în picioare, să fi puternic psihic, pentru că se lucrează cu foarte mulţi clienţi şi atunci este presiunea foarte mare. Apoi trebuie să ştii să coordonezi o echipă şi asta implică mult mai multe cunoştinţe decât un simplu bucătar. De aceea în bucătărie o echipă îl are poziţionat pe bucătar pe la mijlocul echipei. De la bucătar în sus vorbim deja de grade profesioniste, de persoane care au studii şi au capacitatea să coordoneze echipe şi să supravegheze tot bunul mers al unei bucătării”. Toate astea înseamnă noţiuni de nutriţie, de management şi toate astea au fost însuşite de românul plecat la capătul lumii pentru un vis.

După doi ani de studii a fost necesar încă un an de studii pentru titlul profesional. Aşa a urmat trei ani de şcoală pentru a beneficia de o diplomă, după o selecţie dură, într-un domeniu de top dintr-o ţară sud-americană, care nu-şi permite să scoată absolvenţi mediocrii şi atunci selecţia este pe măsură. Dar şi cei care termină aceste studii domină la un nivel foarte înalt tot ce înseamnă cunoştinţe gastronomice, a mai precizat Ciprian Toba.

După părerea lui românul în general este foarte bun în ceea ce face, este foarte competitiv, dar are încă o problemă la care mai trebuie lucrat: „românul nu ştie încă să lucreze în echipă. Individual românul este luptător şi competitiv”, ca dovadă că şi-a luat gradul profesional printr-o selecţie la care au participat studenţi din toată America de Sud, nu doar din Peru. Între toţi americanii şi un român, „mândru cu steguleţul meu românesc pentru că eu mă identific foarte mult cu ţara mea”, aşa se pare că vede şi simte românismul, un român care a trăit ani de zile printre străini.

După ce a obţinut gradul profesional a primit ofertă chiar de la şcoala la care a studiat, să rămână ca profesor, el un român să-i înveţe pe sud-americani tainele propriei lor gastronomii.

Pe lângă asta mai are un vis, acela de a deschide un restaurant cu specific românesc, primul restaurant de acest gen din Peru.

A precizat însă că prima lui profesie este aceea de tătic, simţindu-se responsabil de două vieţi, cea a copiilor săi şi apoi de cea a soţiei, familia sa din Peru, despre care spune că este mai valoroasă decât toate specializările şi ceva ce nu se poate cuantifica în bani. Şi mai presus de asta vrea să fie un model constructiv pentru proprii copii, cărora le vorbeşte permanent despre România, „pentru că viitorul nostru depinde foarte mult de ceea ce le dăm copiilor noştri”, a spus părintele din el.

A primit diploma de Chef Manager oferită de Academia Culinară Profesionistă Americană prin Forul Panamerican de Asociaţii Gastronomice Profesioniste, o diplomă obţinută la nivel american. Apoi un curs urmat la „Cordon Bleu”, una dintre cele mai puternice şcoli din domeniu, iar gradul profesional i-a fost oferit de către Academia Profesionistă Culinară Americană şi înmânată chiar de către preşedintele Organizaţiei Mondiale de Chef, pe America, forum suprem în domeniul gastronomic la nivel mondial, încântat că a avut printre ei şi un român, reşiţeanul Ciprian Bogdan Toba.

Aflându-se pentru câteva luni acasă, în Reşiţa, nu a stat degeaba şi a pus bazele, cu temei legal şi după multe lupte cu birocraţia românească, Asociaţiei Gastronomice Româneşti.

Susţine că peste tot a mers cu steguleţul românesc şi crede cu tărie în ceea ce este:„sunt patriot, sunt român, am încredere în ţara mea, am încredere în românii mei, eu am marea încredere că noi ca naţiune putem să ne ridicăm chiar prin fiecare dintre noi. Eu tot timpul am mers pe ideea că România este fiecare dintre noi, iar eu în Peru simt că reprezint România, fără să-mi zică nimeni şi atunci eu trebuie să dau imaginea pe care simt că trebuie să o aibă străinul despre ţara mea”.

Elena Franţ