Arhiva pentru categoria ‘Social’:

Guvernul a aprobat proiectul noii Legi a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale

Guvernul României a aprobat proiectul noii Legi a pensiilor, la propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Proiectul de lege prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referinţă (VPR): Continuare…

ANRP: Stadiul de soluţionare a dosarelor la data de 10.09.2018

Dosarele constituite în temeiul legilor fondului funciar

Ca urmare a hotărârilor luate la nivelul comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul legislaţiei fondului funciar, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au fost înregistrate 31.035 dosare constituite în temeiul legilor fondului funciar. Dintre acestea, au fost soluţionate până în prezent 23.663 dosare.

Continuare…

Proiectul noii legi a pensiilor lansat în dezbatere publică

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii. Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale:

  • contributivitate, adică plată în funcţie de contribuţie;
  • egalitate, adică pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în momente diferite, primesc aceeaşi sumă de bani;
  • solidaritate socială, adică generaţiile în activitate susţin, prin plata contribuţiilor lor, generaţiile de pensionari şi, în viitor, vor fi susţinute la rândul lor;
  • imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

Continuare…

DSU a lansat fiipregatit.ro

platforma naţională de pregătire a populaţiei pentru situaţii de urgenţă

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au lansat miercuri, 28 februarie, de Ziua Protecţiei Civile, platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă, fiipregatit.ro

Continuare…

Guvernul a aprobat înfiinţarea agenţiilor de mediere între cererea şi oferta de muncă zilieră

Guvernul a aprobat înfiinţarea agenţiilor de mediere între cererea şi oferta de muncă zilieră. Aceste structuri vor fi acreditate de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), prin agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, care facilitează punerea în legătură a beneficiarilor de lucrări cu zilieri, în vederea stabilirii de raporturi de muncă.

Continuare…

Activitatea de tele-muncă (munca la distanţă)

Activitatea de tele-muncă (munca la distanţă), folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, va fi reglementată şi în România.

Activitatea de tele-muncă (munca la distanţă) – o transpunere a conceptului de “teleworking”, prevăzut în majoritatea statelor europene – va fi reglementată şi în România, stabileşte un proiect de lege aprobat de guvern în şedinţa din 9 august.

Continuare…

Noi măsuri în domeniul silvic: paza pădurilor şi asigurarea lemnului de foc

Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin Gărzile Forestiere, împreună cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi ocoalele silvice de regim, începe de vineri, 21 iulie 2017, demersurile pentru preluarea în pază a tuturor suprafeţelor de pădure nepăzite la acest moment din România, indiferent de forma de proprietate. Măsura este prevăzută în noul Cod Silvic (Legea 175/2017), care intră de la această dată în vigoare.

Continuare…

Accesul persoanelor adoptate la informaţiile referitoare la propriul trecut

Executivul a aprobat metodologia privind solu-ţionarea cererilor persoanelor adoptate de a avea acces la informaţiile referitoare la propriul trecut.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) sprijină persoana adoptată să-şi cunoască originile şi propriul trecut şi furnizează părinţilor fireşti şi rudelor biologice ale acesteia informaţii vizând persoana adoptată, se prevede într-un act normativ adoptat de Executiv în şedinţa din 30 iunie.

Continuare…

Bilete de tratament balnear pentru anul 2017

Guvernul a stabilit, prin Hotărâre de Guvern, atât numărul biletelor de tratament balnear acordate prin unităţile de tratament balnear care aparţin Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2017, cât şi faptul că, pe lângă acestea, se vor contracta locuri la tratament balnear şi cu alţi operatori economici interesaţi. De asemenea, actul normativ reglementează modul de acordare, distribuire şi decontare a acestora.

Continuare…

Noi reguli pentru înregistrarea naşterii copilului

Guvernul a aprobat o serie de noi măsuri pentru debirocratizarea procedurii de înregistrare a naşterii. Astfel, se simplifică procedura înregistrării naşterii şi se reduc costurile aferente, prin eliminarea prevederilor referitoare la parcurgerea unor proceduri în instanţă, pentru înregistrarea tardivă a naşterii, şi efectuarea unei expertize medico-legale, dacă există un certificat medical constatator al naşterii.

Continuare…