Arhiva pentru categoria ‘Naţional’:

Pe scurt, 28 septembrie 2017

  • Bonurile fiscale emise în data de 19 august 2017, cu valoarea de 879 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale din 17 septembrie
  • Senatul, primă Cameră sesizată, a adoptat plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la un nivel maxim de 8.500 lei Continuare…

Pe scurt, 14 septembrie 2017

  • O nouă misiune de evaluare a Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) va avea loc în perioada 18 – 21 septembrie, informează ministrul Justiţiei
  • Moţiunea simplă pe Justiţie “PSD stăpânul justiţiei?! Chiar aşa…”, iniţiată de grupurile parlamentare ale PNL şi USR, a fost respinsă, miercuri, 13 septembrie, de Camera Deputaţilor. S-au înregistrat 104 voturi pentru, 162 împotrivă şi 7 abţineri
  • Preşedintele Klaus Iohannis va participa la Adunarea Generală a ONU de la New York, în perioada 18 – 23 septembrie Continuare…

Modificări privind înmatricularea vehiculelor utilizate pe drumurile publice

Guvernul a aprobat Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Actul normativ transpune în legislaţia naţională unele prevederi din Directiva 2014/46/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 de modificare a Directivei 1999/37/CE a Consiliului privind documentele de înmatriculare pentru vehicule.

Continuare…

Peste 32.000 de cetăţeni vor acces la inspectorulpadurii.ro

28 august 2017, Bucureşti – 32.000 de semnături ale petiţiei Nu-i lăsa să îţi taie accesul la Inspectorul Pădurii [1] au fost depuse vineri la Ministerul Apelor şi Pădurilor. La depunerea semnăturilor au fost prezenţi membri ai comunităţii de-clic care au afişat bannere în formă de frunză cu mesajele “?i eu sunt Inspectorul Pădurii” sau “Inspectorul Pădurii este al nostru.” Semnăturile au fost predate pe suport electronic, ataşate unui suport în formă de frunză, cu inscripţia “Peste 32.000 de cetăţeni vor acces la inspectorulpadurii.ro” [2]

Continuare…

Pe scurt, 31 august 2017

  • Bonurile fiscale emise în data de 22 iulie cu valoarea de 878 de lei au fost desemnate câştigătoarea la extragerea aferentă lunii iulie, desfăşurată în 20 august, a Loteriei Bonurilor Fiscale
  • Rata anuală a inflaţiei a fost de 1.4% în iulie, în creştere comparativ cu 0.85% în luna anterioară (INS)
  • În 2016, aproximativ 1 din 4 tineri din România (23.6%), cu vârsta 20-24 ani, nu era nici în câmpul muncii, nici într-un program educaţional sau de formare, potrivit Eurostat Continuare…

Ucenicia la locul de muncă

Guvernul a modificat, printr-o hotărâre, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, aprobate prin H.G. nr. 855/2013.

Actul normativ reglementează punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 164/2017, prin care a fost modificată Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.

Continuare…

Activitatea de tele-muncă (munca la distanţă)

Activitatea de tele-muncă (munca la distanţă), folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, va fi reglementată şi în România.

Activitatea de tele-muncă (munca la distanţă) – o transpunere a conceptului de “teleworking”, prevăzut în majoritatea statelor europene – va fi reglementată şi în România, stabileşte un proiect de lege aprobat de guvern în şedinţa din 9 august.

Continuare…

Noi măsuri în domeniul silvic: paza pădurilor şi asigurarea lemnului de foc

Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin Gărzile Forestiere, împreună cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi ocoalele silvice de regim, începe de vineri, 21 iulie 2017, demersurile pentru preluarea în pază a tuturor suprafeţelor de pădure nepăzite la acest moment din România, indiferent de forma de proprietate. Măsura este prevăzută în noul Cod Silvic (Legea 175/2017), care intră de la această dată în vigoare.

Continuare…

Pe scurt, 10 august 2017

  • La invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, Preşedintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron, va efectua, în data de 24 august, o vizită în România
  • Aplicarea Legii insolvenţei persoanelor fizice va avea un nou termen de prorogare, termenul de intrare în vigoare fiind prelungit cu cinci luni, de la 1 august 2017 la 1 ianuarie 2018
  • Guvernul a modificat OuG nr.111/2010 privind indemnizaţia pentru creşterea copilului, stabilind o limită maximă de 8.500 lei lunar şi se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017
  • Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire şi la domiciliul unui asistent personal profesionist, prevede o hotărâre adoptată de Guvern Continuare…

Accesul persoanelor adoptate la informaţiile referitoare la propriul trecut

Executivul a aprobat metodologia privind solu-ţionarea cererilor persoanelor adoptate de a avea acces la informaţiile referitoare la propriul trecut.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) sprijină persoana adoptată să-şi cunoască originile şi propriul trecut şi furnizează părinţilor fireşti şi rudelor biologice ale acesteia informaţii vizând persoana adoptată, se prevede într-un act normativ adoptat de Executiv în şedinţa din 30 iunie.

Continuare…