Prisma » European » Pe scurt, 28 iunie 2018

Pe scurt, 28 iunie 2018

  • Legea privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost promulgată după mai multe luni de dezbateri în parlamentul britanic
  • Comisia Europeană a primit din partea Consiliului autorizarea de a deschide negocierile pentru un nou acord de parteneriat cu ţările din Africa, zona Caraibilor şi Pacific (ACP)
  • UE şi China au organizat, la Beijing, cel de-al 7-lea dialog economic şi comercial anual la nivel înalt UE-China
  • Comisia Europeană a publicat o nouă metodologie comună pentru compararea calităţii produselor alimentare pe teritoriul UE
  • Solicitanţii de azil vor avea acces mai rapid la piaţa forţei de muncă din UE, în cadrul unei înţelegeri neoficiale între parlamentarii europeni şi miniştrii UE, care prevede, de asemenea, o protecţie sporită a minorilor
  • Parlamentul danez a adoptat o lege care interzice purtarea unui veşmânt care acoperă faţa în spaţiul public, după ce şi alte state europene, cum sunt Franţa şi Belgia, au adoptat măsuri similare
  • Comisia Europeană a prezentat o serie de recomandări prin care încurajează statele membre să se asigure că organismele naţionale de promovare a egalităţii îi protejează eficient pe cetăţeni şi luptă împotriva discriminării
  • Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost primit de Papa Francis pe 26 iunie, în cadrul unei vizite oficiale la Vatican
  • Camera Lorzilor a aprobat proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Pentru a intra în vigoare, legea mai are nevoie doar de aşa-numita “aprobare regală”.
  • Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, au convenit asupra creării unui buget comun al zonei euro şi au avansat o propunere comună ce vizează aspecte ale crizei migraţiei, decizii anunţate la o conferinţă de presă comună după întrevederea lor desfăşurată în cadrul Consiliului ministerial franco-german, care a avut loc la Meseberg.
  • Parlamentul ungar a adoptat cea de-a şaptea modificare a Constituţiei, informează agenţia de presă MTI. Noua versiune a textului normativ stipulează că apărarea identităţii constituţionale şi a culturii creştine a ţării este datoria fundamentală a statului. În plus, interzice colonizarea populaţiilor de origine străină pe teritoriul Ungariei.
Spread the love


Scrieti un comentariu