Zilele culturii sârbe la Reşiţa
Uniunea Sârbilor din România în parteneriat cu Primăria Municipiului Reşiţa organizează, în perioada 27-29 septembrie, o amplă manifestare culturală intitulată „Zilele culturii sârbe la Reşiţa” pentru promovarea valorilor tradiţionale şi a folclorului autentic al sârbilor din Banat.
Timp de trei zile, în Parcul Tricolorului, se vor desfăşura spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale după cum urmează:
- 27 septembrie – orele 18:00 – 23:00 – spectacol extraordinar de muzică populară susţinut de renumiţi solişti vocali autohtoni şi orchestre de muzică populară;
- 28 septembrie – orele 18:00 – 23:00 – spectacolul „Regalul folclorului sârbesc” cu participarea celor mai valoroase ansambluri folclorice ale Uniunii Sârbilor din România, a orchestrelor de tamburaşi „Zlatna Suza” din localitatea Diniaş/Dinjas, judeţul Timiş, „Kruna” din localitatea Sânmartinul Sârbesc, judeţul Timiş, cât şi ansambluri folclorice din Republica Serbia;
- 29 septembrie – orele 19:00 – 23:00 – spectacol de gală în aer liber unde îşi dau concursul cunoscuţi solişti de muzică populară din Serbia.
În data de 29 septembrie, la ora 12:30, la Centrul Cultural ”Radmila Milentijevic” din Reşiţa va avea loc lansarea de carte „Jurnalul de război SMENA” (Schimbul), autor colonel George Amicici.
Pe parcursul întregii manifestări toţi cei prezenţi vor putea degusta preparate tradiţionale sârbeşti şi româneşti în spaţiul destinat comercianţilor.
Publicat in: 26/09/2013 | Nu sunt comentarii » |