Prisma » Educaţie » Cristina Ardeleanu, dascălul pentru care şcoala arată „altfel”

Cristina Ardeleanu, dascălul pentru care şcoala arată „altfel”

Cristina Ardeleanu

Trăim într-o societate efervescentă, o societate a competiţiei şi a competenţei, în care oamenii buni trebuie să se remarce prin ceea ce fac şi ştiu să facă, demn şi cu multă dăruire. Există astfel de oameni şi aceea merită apreciaţi şi promovaţi ca exemple pentru ceilalţi. Sunt multe de spus despre dascălii de astăzi, dar am ales unul, reprezentativ, care se remarcă prin vocaţie pedagogică, prin dăruire, prin pasiune pentru profesie şi dragoste pentru copii, Cristina Ardeleanu, profesor pentru învăţământul primar, dascăl de 24 de ani la Şcoala Gimnazială Nr. 7 din Reşiţa. Este omul care conturează, prin propriu-i exemplu, imaginea dascălului zilelor noastre. Formează în prezent a şasea generaţie de copii, din ciclul primar, şi se remarcă prin capacitatea adaptării metodelor de predare la capacitatea copiilor de receptare şi asimilare, pentru că lumea s-a schimbat, copii s-au schimbat, iar după cum spunea chiar Cristina Ardeleanu tentaţiile copiilor sunt mari şi asta implică necesitatea dascălilor de a se schimba şi adapta la lumea în care trăim, o lume a calculatorului şi a internetului, ceea ce îi îndepărtează uneori de la metodele tradiţionale de asimilare a informaţiilor. „În primul rând trebuie să-i cunoşti pe copii, să fi foarte apropiat de ei. În funcţie de fiecare copil trebuie să-ţi găseşti metodele şi să ajungi la sufletul lui şi la mintea lui. Copii sunt altfel, sunt la a şasea generaţie şi de fiecare dată am emoţii când preiau o serie pentru că-i văd nu doar fizic, sunt altfel prin felul de a se manifesta, de a vorbi, timpul trece peste noi, trece peste ei, ei vin altfel şi atunci suntem datori să ne schimbăm şi noi. Ca să ajungi unde vrei şi sa-ţi atingi scopul muncii tale trebuie să te adaptezi”.

Mărturiseşte că încercă să facă din şcoală ceva frumos, ceva care să-i determine pe copii să vină cu plăcere la şcoală şi consideră că metodele tradiţionale trebuie foarte mult combinate acum cu ceva nou, inclusiv cu calculatorul, cu internetul:” Cu toate că încercăm noi să-i ţinem departe, asta îi atrage şi atunci trebuie să facem în aşa fel încât să-i apropiem pe ei de şcoală, găsind metodele cele mai potrivite şi cele care merg. Educaţie nu înseamnă numai ce faci în şcoală şi educaţia se face mai bine scoţând copilul din clasă şi punându-l în alte contexte educaţionale, dar să nu fie presiunea caietelor, a manualelor. Poţi sa-l înveţi şi altfel. Poţi să-l înveţi despre natură, muzică, desen scoţând copii din clasă” , spune Cristina. Copilul nu mai vrea asta, caiete şi manuale, şi atunci dascălul trebuie să combine cumva şcoala cu activităţile non-formale, cu activităţile extraşcolare, să-i facă să înveţe altfel, să-i apropie de şcoală prin alte metode. Dascălul este puntea copilului spre cunoaştere şi cu cât puntea este mai sigură, cu atât legătura copilului cu lumea cunoaşterii este mai solidă.

Activităţile din ultimul timp se bazează pe un proiect care se numeşte “Călătorii în Banatul Montan” la care ţine foarte mult, iar opţionalul clasei de anul acesta are acelaşi nume şi este susţinut şi derulat cu acordul părinţilor. Tot ce învaţă copii la opţional văd efectiv pe teren, în afara sălii de clasă. Există şi tabere la care participă cu copii din propria-i clasă dar în care implică şi copii din alte clase, copii dornici să descopere aventura învăţării prin descoperire şi prin însuşirea deprinderilor, prin contactul cu natura şi lumea înconjurătoare. Copii fac astfel cunoştinţă cu cele mai frumoase locuri din Banat. „Învăţăm istorie, învăţăm geografie, învăţăm despre tradiţii, despre comunitate. Am mers la Caransebeş şi au văzut cum se face un drum, au fost impresionaţi de ce au putut să vadă acolo, şi mai ales că aveau vestele de drumari pe ei, au văzut ce înseamnă un şantier. Am fost la Ruschiţa la cariera de marmură şi a fost impresionant pentru că au văzut ce se întâmplă şi cât de veche este această carieră şi apoi am fost şi la o fabrică unde au văzut cum se transformă aceste plăci enorme de marmură în praf de marmură şi au putut să vadă tot procesul tehnologic, de la carieră până la sacii cu praf de marmură. Am mers la Teatrul din Oraviţa, apoi la cea mai veche farmacie montanistică „Vulturul Negru”. De acolo, la cea mai veche gară din ţară, tot la Oraviţa, de unde s-a pornit cea mai veche cale ferată de munte, Oraviţa-Anina.” Şi aventura nu s-a oprit aici şi nici nu se va opri, pentru că în fiecare an şi cu fiecare generaţie pasiunea care sălăşluieşte în sufletul ei de dascăl, nu-i dă pace şi o îndeamnă să continue „aventura” desluşirii tainelor cunoaşterii pentru fiecare generaţie în parte.

A mai fost o excursie la Ciclova unde o fundaţie a invitat o trupă de jazz care a făcut un spectacol extraordinar cu copii şi care i-a determinat pe copii să cânte jazz. Au învăţat jazz şi se pare că au fost fascinaţi, deşi precizează învăţătoarea, că pare puţin deplasat să cânte copii jazz, dar s-a putut.

„Am făcut şi excursie pe ploaie. Erau cu pelerine, cu cizme de cauciuc şi au plecat în excursie pentru că n-am vrut să renunţăm: “dacă am programat-o, doamna, cum să renunţăm, nu renunţăm!”Şi ne-am dus!”, a povestit Cristina. Prin realizarea proiectului în care este implicată sufleteşte, încercă să străbată cele cinci zone turistice în care este împărţit Banatul în Ghidul Banatului Montan al profesorului Gheorghe Popovici, care a ajutat-o în realizarea părţii teoretice a opţionalului „Călătorii în Banatul Montan”.

fetite in uniforma scolara

În urma unui parteneriat cu Apele Române au aflat şi ce se întâmplă cu acele sisteme de canalizare din munţii Semenic. Apoi au continuat aventura în Tabără de Iarnă de pe Semenic într-o colaborare cu „Prietenii munţilor”, iar pentru taberele de vară există o colaborare cu „Clubul Montan” din Caransebeş şi iată că, în felul acesta, aventura cunoaşterii continuă an de an, sezon după sezon, iar cei mai câştigaţi şi încântaţi sunt, până la urmă, tot copiii. Toate acestea îi ajută pe copii să se adapteze unor situaţii şi să fie independenţi, să se descurce singuri, să se ajute unii pe alţii, să socializeze. Prin activitatea de dascăl, îmbină partea teoretică cu ieşirea în natură, iar rezultatele sunt bune şi astfel copii vin cu drag la şcoală.

Cristina Ardeleanu este şi coordonatorul unei reviste a şcolii, numită „Lumea noastră”, care a ajuns la numărul 28, la care muncesc copii de gimnaziu şi care este premiată de ani de zile la nivel judeţean şi naţional, iar cu rubricile sunt propuse şi realizate chiar de copii.

Şi activitatea ei nu se opreşte aici, pentru că mai este şi consilier educativ, de 7 ani, ceea ce presupune alte şi alte responsabilităţi. Învăţătoarea coordonează activităţile pe care şcoala le desfăşoară la nivel judeţean, inter-judeţean şi chiar naţional, activităţi incluse în calendarele educative ale Ministerului Învăţământului şi în cele de la nivel judeţean. Prin asta se identifică Şcoala Nr. 7, prin activităţi multiple, proiecte care se derulează lunar, după cum a precizat chiar dascălul Cristina Ardeleanu, pentru că „şcoală şi carte se face în toate şcolile, iar noi ieşim în evidenţă tocmai prin latura aceasta non-formală care este puţin mai dezvoltată, mai intensă la noi decât la alte şcoli”.

Aşa arată o parte din munca unui dascăl care trăieşte pentru ceea ce face, pentru profesie, acea profesie în care i se reflectă dragostea pentru copii şi dorinţa de a-i pregătii pentru viaţă pe micuţii care-i spun, zi de zi, pe drept cuvânt, „doamna”.

Elena Franţ



Scrieti un comentariu