Prisma » Mediu » Axa Lunii s-a deplasat cu 6 grade, acum 3 miliarde de ani

Axa Lunii s-a deplasat cu 6 grade, acum 3 miliarde de ani

Sectiune prin miezul lunii

Un studiu publicat recent prezintă descoperirea unui eveniment rar – Luna Pământului s-a deplasat încet de la axa sa de rotaţie iniţială, în urmă cu aproximativ 3 milioane de ani. Simplu spus, nu s-a aflat mereu pe axa de rotaţie din prezent.

Aceasta constatare, care se bazează pe o analiză a distribuţiei apei îngheţate aflate în apropiere de polul nord şi sud lunar, aruncă o nouă lumina asupra structurii şi evoluţiei Lunii, şi oferă, de asemenea, indicii despre locul de unde a venit apa Pământului, au spus cercetătorii.

Matt Siegler, de la Planetary Science Institute Tucson, Arizona, şi Southern Methodist University Dallas, împreună cu echipa sa au făcut această descoperire în timp ce examinau datele NASA cunoscute care indică nivelul de hidrogen polar lunar. Hidrogenul, detectat de instrumentele orbitale, se presupune a fi sub formă de gheaţă ascunsă de soare în cratere din jur celor doi poli ai Lunii. Expunerea la lumina directă a soarelui face ca gheaţa să se evapore în spaţiu, astfel încât ce a rămas din ea, probabil de miliarde de ani, reprezintă un marker foarte sensibil al orientării trecute a Lunii.

Distribuţia nefirească a gheţii de la polii nord şi sud din prezent l-a determinat pe Siegler să adune o echipă de experţi pentru studia mai atent datele de la NASA transmise de misiunile Lunar Prospector şi Lunar Reconnaissance Orbiter. Analiza statistică şi modelele determinate cu ajutorul acestor date au relevat că gheaţa este prezentă la fiecare pol în zone situate la aceeaşi distanţă de acesta, dar în direcţii exact opuse.

Această poziţie precisă indică că axa Lunii – pol imaginar care trece de la nord la sud prin mijlocul ei şi în jurul căreia se roteşte Luna – s-a deplasat cu cel puţin şase grade faţă pe poziţia iniţială, probabil pe parcursul a 1 miliard de ani, a spus Siegler.

“Cu miliarde de ani în urmă, încălzirea în interiorul Lunii a făcut ca faţa vizibilă a satelitului să se deplaseze în sus pe măsură ce polii şi-au schimbat fizic poziţiile”, a explicat el. “Ar fi ca şi în cazul în care axa Pământului s-a mutat din Antarctica în Australia”.

Corpurile planetare se stabilesc pe axa lor în funcţie de masă şi distribuţia ei. În ocazii rare, au loc schimbări de masă care duc la deplasarea axei de rotaţie a planetei, un fenomen cunoscut de către oamenii de ştiinţă ca “adevărata deplasare polară”.

Singurele alte corpuri planetare din galaxie despre care s-a teoretizat că au avut cel puţin o schimbare a axei lor sunt Pământ, Marte, luna Enceladus a lui Saturn şi Europa, luna lui Jupiter.

Ceea ce face ca Luna să fie deosebită este gheaţa sa polară, care pare să fi “vopsit” efectiv calea de-a lungul căreia polii săi s-au mutat, prin urmele de eroziune lăsate în urmă.

Pe Pământ, se crede că deplasarea polară s-a întâmplat datorită mişcării plăcilor continentale. Pe Marte, este rezultatul activităţii trecute dintr-o importantă regiune vulcanică. În cazul Lunii, a fost determinată de schimbarea unei singure mari zone de pe suprafaţă. Activitatea vulcanică din urmă cu circa 3.5 miliarde ani a topit o parte din mantaua Lunii.

“Luna are o singură regiune a crustei, o câmpie mare bazaltică numit Procellarum, unde au ajuns elemente radioactive când luna a fost în proces de formare”, explică Siegler. “Această crustă radioactivă a acţionat ca un cuptor care a încălzit mantaua”.

O parte din materialul topit formează petecele întunecate pe care le vedem pe timp de noapte, care sunt suprafeţe de lavă veche. “Această zonă gigant de manta fierbinte a fost mai uşoară decât suprafaţa rece a planetei din altă parte”, a spus Siegler. “Această schimbare în masă a determinat ca Procellarum – şi toată luna – să se mişte”.

Luna probabil şi-a schimbat axa începând de acum circa 3 miliarde de ani sau mai mult, pe parcursul a un mi-liard de ani, arhivând calea de 200 kilometri în gheaţa sa.

Descoperirea lui Siegler deschide uşa către răspunsuri legate de o întrebare importantă, misterul existenţei apei pe Lună şi pe Pământ.

“Gheaţa de pe Lună poate fi o capsulă a timpului, ea provenind cel mai probabil din aceeaşi sursă care a alimentat apa pe Pământ”, a spus Siegler. “Asemenea “conservări” nu avem pe Pământ care s-a remodelat de atât de multe ori încât nu există nimic aşa vechi aici. Gheaţă antică de pe Lună ar putea oferi răspunsuri la acest mister profund.”

Sectiune prin miezul lunii



Scrieti un comentariu