Platforma Bartolomeo pentru acces comercial la ISS - Prisma
Prisma » Ştiinţă » Platforma Bartolomeo pentru acces comercial la ISS

Platforma Bartolomeo pentru acces comercial la ISS

ISS

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi Airbus au semnat un acord de parteneriat comercial pentru construirea, lansarea şi operarea platformei comerciale „Bartolomeo” – noua facilitate externă pentru sarcini utile dezvoltată de Airbus şi care va fi ataşată la modulul European Columbus al Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) la mijlocul anului 2019.

Platforma, denumită şi „balconul ISS”, va găzdui diferite încărcături ştiinţifice până la 600 de kilograme dar nu mai mari de un metru cub fiecare pe orbita joasă a Pământului, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Domeniile de aplicare includ (dar nu se limitează la acestea) observarea Pământului, robotica, ştiinţa materialelor sau astrofizica; pot fi prinse de platformă sarcini utile ale diferitelor instituţii sau organizaţii private. Operând ataşată de ISS la o altitudine de aproximativ 400 km, Bartolomeo va fi singurul loc de pe staţie care oferă o imagine neobstrucţionată asupra planetei Pământ şi spaţiului cosmic.

Staţia spaţială a crescut constant în ultimii 20 de ani şi, implicit, numărul de platforme dedicate ştiinţei pe orbită a urmat acelaşi trend. Cu toate acestea, cercetătorii şi inginerii consideră că este greu să obţină locuri pentru experimentele lor. Astfel, la un deceniu după lansare, laboratorul Europei, Columbus, face loc în exterior unei noi platforme, numită după fratele mai mic al lui Christopher Columbus, care oferă acces rapid şi uşor pentru experimentele menite a se desfăşura în spaţiu.

Acordul semnat recent între ESA şi Airbus, defineşte clar rolurile şi responsabilităţile celor doi parteneri comerciali, compania europeană urmând să investească aproximativ 40 de milioane de euro în dezvoltarea şi construirea acestei platforme inovatoare, în timp ce ESA va susţine lansarea, instalarea în spaţiu şi operaţiunile. Este prima dată când un parteneriat comercial european oferă oportunitatea de a realiza experimente ştiinţifice şi de a testa tehnologii în afara staţiei.

Bartolomeo va fi lansată peste un an, în comparti-mentul nepresurizat al SpaceX Dragon, un vehicul de aprovizionare ISS, şi instalată utilizând sistemul robotic al Staţiei Spaţiale.

Platforma va avea şase mecanisme de ataşare a dispozitivelor ce urmează a fi găzduite, cu o sarcină utilă totală de până la 600 kg, şi şase mecanisme pentru încărcare standard destinate pentru a transporta sarcini utile mult mai mici – până la aproximativ 100 de kilograme.

Formula pentru mărimea încărcăturii utile este flexibilă. Utilizatorii pot transporta doar 5 kg de echipament, împărţind costurile călătoriei cu alte experimente.

Timpul de aşteptare din momentul semnării contractului până la zborul spre Staţia Spaţială este de unu până la doi ani – mult mai scurt decât intervalul standard. Contractul de închiriere în spaţiu este de cel puţin un an.

Dezvoltarea platformei a trecut de curând revizuirea preliminară a proiectului şi se încadrează în calendarul stabilit pentru lansarea din luna mai, 2019. Se aşteaptă ca primele încărcări să fie instalate în a doua jumătate a anului 2019.

„Balconul nostru de pe ISS oferă un mijloc prin care raportul cost/timp devine extrem de eficient pentru a efectua o misiune spaţială în LEO (orbita joasă a Pământului) sau de a testa şi valida noile tehnologii pe orbită”, a declarat Bart Reijnen, şeful serviciilor Pe Orbită şi Explorare la Airbus Defense and Space.

„Clienţii pot beneficia de experienţa noastră vastă în integrarea şi operarea sarcinilor utile pe ISS şi, prin urmare, sunt liberi să se concentreze pe misiunea lor spaţială individuală, fără a fi nevoiţi să dezvolte un sistem spaţial complex sau o înţelegere profundă a ISS”, a adăugat Reijnen.

Primul client Bartolomeo a fost dezvăluit în septembrie 2016. Este Neumann Space, o companie de tehnologie spaţială australiană interesată să folosească platforma pentru programul Facility for Australian Space Testing (FAST). Compania va utiliza 50 de litri din capacitatea platformei pentru a instala mai multe încărcături utile trimise împreună cu o masă minimă de 1 kilogram fiecare. Echipamentul pentru programul FAST va funcţiona în spaţiu timp de un an.



Scrieti un comentariu