Noi drepturi digitale: folosiţi-le pe deplin în perioada vacanţei de vară, pretutindeni în Europa
În această vară, cetăţenii europeni vor beneficia de mai multe drepturi digitale decât oricând. După ce anul trecut s-au eliminat tarifele de roaming în întreaga Uniune Europeană, acum turiştii au posibilitatea de a călători cu abonamentele lor online la programe TV, filme, sport, muzică sau cărţi electronice, fără costuri suplimentare. În plus, oricine, în întreaga Europă, se poate bucura de norme de nivel mondial în materie de protecţie a datelor care asigură că toţi europenii au un control mai bun asupra datelor lor cu caracter personal.
Drepturi digitale care sunt folosite deja zilnic
- Începând din luna iunie 2017, cetăţenii au putut să îşi utilizeze telefoanele mobile atunci când călătoresc în UE la fel ca şi când ar fi acasă, fără să plătească tarife suplimentare. De când UE a eliminat tarifele de roaming, volumul de date consumate a sporit de peste cinci ori, iar numărul apelurilor telefonice efectuate în UE şi în Spaţiul Economic European a crescut de aproape două ori şi jumătate.
- Începând din luna aprilie 2018, consumatorii pot să acceseze, şi atunci când călătoresc în UE, serviciile de conţinut online la care s-au abonat în ţara lor de origine, inclusiv, printre altele, filme, seriale şi transmisiuni sportive.
- În temeiul noilor norme în materie de protecţie a datelor care au intrat în vigoare în întreaga UE la 25 mai 2018, europenii pot să transfere în condiţii de siguranţă date cu caracter personal între prestatorii de servicii, cum ar fi cele de cloud sau de poştă electronică; oricine are acum dreptul să ştie dacă datele sale au fost divulgate ori piratate sau să fie informat despre modul în care sunt colectate datele sale cu caracter personal. În plus, datorită „dreptului de a fi uitat”, datele cu caracter personal trebuie să fie şterse la cerere, în cazul în care o întreprindere nu are motive întemeiate să le păstreze.
- În fine, datorită normelor privind neutralitatea reţelei care au intrat în vigoare din primăvara anului 2016, toţi europenii au acces la un internet deschis, care le garantează libertatea fără discriminare atunci când aleg conţinutul, aplicaţiile, serviciile şi informaţiile pe care le doresc.
În curând
Dacă unele drepturi digitale sunt deja în vigoare, altele vor deveni aplicabile în lunile următoare. Începând cu luna septembrie, europenii se vor bucura într-o măsură tot mai mare de dreptul de a-şi utiliza identificarea electronică naţională (eID) în întreaga UE pentru a accesa serviciile publice.
Începând cu luna decembrie, oricine va beneficia de fluxul liber al datelor fără caracter personal, din moment ce va avea acces la servicii mai bune şi mai competitive de stocare şi prelucrare a datelor în UE, completându-se astfel libera circulaţie a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Între timp, întreprinzătorii vor avea dreptul de a decide în ce stat membru al UE stochează şi prelucrează toate tipurile de date.
Începând cu data de 3 decembrie, europenii vor putea să facă achiziţii online fără să fie supuşi unor discriminări nejustificate, oriunde s-ar afla în UE. Europenii nu vor trebui să se mai teamă că un site web le va bloca accesul sau îi va redirecţiona doar pentru că ei – sau cardurile lor de credit – provin dintr-o altă ţară.
Începând de anul viitor, cetăţenii vor putea să compare mai uşor costurile de livrare a coletelor şi să beneficieze de preţuri mai accesibile pentru livrarea transfrontalieră de colete.
Normele convenite privind taxa pe valoarea adăugată pentru comerţul electronic le vor permite antreprenorilor să găsească, pe un singur portal online şi în propria lor limbă, răspunsuri la întrebările lor în materie de TVA transfrontalier.
Datorită recent aprobatului Cod european al comunicaţiilor electronice, europenii vor avea dreptul de a schimba mai uşor furnizorii de servicii de internet şi de telecomunicaţii. Europenii vor avea şi dreptul de a primi alerte publice pe telefoanele mobile în caz de urgenţă. Noile norme vor garanta, de asemenea, o conectivitate mai bună şi mai accesibilă în UE.
Datorită normelor actualizate privind mass-media audiovizuale, europenii vor avea dreptul la un mediu online sigur, care îi protejează împotriva incitării la violenţă, a urii, a terorismului, a pornografiei infantile, a rasismului şi a xenofobiei.
Context
Strategia privind piaţa unică digitală a fost propusă de Comisie în mai 2015, fiind menită să asigure adaptarea pieţei unice a UE la era digitală, dărâmând „zidurile” în materie de reglementare şi trecând de la 28 de pieţe naţionale la o piaţă unică. Aceasta are potenţialul de a contribui anual cu 415 miliarde EUR la economia noastră şi de a crea sute de mii de noi locuri de muncă.
Trei ani mai târziu, strategia este pe calea cea bună: 17 propuneri legislative au fost adoptate, însă alte 12 fac încă obiectul discuţiilor. Este imperios necesar să finalizăm cadrul nostru de reglementare pentru a crea piaţa unică digitală. Datorită acesteia, valoarea economiei europene a datelor are potenţialul de a ajunge la 700 de miliarde EUR până în 2020, ceea ce reprezintă 4% din economia UE.
IP/18/4681, 27.07.2018
Publicat in: 17/08/2018 | Nu sunt comentarii » |