Întoarcerea acasă a maestrului

Sculptorul Constantin Lucaci, cunoscut în lumea întreagă datorită operelor sale monumentale în piatră şi oţel şi, în special, datorită fântânilor cinetice realizate în Reşiţa, Brăila, Constanţa, Veneţia etc., laureat al Premiului Herder, considerat un “Premiu Nobel pentru cultură al Europei Centrale şi de Est” , s-a întors acasă, în Bocşa natală, pentru a deschide Muzeul “Spaţiu şi lumină”, care cuprinde 17 dintre lucrările sale din oţel inoxidabil. Să mai spunem că numeroşi critici din ţară şi din întreaga lume spun despre lucrările lui Lucaci că sunt sculpturi din lumină, că sunt imponderabile, că stârnesc fascinaţie şi emană mister.

Evenimentul, desfăşurat marţi, 5 iunie a.c., contrazice, parţial, cugetarea că “Nimeni nu este profet în ţara lui”. Parţial, pentru că, deşi, lui Lucaci i s-a acordat o recunoaştere binemeritată, la fel ca alţi mari români, a trebuit să fie mai întâi recunoscut prin ţări străine, să primească premii, titluri şi onoruri pe alte meleaguri, să i se deschidă un Muzeu al Vaticanului, în Italia, pentru ca să i se recunoască meritele acasă. În cele din urmă, la aproape 90 de ani (s-a născut în 1923, la Bocşa Română), a reuşit! Lucaci a fost primit cu onoruri în localitatea natală şi a mărturisit că îmbrăţişarea caldă a oamenilor, aerului, străzilor, pomilor, a locurilor, i-a fost dulce, pentru că oricât de aplaudat, ovaţionat şi ridicat pe braţe eşti la Roma, Paris sau la Londra, nicăieri nu e mai bine ca la… Bocşa.

Lucaci a avut, însă, nefericirea de a se fi întors acasă acoperit de glorie, la o vârstă în care prietenii, colegii, vecinii săi s-au dus în lumea umbrelor şi maestrul a revenit pe străzile copilăriei, coborând, parcă, dintr-un album în care este contemporan cu Picasso, Max Ernst, Mark Chagall (aceştia, chiar îi sunt colegi, în expoziţia permanentă “Fucina degli angeli”, din Veneţia). Sau, cine ştie, poate că a fost o fericire, deoarece, dacă ar fi trăit vecinii săi de stradă, unii s-ar fi găsit să ridice din umeri şi să spună: “Lasă, că-l ştiu eu pe Lucaci ăsta! Umbla în pantaloni scurţi, era murdar de lut şi îşi pierdea vremea pe la atelierul lui Tiberiu Bottlik, desenând, frământând lutul şi modelând tot felul de ciudăţenii”.

Să mai spunem o supărare a maestrului, pe care mi-a mărturisit-o în mai multe rânduri, când am avut privilegiul să îl ascult. Deşi, Fântâna cinetică de la Reşiţa este considerată una dintre capodoperele lui Lucaci, sculptorul este extrem de nemulţumit de faptul că edilii oraşului au distrus spaţiul în care opera monumentală era gândită să se integreze. “O astfel de fântână trăieşte împreună cu piaţa în care este amplasată. Dar, piaţa a fost sluţită în mod inacceptabil. Nu ştiu ce a fost în capul acestor oameni, când au făcut modificări peste modificări, care nu au făcut decât să urâţească locul”, a spus Lucaci.

A fost agitaţie mare, marţi, la Bocşa, pentru că politicienii locului, aşa cum era de aşteptat, au dorit, mai toţi, să se contamineze de faima lui Lucaci. În special, acum, în preajma alegerilor. Acest lucru nu trebuie să ne întristeze, pentru că, la urma urmei, se dovedeşte că există oameni verticali, vizibili de departe, asemeni unei fântâni cu cumpănă, pe izlaz, în jurul căreia se adună turmele să se adape. Această parabolă nu trebuie să supere pe nimeni. Este posibil ca printre cei adunaţi în jurul “fântânii Lucaci”, să existe vreun văcar, porcar sau ciobănaş, care să edifice fântâni la fel de frumoase sau şi mai şi. Fie că sunt artişti sau politicieni. Rămâne să o dovedească.