Prisma » Internaţional » Pe scurt, 9 iunie 2016

Pe scurt, 9 iunie 2016

  • Banca Mondială şi-a redus estimările privind avansul economiei mondiale în 2016, până la 2.4% de la 2.9% cât estima în luna ianuarie
  • Comisarul european pentru justiţie şi ministrul american al justiţiei au semnat, în cursul unei reuniuni la Amsterdam, acordul privind protecţia datelor personale schimbate în cadrul procedurilor judiciare
  • Comisia Europeană a prezentat recent planurile sale pentru un cadru de parteneriat axat pe rezultate, menit să mobilizeze şi să concentreze acţiunea şi resursele UE în activităţile noastre externe privind gestionarea migraţiei
  • Miniştrii apărării din Japonia, Coreea de Sud şi Statele Unite au convenit să continue adoptarea unei poziţii ferme privind Coreea de Nord
  • Peste 10.000 de migranţi şi-au pierdut viaţa în Mediterana încercând să ajungă în Europa din 2014
  • Curtea Europeană de Justiţie din Luxemburg a decis că normele Uniunii Europene împiedică întemniţarea refugiaţilor şi migranţilor din afara UE care au trecut o frontieră, în cazul în care nu au fost deja supuşi procedurilor de deportare
  • Prim-ministrul indian a efectuat a patra sa vizită în SUA de la preluarea mandatului, în 2014. După discuţii cu Barack Obama, la Casa Albă, el s-a adresat unei reuniuni comune a Congresului american. Premierul este într-o călătorie în cinci ţări cu opriri, până în prezent în Afganistan, Qatar şi Elveţia. După SUA s-a deplasat în Mexic
  • La un an după aprobarea creării unui nou tribunal pentru a pedepsi episcopii care au acoperit abuzurile sexuale asupra copiilor de către preoţi, Papa Francis a emis un decret care spune că Episcopii care au dovedit “neglijenţă” în raport cu preoţii implicaţi în “cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor”, vor putea fi revocaţi
  • Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, împreună cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele american Barack Obama, vor avea o reuniune a liderilor UE-SUA, la Varşovia, în luna iulie.
  • În urma rezultatelor din “Last Super Tuesday”, Hillary Clinton a revendicat victoria la primarele democrate cu prilejul unui discurs susţinut în New York, după ce a trecut pragul de 2383 de delegaţi necesari pentru a obţine nominalizarea Democrată, la exact un secol după alegerea primei femei, Jeannette Rankin, în Congresul SUA. Ea va fi învestită oficial cu prilejul Convenţiei partidului democrat, organizată între 25 şi 28 iulie la Philadelphia.
  • La Paris s-a desfăşurat o Conferinţă internaţională pentru pace în Orientul Mijlociu unde a fost reafirmat angajamentul internaţional în favoarea unei soluţii “două state”. Au participat reprezentanţi a 30 de ţări occidentale, arabe, precum şi din partea ONU şi UE, în absenţa celor două părţi direct interesate (Israel şi palestinienii).
  • Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, însoţit de soţia sa Sara, ministrul Absorbţiei imigranţilor şi ministrul Agriculturii, a efectuat o vizită oficială în Rusia. Este a doua vizita a lui Netanyahu la Moscova în acest an, care marchează 25 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre Israel şi Rusia. Pe agenda discuţiilor cu preşedintele Putin au figurat diverse aspecte regionale, inclusiv lupta globală împotriva terorismului, situaţia în şi în jurul Siriei şi orizontul diplomatic al situaţiei dintre Is-rael şi palestinieni, precum şi cooperarea economică, schimburile comerciale bilaterale şi întărirea legăturilor culturale şi umanitare.
  • Întâlnirea anuală USA – China, cunoscută ca Dialogul strategic şi economic, a avut loc la Beijing. Reprezentaţii americani a solicitat Chinei să reducă producţia de oţel în exces, care inundă pieţele globale, şi găsirea unei soluţionări diplomatice a disputelor teritoriale din Marea Chinei de Sud. Reuniunea produce rareori acorduri pe probleme majore, dar oferă ceea ce oficialii din ambele ţări spun este un cadru valoros pentru clarificarea disputelor şi neînţelegerilor.
  • Primul tratat la nivel mondial care vizează eradicarea pescuitului ilegal a intrat în vigoare, ceea ce va determina controale mai stricte în porturile de pescuit centrale, în efortul de detectare a pescuitului ilegal şi oprirea descărcării şi vânzării peştelui prins ilegal. Pescuitul ilegal este estimat la 20 miliarde anual, contribuind şi la distrugerea habitatelor marine. La şapte ani după ce a fost convenit, tratatul este acum ratificat de 29 de ţări şi UE.
  • Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a adresat, în 7 iunie, noului Parlament, condus în premieră de o femeie, care şi-a preluat funcţiile după alegerile legislative ce au avut loc la 13 aprilie în teritoriile controlate de regim. Alegerile au fost considerate ‘nelegitime’ de către diferite grupuri de opozanţii din ţară sau din afara ţării, şi de către ţările occidentale. ONU pledează pentru organizarea de alegeri generale în Siria în anul 2017.
  • Prim-ministrul indian, Narendra Modi, a inaugurat, împreună cu Preşedintele Afganistanului, Barajul prietenie Afgan-India (Salma Dam), în provincia Herat din vestul Afganistanului. Proiectul multifuncţional va genera 42 MW, va ajuta la irigarea unei suprafeţe de 75.000 de hectare de teren, asigurând şi alimentarea cu apă şi alte beneficii pentru oamenii din Afganistan. Salma Dam este un proiect de infrastructură derulat de Guvernul Indiei pe râul Hari Rud, în provincia Herat din Afganistan.
  • O echipă de experţi a început o renovare istorică la locul în care creştinii cred că Isus a fost îngropat, depăşind rivalităţile religioase de lungă durată pentru a efectua primele reparaţii după mai mult de 200 de ani. Bisericile romano-catolică, ortodoxă greacă şi armeană sunt responsabile pentru menţinerea unor secţiuni separate şi fiecare cult păzeşte domeniul său. În timp ce clericii care lucrează şi se roagă la biserică, în general, se înţeleg, tensiunile pot erupe. În anul 2008, o înţelegere între călugării greci ortodocşi şi călugării armeni s-a terminat într-o încăierare.
Spread the love


Scrieti un comentariu