Prisma » Executiv » Iniţiativa cetăţenească europeană

Iniţiativa cetăţenească europeană

Comisia Europeană a adoptat cel de al doilea Raport referitor la aplicarea Regulamentului privind iniţiativa cetăţenească europeană (ICE).

Se estimează că din 2012, de când este în vigoare acest nou instrument, 9 milioane de europeni din toate cele 28 de state membre au sprijinit o iniţiativă cetăţenească europeană. Patru iniţiative reuşite au colectat până în prezent peste 1 milion de semnături fiecare, iar Comisia s-a angajat să întreprindă acţiuni subsecvente cu privire la 3 dintre acestea.

În ultimii 3 ani instrumentul a făcut obiectul unor îmbunătăţiri fără caracter legislativ. De asemenea, Comisia Juncker a optat pentru o abordare cu un caracter politic mai pronunţat, toate cererile de înregistrare (înainte de colectarea semnăturilor) fiind în prezent examinate de către colegiul comisarilor, iar în unele cazuri acceptându-se o înregistrare parţială. În urma acestor modificări s-a înregistrat o creştere importantă a numărului de iniţiative acceptate pentru înregistrare, şi anume aproximativ 90 % din iniţiativele propuse din aprilie 2015, comparativ cu 60 % din totalul propunerilor depuse în perioada de 3 ani care a precedat această dată.

Printre cele 4 iniţiative cetăţeneşti care au obţinut sprijinul a peste 1 milion de cetăţeni se află iniţiativa Stop Vivisection (Opriţi vivisecţia), în cazul căreia Comisia a adoptat acţiuni fără caracter legislativ; ca răspuns la iniţiativa Right2Water (Dreptul la apă) Comisia a propus, în luna februarie, revizuirea Directivei privind apa potabilă; iar în cazul iniţiativei Ban glyphosate and toxic pesticides (Interzicerea glifosatului şi a pesticidelor toxice), Comisia a anunţat o propunere legislativă în vederea îmbunătăţirii transparenţei evaluărilor ştiinţifice şi a procesului decizional.

După ce Comisia şi-a prezentat primul raport privind aplicarea iniţiativei cetăţeneşti europene, în martie 2015, s-a lansat un proces de revizuire pentru a îmbunătăţi eficacitatea instrumentului, în special o consultare publică deschisă. Ulterior, la 13 septembrie 2017, Comisia a propus un nou regulament care trebuie în prezent adoptat de către Parlamentul European şi Consiliu. Noul regulament va face iniţiativa cetăţenească europeană mai accesibilă, mai puţin împovărătoare şi mai uşor de utilizat de către organizatori şi susţinători. Comisia insistă ca regulamentul să fie adoptat până la sfârşitul anului 2018, astfel încât acesta să poată intra în vigoare în ianuarie 2020.

Context

Iniţiativele cetăţeneşti europene au fost introduse de Tratatul de la Lisabona, fiind lansate ca instrumente prin care cetăţenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru în aprilie 2012, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului privind iniţiativa cetăţenească europeană, care pune în aplicare dispoziţiile din tratat.

După înregistrarea oficială, o iniţiativă cetăţenească europeană permite ca 1 milion de cetăţeni din cel puţin un sfert din statele membre ale UE să invite Comisia Europeană să propună un act juridic în domeniile în care Comisia are competenţa de a acţiona.

Condiţiile de admisibilitate, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul privind iniţiativa cetăţenească, sunt: acţiunea propusă să nu se afle în mod vădit în afara sferei de competenţă a Comisiei în ceea ce priveşte prezentarea unei propuneri de act juridic, să nu fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie şi să nu contravină în mod vădit valorilor Uniunii.

IP/18/2563

Spread the love


Scrieti un comentariu