Sport - Prisma

Arhiva pentru categoria ‘Sport’:

Comisia denunţă sumele exagerate ale transferurilor în fotbal şi lipsa condiţiilor echitabile

Cluburile de fotbal cheltuiesc aproximativ 3 miliarde de euro pe an pentru transferuri de jucători, însă doar o mică parte a acestei sume ajunge la cluburile mici sau la sportul de amatori, arată un studiu al Comisiei Europene publicat recent. Numărul de transferuri în fotbalul european a crescut de peste trei ori în perioada 1995 – 2011, în timp ce sumele cheltuite de cluburi pentru transferuri au crescut de şapte ori. Cea mai mare parte a cheltuielilor mari este concentrată însă într-un număr mic de cluburi care au cele mai mari venituri sau sunt susţinute de investitori foarte puternici. Această situaţie nu face decât să crească dezechilibrele care există între cluburile care dispun de mijloace şi cele care nu deţin suficiente fonduri, având în vedere că doar 2% din sumele de transfer ajung la cluburile mici şi la sportul pentru amatori, care sunt esenţiale pentru dezvoltarea de noi talente. Continuare…