India şi China construiesc cel mai mare telescop din lume
India şi China vor colabora la construirea unui telescop de 1 miliard dolari, un proiect care va propulsa cele două ţări în prim-planul cercetării în astronomie.
Cele două ţări, care reprezintă cele mai rapide creşteri pe pieţele emergente, vor împărţi costul pentru Thirty Meter Telescope sau TMT, de pe creştetul vulcanului Mauna Kea din Hawaii. Ele vor împărţii, de asemenea, timpul de observare.
Acest proiect este, atât pentru India, cât şi pentru China, prima implicarea în construcţia unui telescop avansat, a cărui finalizare este anticipată în cursul acestui deceniu.
Telescopul, care va opera în lungimi de undă variind de la ultraviolete la infraroşu, îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să “vadă” la o depărtare de aproximativ 13 miliarde ani lumină o licărire a primilor ani ai universului şi să observe planete care orbitează alte stele decât soarele.
Shude Mao, profesor de astrofizică la Observatoarele Naţionale Astronomice ale Chinei, a declarat că astronomii chinezi vor utiliza TMT pentru a studia originea planetelor din afara sistemului nostru solar, găurile negre, materia întunecată şi energia întunecată.
Oglinda primară segmentată de 30 metri va permite telescopului o mai bună concentrare faţă de telescoapele mici prin utilizarea puterii difracţiei luminii. Deschidere mare colectează, de asemenea, mai multă lumină, permiţând obţinerea de imagini ale obiectelor strălucitoare mult mai clare. TMT va vedea mai clar decât telescoapele actuale cu un factor de 10 la 100, în funcţie de observare. Şi nu în ultimul rând, telescopul va utiliza sisteme optice adaptive, pentru a permite o înaltă performanţă a difracţiei limitate, în teorie cel mai bun sistem optic. Acest lucru va oferi o înaltă sensibilitate rezoluţiei spaţiale, de 12 de ori mai ridicată decât ceea realizată de către telescopul spaţial Hubble.
Odată finalizat, telescopul de 30 de metri va fi cel mai mare din lume, dar nu pentru mult timp. Mai multe ţări europene lucrează în parteneriat la proiectul unui telescop cu oglinda de peste 40 de metri, cunoscut sub numele de European Extremely Large Telescope, E-ELT.
De la sfârşitul anului 2005, European Southern Observatory sau ESO, a lucrat împreună cu o largă comunitatea de utilizatori al acestuia, formată din astronomi şi astrofizicieni europeni, pentru definirea telescopului gigant necesar deceniului următor.
Odată cu începerea operaţiunilor planificate, E-ELT va aborda cele mai mari provocări ştiinţifice ale timpului nostru, inclusiv descoperirea planetelor asemănătoare Pământului care orbitează în jurul altor stele în “zona locuibilă” unde viaţa ar putea exista, Sfântul Graal al astronomiei observaţionale moderne.
Acesta va efectua, de asemenea, “arheologie stelară” în galaxiile apropiate, va aduce contribuţii fundamentale cosmologiei prin măsurarea proprietăţilor primelor stele şi galaxii, şi va cerceta natura materiei întunecate şi energiei întunecate.
Publicat in: 19/01/2012 | Nu sunt comentarii » |