Primăria Reşiţa ne informează, 30 ianuarie 2013
Angajaţii Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu şi cei ai Direcţiei pentru Întreţinerea şi Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reşiţa au identificat arborii din municipiu care constituie un pericol pentru cetăţeni. În unele zone, utilajele Primăriei Municipiului Reşiţa nu au suficient spaţiu pentru acces. Prin urmare, se are în vedere încheierea unui contract cu o firmă specializată de alpinişti utilitari.
Străzile pe care se impune intervenţia specializată sunt: Banaduc nr. 14, Caen nr. 7, Teilor nr. 31, Sportului nr. 2, M. Kogălniceanu nr. 7 şi 28, Rev.din Decembrie nr. 15, Ateneului nr. 1 şi cartierul Secu nr. 53-55.
O comisie alcătuită din reprezentanţi ai Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu, ai Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi cei ai Poliţiei Locale a efectuat verificări privind clădirile din zona Muncitoresc – Minda, care necesită reabilitare estetică.
Din cele 59 de imobile de pe străzile Paul Iorgovici, P-ţa Republicii, Castanilor, Zimbrului, Văliugului şi Minda, doar 7 au fost reabilitate în totalitate, având şi documentaţia necesară. Alte 11 clădiri au fost reabilitate, însă fără aviz pentru culoare, iar la alte 10, lucrările sunt în derulare. Celelalte imobile au faţadele afectate şi necesită reabilitare atât pentru aspectul estetic al zonei, cât şi pentru siguranţa cetăţenilor.
Comisia Primăriei Municipiului Reşiţa a întocmit o listă cu imobilele în cauză, iar în această perioadă proprietarii vor primi atenţionări scrise pentru remedierea situaţiei până în data de 30.04.2013. În cazul în care nu se conformează, municipalitatea va aplica amenzi tuturor celor care nu respectă legea potrivit căreia întreţinerea faţadelor imobilelor este obligaţia proprietarilor.
Primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, a organizat vineri, 25.01.2013, o primă întâlnire cu reprezentanţii altor 9 localităţi din jurul municipiului pentru a discuta posibilitatea constituirii zonei metropolitane. Conform Legii nr. 351/2001, municipiile reşedinţă de judeţ au dreptul să înfiinţeze zone metropolitane prin asocierea, într-un parteneriat voluntar, cu alte unităţi administrativ-teritoriale de bază. De asemenea, în zona metropolitană pot fi cuprinse localităţi aflate la distanţe de până la 30 de km faţă de municipiu.
La întâlnirea de la sediul Primăriei Municipiului Reşiţa au participat primarii localităţilor Bocşa, Caraşova, Lupac, Ocna de Fier, Târnova şi Văliug. În termen de 10 zile, primarii din cele 6 localităţi, dar şi din Brebu Nou, Dognecea şi Ezeriş (care nu au participat la întâlnire, dar au fost cuprinse în proiectul dezvoltării zonei metropolitane) vor transmite municipalităţii un răspuns cu privire la acordul asocierii. Ulterior, edilii vor propune spre aprobare un proiect de hotărâre în consiliile locale şi vor consulta populaţia din localităţile pe care le reprezintă.
Prin înfiinţarea zonei metropolitane, administraţiile asociate vor putea accesa fonduri şi dezvolta proiecte mult mai uşor, atât în comun, cât şi pentru fiecare unitatea administrativ-teritorială în parte, fără a-şi pierde autonomia locală.
Serviciul de Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa a transmis o adresă către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara în care a solicitat informaţii privind stadiul expertizei tehnice sau a documentaţiei de avizare şi intervenţie pentru Pasajul Triaj – Lunca Bârzavei, aflat în administrarea Direcţiei. Administraţia publică locală consideră benefică începerea lucrărilor în perioada următoare, în special la partea superioară, pentru fluidizarea traficului.
În acelaşi document a fost readusă în atenţie şoseaua de centură a municipiului Reşiţa, care ar decongestiona circulaţia şi ar reduce numărul autovehiculelor grele care tranzitează oraşul.
În răspunsul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara se precizează că ambele obiective au fost propuse pentru bugetul pe anul 2013, însă, până în prezent, Direcţia nu a primit informaţii privind aprobarea programului de proiectare pe anul 2013 pentru obiectivele de investiţii şi reparaţii capitale, cu finanţare de la bugetul de stat.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Reşiţa
Publicat in: 30/01/2013 | Nu sunt comentarii » |