Prisma » Internaţional » Pe scurt, 24 aprilie 2013

Pe scurt, 24 aprilie 2013

  • Guvernul japonez pregăteşte pentru împăratul Akihito şi împărăteasa Michiko o vizită în India
  • Preşedintele italian, Giorgio Napolitano, 87 de ani, a fost ales pentru un al doilea mandat
  • Secretarul de Stat, John F. Kerry, a găzduit la Bruxelles, o întâlnire a liderilor afgani şi pakistanezi
  • Islanda a devenit prima ţară europeană care semnează (după şase ani de negocieri) un acord de liber schimb cu China
  • Franţa a devenit cea de-a 14-a ţară din lume care legalizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex
  • Sondajele recente arată că Partidul WikiLeaks va câştiga locuri în Senatul Australiei la alegerile din 14 septembrie
  • Rusia intenţionează să desfăşoare avioane de luptă în Belarus anul acesta şi, în cele din urmă, să stabilească o bază aeriană în fosta republică sovietică
  • Iordania a declarat ca Israelul a fost de acord să permită unei misiuni a ONU să “investigheze şi evalueze” conservarea patrimoniului în Oraşul Vechi al Ierusalimului, pentru prima dată din 2004
  • Guvernul Serbiei a aprobat recunoaşterea Kosovo în schimbul unei largi autonomii a sârbilor din regiune. Posibil acord de compromis cu privire la statutul provinciei separatiste a declanşat proteste naţionaliste în Belgrad şi Pristina. Parlamentul Serbiei urmează să se pronunţe asupra acordului, votul putând avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.
  • Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat neconstituţional decretul preşedintelui Nicolae Timofti prin care Vlad Filat a fost desemnat să formeze noul guvern. În urma deciziei, Timofti l-a numit pe Iurie Leancă, vicepremier şi ministru al afacerilor externe şi integrării europene, în calitate de prim-ministru interimar, până la formarea noului guvern.
  • Vorbind la un eveniment găzduit de Deutsche Bank la Berlin, alături de prim-ministrul polonez Donald Tusk, Angela Merkel a declarat: “Trebuie să fim gata să acceptăm că Europa are ultimul cuvânt în anumite domenii. În caz contrar, nu vom putea continua să construim Europa”.
  • Comitetul Regiunilor împărtăşeşte punctul de vedere potrivit căruia industria a devenit o prioritate urgentă, determinând Comisia Europeană să adopte obiectivul ca, până în 2020, contribuţia sectorului industrial la PIB să ajungă la 20%. Cu toate acestea, reprezentanţii localităţilor şi regiunilor din UE insistă asupra faptului că implantarea teritorială şi dimensiunea umană reprezintă parametrii cei mai relevanţi pentru viitorul industriei europene. De aseme-nea, în avizul adoptat recent în sesiunea plenară, ei insistă asupra unei mai bune coordonări a politicilor industrială şi de coeziune ale UE, prin intermediul pactelor teritoriale.
Spread the love


Scrieti un comentariu