Prisma » Internaţional » Pe scurt, 17 iulie 2013

Pe scurt, 17 iulie 2013

  • ECOFIN a adoptat oficial decizia privind aderarea Letoniei la Zona Euro
  • Operatori ai centralelor nucleare din Japonia au solicitat repornirea a zece reactoare, potrivit noilor norme stabilite după dezastrul de la Fukushima
  • FMI a redus previziunea pentru creşterea economică globală în 2013 şi 2014
  • China şi Elveţia au semnat un acord bilateral de liber schimb, pentru Beijing primul în Europa continentală
  • Serviciul telegrafic din India şi-a încetat activitatea, după 163 de ani
  • Cele două Corei au căzut de acord, în principiu, asupra redeschiderii complexului industrial comun de la Kaesong, închis în urmă cu trei luni
  • Judecătorii tribunalului ONU pentru crime de război în Fosta Iugoslavie au admis apelul procurorilor împotriva achitării la o acuzaţie de genocid formulată împotriva lui Radovan Karadzic
  • Infractorii din mediul cibernetic vor primi pedepse mai drastice în UE, conform noilor reguli adoptate recent de PE
  • Emily O’Reilly (Irlanda) a fost aleasă ca Ombudsman european. Rolul Ombusdmanului, creat în 1995, este de a investiga plângerile împotriva instituţiilor europene, inclusiv lipsa de transparenţă şi refuzul de a oferi informaţii sau documente.
  • Ramadanul, luna postului musulman, a început în 9 iulie, când semiluna a putut fi văzută. Potrivit tradiţiei, observarea cu ochiul liber a Lunii noi stabileşte începerea Ramadanului, o lună sacră pentru musulmani pentru că este luna în care, conform tradiţiei lor, Coranul i-ar fi fost dezvăluit, prin revelaţie, profetului Mahomed.
  • Fermierii din UE nu vor mai putea folosi fipronil, un insecticid utilizat pe scară largă, dar responsabil pentru scăderea populaţiei de albine. La votul reglementării, doar Marea Britanie, Slovacia şi Republica Cehă s-au abţinut şi numai Spania, cel mai mare utilizator de fipronil din Europa, şi România au votat împotriva interzicerii.


Scrieti un comentariu