1200 de primari şi consilieri locali sunt incompatibili?
Primarii puterii se revoltă. Toate armele sunt unse, războiul aleşilor locali a început la toate nivelurile politice şi administrative. Radu Mazăre, primarul Constanţei, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mariana Gâju, primar al comunei Cumpăna şi prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor, au propria lor teorie despre incompatibilitate. Sunt vârful de lance al PSD-ului şi, fără ruşine, fac presiuni publice asupra guvernului şi parlamentului pentru punerea în legalitate a aleşilor care au devenit incompatibili prin încălcarea legii integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Mazăre susţine că luptă pentru colegii săi: „Eu am respectat legea, m-a învăţat Băsescu să suflu şi-n iaurt”, afirmă acesta. Era mai lesne să-i înveţe, la rândul lui, pe colegi, cum se suflă în iaurt.
În acest moment incompatibilitatea aleşilor a devenit problema numărul 1 a puterii. U.S.L.-ul fierbe la temperatură maximă, ce vor face la următoarele alegeri fără aceşti aducători de voturi? Ei sunt cei care trebuie să perpetueze U.S.L.-ul la putere. Dacă instanţa va menţine decizia Agenţiei Naţionale de Integritate (A.N.I.), aleşii nu vor mai putea deţine funcţii similare pe o perioadă de 3 ani de la data când hotărârea instanţei devine definitivă şi irevocabilă. Primarii de comune care îşi pierd mandatul după întronarea altora „pe funcţia lor” (unii sunt primari cu 3-4 mandate) nu vor mai ajunge vreodată în această poziţie. O mică primenire de baroni locali!
Dar în incompatibilitate sunt şi oameni serioşi, primarul Sibiului Klauss Iohannis (prim-vicepreşedinte P.N.L.) şi Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov. Ce se va face P.N.L.-ul fără ei? Arma secretă a liberalilor, în cazul în care evoluţia lui Crin Antonescu devine involuţie riscantă, era chiar Klaus Iohannis. În el şi-au pus speranţele cei din „grupul Antonescu”. Cum să renunţe la acesta din cauza unei „legi tâmpite”? Acum au ocazia să-şi recupereze incompatibili fără mari eforturi de imagine, pesedeii au luat asupra lor această „piatră de moară”, ei o cară în spate. Într-un final o să realizeze (probabil) că această piatră este de fapt aidoma „stâncii lui Sisif”, dar numai după ce se va sesiza Uniunea Europeană şi-i va lua de urechi.
Gureşa primăriţă de la Cumpăna, cu care nu poate nimeni ţine pasul, apare pe la televiziuni şi explică ca o mitralieră cât de important este ca ea şi ceilalţi aleşi să facă parte din Consiliile de Administraţie ale „societăţilor (comerciale) de gospodărie comunală”. Ea e specialista şi chiar a descoperit formula chimică a apei, aşa cum Elena Ceauşescu descoperise „codoiul”. Primarul savant trebuie să fie în toate, ca să meargă treaba bine, să aducă fonduri europene, să conducă, că de aia a fost aleasă de comunitate. Nici prin minte nu-i trece că locurile din Consiliile de Administraţie pot fi ocupate de oameni specializaţi în anumite domenii, că ea îşi poate manifesta „autoritatea” prin alte competenţe, aceste societăţi sunt conduse de Adunarea Generală a Acţionarilor. Consiliul de Administraţie execută ce hotărăşte A.G.A. Iar primarul, care este ordonator principal de credite, nu poate fi „administrator” nicăieri. Funcţia pe care o exercită este similară cu cea de administrator.
Deja un proiect de lege, care ciunteşte legea incompatibilităţii, a trecut prin Camera Deputaţilor. S-a stabilit că va trece tacit şi de Senat. Puterea face toate diligenţele, munceşte din răsputeri, pentru aducerea la tăcere a A.N.I. Oamenii trebuie să fie liberi, să-şi împartă liniştiţi ciolanul, sunt la guvernare, e rândul lor. Dacă nu acum, când sunt pe val şi la butoane, atunci când? Aleşii locali au promis o grevă, un miting de protest în faţa guvernului. Ponta şi Antonescu au declarat că vor căuta soluţia pentru a-i introduce în legalitate pe aleşii care au încălcat legea. Li se pare nedrept să-şi piardă ciracii când ei deţin controlul. Cum să nu-şi ajute turma, legea sunt ei, chiar este floare la ureche.
Juristul dr. Ponta, după întrebările incomode ale presei, spune că da, modifică într-o clipă legea, dă o Ordonanţă de Urgenţă, e uşor pentru el. Dar tot el se trezeşte vorbind: „Dar legea nouă este valabilă doar pentru viitor, nu este o soluţie pentru cei care deja sunt în incompatibilitate”. După doar câteva ore Mazăre aduce soluţia legală: „Guvernul să dea o amnistie pentru cei care sunt în incompatibilitate”.
Cât îi mai trebuie clasei politice româneşti pentru a realiza că nu face legi speciale pentru cei care sunt în căruţa lor? Nu au ajuns pe demnităţi publice pentru a-şi face lor „dolce vita”, o democraţie atât de originală o pot promova doar demni urmaşi iliescieni. Apropo, vă amintiţi pe cine a dezmierdat Ion Iliescu cu „măi animalule”? Pe Radu Mazăre.
Vlada Vişatovici
Publicat in: 15/08/2013 | 1 Comentariu » |
În primul rând nu incompatibilitatea este problema cea mai mare ci, useleul în totul lui este o problemă gravă pt. țară. Iară legile făcute de clasa boulitică de la noi sunt cu toate speciale pt. ‘mnealor!…