Prisma » Internaţional » Pe scurt, 6 noiembrie 2013

Pe scurt, 6 noiembrie 2013

  • UE şi SUA au anunţat că vor organiza o a doua rundă a discuţiilor privind Parteneriatul Transatlantic Comercial şi al Investiţiilor, la Bruxelles, între 11 şi 15 noiembrie 2013
  • Ungaria va urmări o politică de reindustrializare pentru a se asigura că peste 18 luni aceasta va genera cea mai mare pondere în PIB din Uniunea Europeană, a declarat recent premierul ungar
  • Iran şi Turcia au declarat că împărtăşesc preocupări comune legate de conotaţiile tot mai sectare în conflictul în curs de desfăşurare din Siria
  • Joi, 7 noiembrie, este programată lansarea flăcării olimpice spre Staţia Spaţială Internaţională
  • ONU estimează că 40% dintre sirieni au nevoie de ajutor
  • O nouă întrevedere între preşedinţii Azerbaidjanului şi Armeniei, Ilham Aliev şi Serj Sargsian, pe marginea reglementării situaţiei din Nagorno-Karabah urmează să aibă loc până la sfârşitul acestui an
  • Preşedintele Comisiei Europene a găzduit pe data de 5 noiembrie, o nouă întâlnire cu aproximativ douăzeci de reprezentanţi ai organizaţiilor filozofice şi non-confesionale, la sediul Comisiei din Bruxelles.
  • Vaticanul a luat decizia neobişnuită de a efectua un studiu la nivel mondial cu privire la modul în care parohiile Romano-Catolice abordează probleme sensibile, cum ar fi controlul naşterii, divorţul şi căsătoria gay, înainte de o întâlnire importantă pe probleme de familie pe care Papa Francis intenţionează să o organizeze anul viitor.
  • Prima dezbatere multilaterală pe tema roboţilor letali autonomi va avea loc la Conferinţa Convenţiei privind anumite categorii de arme convenţionale (CCW) care va avea loc la Geneva în 14-15 noiembrie. CCW, alcătuită din 117 membrii, a intrat în vigoare în 1983 şi este însărcinată cu interzicerea sau reglementarea armelor considerate extrem de inumane.
Spread the love


Scrieti un comentariu