Prisma » Executiv » Primăria Caransebeş ne informează

Primăria Caransebeş ne informează

Săptămâna trecută, deputatul PSD Ioan Benga, în plină şedinţă a Consiliului Local Reşiţa, declara că “Nimeni nu trebuie să uite că ora exactă se dă de la Reşiţa. Iar în contextul regionalizării, voi propune ca oraşe să rămână doar cele care au peste 50.000 de locuitori! Restul să rămână comune!”

Trăim într-o ţară democrată, prin urmare opiniile oamenilor trebuie respectate, dar nu şi cele halucinante, iar aberaţia domnului Benga sperăm să fie pur personală. Oricum, aceasta nu are legătură cu USL, cu programul de guvernare şi cu nicio discuţie, propunere, negociere sau analiză făcută de PSD, în interiorul echipei comune USL cu privire la descentralizare, echipă din care eu fac parte.

Presupunem că nu s-a consultat cu colegii de partid ai domniei sale, nici cu aleşii locali PSD din cele şapte oraşe pe care viziunea sa didactico-politică le vrea transformate în comune. Dacă dânsul ştie că ora exactă se dă de la Reşiţa, atunci ar fi normal să fi auzit de băile romane de la Băile Herculane, de tradiţia siderurgică de la Oţelu Roşu, de constructorii de maşini de la Bocşa, de actul de cultură de la Oraviţa, de mineritul de la Anina, de portul de la Moldova Nouă. La fel cum sperăm să fi auzit de municipiul roman de la Caransebeş, de cea mai veche episcopie ortodoxă de aici, ca să nu mai vorbim de şcoala pedagogică veche de 530 de ani din Caransebeş.

Solicităm deputatului Ioan Benga să-şi ceară scuze faţă de cetăţenii din Caransebeş, Oraviţa, Moldova Nouă, Bocşa, Anina, Oţelu-Roşu şi Băile Herculane, să îşi retragă această declaraţie ruptă de realitate care nu are nicio legatură cu USL şi să îi asigure că nu a avut nicio intenţie de a-i pune pe drumuri sau de a le creşte cheltuielile generate de transformarea unor oraşe în comune.

Dacă va mai face asemenea declaraţii nu vom ezita să-i cerem public chiar demisia de onoare din calitatea de deputat al judeţului Caras Severin din partea USL, iar PNL Caraş-Severin se va delimita de parlamentarul Benga şi va regreta că a susţinut la alegerile din decembrie 2012 un candidat care are asemenea intenţii personale incompatibile cu politi-cile şi viziunea USL referitoare la descentralizare şi reforma în administraţia publică din România.

Ion Marcel Vela
Primar al municipiului Caransebeş,
Preşedinte al Filialei PNL CS,
Vicepreşedinte Executiv al Partidului National Liberal, vicepresedinte executiv cu atributii privind administraţia publică

Spread the love


Scrieti un comentariu