Prisma » Cultură » Constantin Lucaci, artistul care a îndrăznit să „sculpteze lumina”

Constantin Lucaci, artistul care a îndrăznit să „sculpteze lumina”

Mulţi dintre noi trecem aproape zilnic pe lângă fântâna cinetică din centrul civic al Reşiţei, fără să ne gândim o clipă câtă măiestrie, câtă pasiune şi muncă se ascund în spatele acelor forme sculptate care bucură privirea şi auzul tuturor celor care o percep ca pe un simbol al oraşului. La cei 90 de ani ai săi, sculptorul Constantin Lucaci îşi priveşte cu bucurie de copil operele realizate cu atâta dăruire de-a lungul existenţei sale.

Constantin Lucaci s-a născut în 1923 la Bocşa Română şi s-a remarcat ca unic artist contemporan prin sculpturile monumentale în inox, oţel, granit, piatră dar mai ales prin fântânile sale cinetice expuse în ţară şi străinătate.

Laureat al premiului Herder, în 1984, an în care s-a inaugurat şi fântâna de la Reşiţa decernat de Universitatea din Viena pentru întreaga activitate, bucurându-se totodată de numeroase premii şi distincţii, a fost profesor de sculptură, membru al Fondului Plastic, membru UNESCO, Secretar al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici şi s-a bucurat de aprecieri în ţară şi străinătate.

Iar pentru că operele sale sălăşluiesc pe diverse tărâmuri ale lumii, era nevoie de un loc în care creaţii ale sale să vibreze laolaltă, într-o simfonie a ”spaţiului şi luminii”, pentru că tema operelor sale este spaţiul şi lumina. De aceea, în anul 2007, s-a inaugurat Muzeul Constantin Lucaci, muzeu aflat sub egida Vaticanului, iar mai apoi, la 5 Iunie 2012 a fost inaugurat Muzeul “Constantin Lucaci” din oraşul Bocşa, localitatea natală a maestrului. Aici sunt expuse un număr de 17 sculpturi din oţel inoxidabil donate oraşului Bocşa.

Muzeul Constantin Lucaci din oraşul Bocsa

Alte lucrări ale artistului se găsesc în colecţii particulare sau publice din oraşele Antwerp, Copenhaga, Ferrara, Milano, Roma, Veneţia.

Format în medul artistic parizian, a reuşit, după ani de studiu, perseverenţă, muncă pentru existenţă şi disciplină, să creeze opere unice ca formă, în care sunt materializate trăirile şi definirea armoniei cosmice.

Răspunzând prezent invitaţiei pentru un eveniment cultural în Bocşa, autorităţile locale şi iubitorii artei din oraş şi judeţ au profitat de prezenţa maestrului Lucaci în localitatea natală în vara lui 2013 şi l-au sărbătorit în preajma aniversării a nouă decenii de viaţă, chiar în muzeul care-i poartă numele, dovedindu-i încă o dată că bocşenii şi iubitorii de creaţie îi poartă o apreciere la fel de vibrantă ca ”lumina” operelor sale.

Constantin Lucaci este singurul în viaţă care mai ţine sus fanionul marilor maeştri care au fixat şi consolidat România între cele mai avizate-cultural ţări din Europa şi din lume în privinţa artele plastice. În atelierul său au prins contur real unele dintre lucrările monumentale care au uimit lumea întreagă: „Dialogul undelor”, lucrare din inox modelat care tronează din 1971, în faţa Televiziunii Române din Bucureşti, „Fântâna cinetică” de la Constanţa-unul dintre cele mai importante monumente cinetice din lume, lucrare realizată în 1972; urmată de o serie de fântâni cinetice, diferite ca mărime dar din inox aflat în mişcare în oraşele: Brăila, Turnu Severin, Alba Iulia şi Reşiţa. Impresionante sunt şi lucrările de atelier, în inox modelat-şlefuit, care ornează din 2009 Galeriile „Lucaci” din Sanctuarul San Francesco di Paola din Italia.

După 1993, Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca îi încredinţează lui Constantin Lucaci, Catedra de Sculptură, fiind singurul Institut superior de Artă care l-a avut pe Lucaci profesor de sculptură. „Am rulat filmul în faţa adunării naţionale de la UNESCO şi am avut un succes extraordinar. Japonezul care era un arhitect plin de el şi care nici nu stătea de vorbă cu mine că eram comunist, după ei, că aşa era atunci. Vine la mine şi zice: „Felicitări…”, adică devenisem prieteni” Reprezentantul artelor plastice din UNESCO a fost un sculptor, m-a felicitat, m-a luat cu film cu tot, m-a dus la Universitate de arte plastice, m-a pus să fac o conferinţă cu studenţii, am avut o activitate bogată afară de UNESCO”,a povestit maestrul Lucaci.

Resita fantana cinetica Constantin Lucaci noaptea

„Nu sunt un foarte bun organizator în ceea ce priveşte partea materială, cu comenzi, cu altele… Eu am fost solicitat mereu şi când am fost solicitat mi-am făcut datoria dar nu m-am zbătut ca să-mi aranjez lucrări.”, afirmă Constantin Lucaci.

Un film documentat despre puterea creatoare a lui Constantin Lucaci a fost realizat de către Studioul Cinematografic Alexandru Sahia, documentar care a primit marele premiu pentru acest gen de realizări.

În acest film realizatorul a dorit să evidenţieze lumina pentru că toate lucrările sculptorului stau sub semnul spaţiului şi luminii în acelaşi timp, e un miracol inventat de natură, susţine maestrul căci fără lumină nu există volum deşi pare un paradox pentru că lumina nu se poate sculpta, „dar dacă aprofundezi problema luminii constaţi că volumele care se află în spaţiu se datorează luminii, fără lumină nu există volume pentru că în întuneric nu există nimic, cum apare lumina cum apar volumele în spaţiu, e o legătură ciudată dar e un miracol”. După cum susţinea Constantin Lucaci, opera sa este mai greu de înţeles de către cei care nu au profunzimea artei pentru că există o filozofie în tot ceea ce face şi de aceea a existat o diferenţă în ceea ce priveşte aprecierea operei sale între ţara noastră şi cei din străinătate care au mai multă cultură, mai multă dragoste de artă. „La noi miniştrii culturii nu se ocupă de cultură şi nici nu ştiu cultură… e un post liber…şi lor li se pare că, cultura e uşoară, cultura nu cere nimic, nu dai, nu cere nimic, cere doar cultură şi asta nu au! Dar sunt apreciat şi aici şi în străinătate. Desigur, şi în străinătate există unii artişti care sunt geloşi pe ceilalţi şi-mi aduc aminte că am avut o expoziţie la Roma la una dintre cele mai mari galerii, au scris ziarele despre mine, a venit fostul primar al Romei şi a ţinut un discurs despre lucrările mele şi începusem ca o vijelie să am un succes mare. După trei zile lucrurile s-au cam liniştit şi la un moment dat vin la expoziţie şi era un grup de tineri acolo şi se uitau la lucrările mele şi vine unul dintre ei şi întreabă dacă sunt eu autorul şi zi: „da”, şi „cum vă permiteţi să veniţi aici în Italia cu asemenea lucrări când noi suntem artiştii locali şi murim de foame şi dumneavoastră veniţi să ne luaţi nouă comenzile”, „aşa am fost primit de un grup de tineri în Italia”, povesteşte cu dezamăgire, sculptorul pentru că susţine că şi el în tinereţe s-a luptat să fie primul, să fie în vârf, dar să-l depăşească în mod corect pe celălalt nu „să-i dea în cap”,ci să ajungă în vârf cu o anumită eleganţă.

Un artist cu loc în orice proiect al lumii!” Astfel este perceput maestrul Constantin Lucaci. „Sculptând lumina” şi-a sculptat nemurirea.

Resita fantana cinetica Constantin Lucaci ziua

Elena Franţ

Spread the love


Scrieti un comentariu