Pe scurt, 27 martie 2014
- Ministerul Agriculturii va defini pe parcursul acestui an conceptul de “fermier activ”, în baza căruia se vor acorda, începând cu 2015, plăţile directe sau subvenţiile
- Comisia de la Veneţia a publicat proiectul de revizuire a Constituţiei României, avizat favorabil, cu unele recomandări
- Programul “Casa Verde” se află la stadiul de analiză a impactului financiar, dar, din vară ar putea fi lansate noi sesiuni de finanţare
- Introducerea tichetului electronic în programul “Rabla” din acest an va stopa specula cu vouchere, un astfel de document fiind transmisibil numai în anumite condiţii
- Producătorii de electricitate din surse regenerabile care deţin centrale cu o putere de cel mult 1 MW şi centrale în cogenerare de maximum 2 MW pot încheia contracte şi în afara bursei de energie, însă doar cu furnizorii clienţilor finali
- Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, pregăteşte o hotărâre de guvern care să permită depistarea la timp a tăierilor ilegale sau a acţiunilor de braconaj şi intervenţia de urgenţă a autorităţilor în zona respectivă
- Guvernul va declanşa procedurile necesare pentru ca pe 25 mai, odată cu alegerile europarlamentare, să fie organizate şi alegeri parlamentare parţiale în cinci colegii senatoriale şi nouă colegii de deputat rămase vacante, precum şi alegeri locale parţiale acolo unde funcţiile sunt, de asemenea, vacante.
- Excedentul comercial al schimburilor României de produse agroalimentare în anul 2013 a fost de 324,9 mil. euro, în creştere faţă de nivelul de 301,1 mil. euro la finele lunii noiembrie 2013 şi comparativ cu un deficit de 745,5mil. euro în anul 2012, informează MADR.
- Preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte cu 2% (5% pentru non-casnic) de la 1 aprilie, urmând ca, până la finele anului, să aibă loc alte două scumpiri, de câte 3%, la 1 iulie (pentru non-casnici de 5%) şi, respectiv, 1 octombrie (4% pentru non-casnici).
Publicat in: 26/03/2014 | Nu sunt comentarii » |