Prisma » Internaţional » Pe scurt, 16 aprilie 2014

Pe scurt, 16 aprilie 2014

  • Lucrătorii UE care se mută în alt stat membru vor putea să îşi transfere toate drepturile la pensie, datorită unei propuneri legislative adoptate de PE
  • Liderii din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Statele Unite, preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene se vor întâlni la Bruxelles, 4 – 5 iunie, în formatul G7
  • Cancelarul german, Angela Merkel, s-a aflat pentru câteva ore, vineri, 18 aprilie, în vizită la Atena
  • Guvernul japonez a abandonat planul energetic al predecesorul său, care prevede ca toate centralele nucleare din ţară să fie închise până în 2030
  • Casa Albă a confirmat relatările din mass-media rusă potrivit cărora directorul CIA a fost în capitala ucraineană peste week-end
  • Un tribunal egiptean a interzis actualilor şi foştilor membri ai Frăţiei Musulmane să participe la alegerile prezidenţiale şi legislative viitoare
  • Fostul şef al guvernului italian Silvio Berlusconi îşi va executa pedeapsa, de un an de detenţie, sub formă de muncă în folosul comunităţii (4 ore pe săptămână)
  • Rezervele valutare ale Chinei au atins o nouă valoare record de 3.950 miliarde de dolari la finele lunii martie 2014, a anunţat Banca centrală a Chinei
  • Continuă evacuarea armelor chimice din Siria, dar nu este clar, pe fondul situaţiei de securitate, dacă va putea fi respectat calendarul stabilit. În cadrul acordului ruso-american din septembrie 2013, autorităţile de la Damasc s-au angajat să elimine arsenalul chimic sirian până la data de 30 iunie, însă operaţiunile au înregistrat întârzieri şi numeroase termene limită au fost depăşite.
  • Vice-preşedintele Joe Biden se va deplasa la Kiev, în 22 aprilie, a anunţat Casa Albă, urmând să se întâlnească cu liderii din şi din afara guvernului. Luna trecută, Biden a călătorit în Europa şi s-a întâlnit cu liderii unor state membre NATO, vorbim de Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania.
  • Coreea de Sud, Statele Unite şi Japonia intenţionează să organizeze o reuniune la nivel înalt pe probleme de apărare la Washington, în această săptămână, într-un efort de a stimula cooperarea în domeniul securităţii trilaterale înaintea următoarei vizite a preşedintelui american Barack Obama la aliaţii-cheie din Asia.
Spread the love


Scrieti un comentariu