Libera circulaţie a lucrătorilor

Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliul de Miniştri al UE, a unei noi directive care să asigure o aplicare mai bună la nivel naţional a dreptului cetăţenilor UE de a lucra într-un alt stat membru. Noile norme, propuse de Comisie în aprilie 2013, au ca scop să elimine decalajul dintre drepturi şi aplicarea lor în realitate şi vor permite persoanelor care lucrează sau care îşi caută un loc de muncă în altă ţară să-şi poată exercita mai uşor drepturile în practică. Statele membre au acum la dispoziţie doi ani pentru a transpune directiva în legislaţia naţională.

Directiva, propusă la 26 aprilie 2013, are ca scop să elimine din calea liberei circulaţii a lucrătorilor obstacolele existente, cum ar fi lipsa de informare a angajatorilor din sectorul public şi din cel privat cu privire la normele UE şi dificultăţile cu care se confruntă cetăţenii mobili atunci când solicită obţinerea de informaţii şi asistenţă în statul membru-gazdă. Pentru a elimina aceste obstacole şi a preveni discriminarea, directiva va impune statelor membre să asigure:

• unul sau mai multe organisme la nivel naţional care să acorde sprijin şi asistenţă juridică lucrătorilor migranţi din UE în ceea ce priveşte respectarea drepturilor acestora;
• o protecţie juridică eficace a drepturilor (inclusiv, de exemplu, protecţie împotriva victimizării pentru lucrătorii migranţi din UE care doresc să îşi exercite drepturile ); şi
• informaţii uşor accesibile, în mai multe limbi ale UE, cu privire la drepturile lucrătorilor migranţi şi ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă din UE.

De aceste norme vor beneficia atât lucrătorii mobili, cât şi angajatorii, care vor fi mai bine informaţi atunci când angajează persoane dintr-o altă ţară a UE.

Independent de acest nou act legislativ, Comisia, în calitatea sa de gardian al tratatului, va continua, dacă este necesar, să desfăşoare proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva statelor membre a căror legislaţie naţională nu este conformă cu obligaţiile care le revin acestora în temeiul dreptului Uniunii.

Context

Dreptul cetăţenilor UE de a lucra în alt stat membru este prevăzut la articolul 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi include dreptul de a nu fi discriminaţi din cauza naţionalităţii lor atunci când vine vorba despre accesul la locurile de muncă, despre remunerare şi despre alte condiţii de lucru. Regulamentul (UE) nr 492/2011 descrie în detaliu drepturile derivate din libera circulaţie a lucrătorilor şi defineşte domenii specifice în care discriminarea pe motiv de naţionalitate este interzisă, în special în ceea ce priveşte:

• accesul la locuri de muncă
• condiţiile de muncă
• avantajele sociale şi fiscale
• accesul la formare profesională
• afilierea la organizaţii sindicale
• locuinţele
• accesul la educaţie pentru copii.

În prezent, 8 milioane de persoane, reprezentând 3,3 % din piaţa forţei de muncă din UE, locuiesc şi muncesc într-un alt stat membru. Alte 1,2 milioane de persoane locuiesc într-o ţară din UE, dar lucrează în alta. Adesea, însă, persoanele care lucrează sau care doresc să lucreze în altă ţară nu sunt informate despre drepturile lor în statul membru-gazdă şi pot întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la un loc de muncă sau asigurarea faptului că dispun de aceleaşi condiţii de lucru sau de aceleaşi avantaje sociale ca şi lucrătorii naţionali. În plus, de multe ori angajatorii (atât cei din sectorul public, cât şi cei din sectorul privat) şi autorităţile publice nu cunosc prea bine drepturile pe care le au lucrătorii mobili. Asistenţa acordată la nivel naţional lucrătorilor mobili din UE pentru a-i ajuta să îşi exercite drepturile diferă foarte mult de la o ţară la alta.

Printre practicile discriminatorii cel mai des întâlnite se numără:

• condiţii de recrutare diferite
• condiţii de naţionalitate pentru accesul la anumite posturi
• condiţii de lucru diferite în practică (precum remunerarea, perspectivele de carieră şi gradul)
• probleme legate de accesul la prestaţiile sociale, care /fac obiectul unor condiţii mai uşor de îndeplinit de către resortisanţii statului respectiv decât de alţi cetăţeni ai UE (de exemplu, condiţiile privind reşedinţa)
• faptul că experienţa şi calificările profesionale dobândite în alte state membre nu sunt luate în considerare sau sunt luate în considerare în mod diferit.

Libera circulaţie a lucrătorilor nu este doar un element esenţial al pieţei unice a UE, ci şi un avantaj pentru toate ţările UE. Mobilitatea poate contribui la soluţionarea problemei şomajului ridicat din unele state membre şi a lipsei de competenţe sau de forţă de muncă din alte state. De aceea, eforturile Comisiei vizează, de asemenea, creşterea eficienţei reţelei paneuropene de căutare de locuri de muncă EURES, astfel încât mai multe de locuri de muncă vacante să fie disponibile pentru un număr mai mare de candidaţi din întreaga UE.

Studiile în domeniu au demonstrat, în mod sistematic, faptul că forţa de muncă mobilă aduce beneficii ţărilor-gazdă. Lucrătorii mobili completează forţa de muncă de la nivel naţional prin suplinirea deficienţelor, au mai multe şanse de a rămâne angajaţi şi, întrucât majoritatea au vârste de muncă, fiind deci, în medie, mai tineri decât populaţia-gazdă, sunt mai puţin susceptibili de a beneficia de prestaţii sociale, fiind, în general, contribuabili neţi la bugetul public. Prin faptul că trimit acasă o parte din veniturile lor, lucrătorii mobili contribuie, de asemenea, în mod semnificativ la cererea internă, la investiţiile şi la spiritul antreprenorial din ţările lor de origine.

Comisia Europeană – IP/14/421, 14/04/2014