Prisma » Naţional » Pe scurt, 14 Mai 2014

Pe scurt, 14 Mai 2014

  • Preţurile de consum au crescut cu 0,27% în aprilie 2014 faţă de luna anterioară, în timp ce, comparativ cu aprilie 2013, acestea au crescut cu 1,21%, potrivit INS
  • Liberalii au depus o moţiune de cenzură împotriva Guvernului la Parlament
  • Liderii parlamentelor din 12 ţări din sud-estul Europei s-au aflat, recent, la Bucureşti pentru Sesiunea inaugurală a Adunării parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est
  • Un număr de 875.192 de cereri de plată au fost depuse, în perioada 3 martie – 12 mai 2014, în cadrul campaniei de primire a cererilor de plată pe suprafaţă, ceea ce corespunde unei suprafeţe de aproximativ şase milioane de hectare
  • Termenul de declarare a impozitului pe construcţii datorat pentru anul 2014 este 26 mai, zi în care va fi plătită şi prima rată în contul acestui impozit, urmând ca a doua rată să fie scadentă în 25 septembrie 2014
  • Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Attila Korodi, a participat în zilele de 7 şi 8 mai, la Visegrad, la cea de-a 20-a reuniune a miniştrilor de resort din formatul extins al Grupului de la Visegrád, incluzând Statele Membre ale Grupului (Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia), alături de România, Bulgaria şi Croaţia
  • Măsura privind restructurarea creditelor populaţiei propusă de Ministerul Finanţelor va fi un procedeu voluntar atât pentru client cât şi pentru bancă, nu este o schemă obligatorie, iar legislaţia nu a fost definitivată, a precizat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. Schema de restructurare a creditelor populaţiei ar putea intra în vigoare de la 1 iulie, ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, lucrând la forma finală a proiectului de ordonanţă.
  • Ministrul Sănătăţii a aprobat organizarea unei sesiuni extraordinare de rezidenţiat pentru locurile şi posturile rămase libere la domeniul medicină în urma concursului de rezidenţiat din 17 noiembrie 2013. Concursul se va organiza în data de 29 iunie 2014 şi se va desfăşura numai în Centrul Universitar Cluj Napoca. În această sesiune vor fi scoase la concurs un număr de 432 locuri şi posturi.


Scrieti un comentariu