Prisma » Internaţional » Pe scurt, 21 Mai 2014

Pe scurt, 21 Mai 2014

  • Parlamentului de la Ierusalim a declanşat procedura pentru alegerea unui nou preşedinte al statului Israel în 10 iunie
  • Parlamentul leton a adoptat amendamente care introduc răspunderea penală pentru negarea publică, justificarea şi trivializarea agresiunii URSS şi Germaniei naziste împotriva Letoniei
  • Elveţienii au refuzat prin referendum, introducerea unui salariu minim pe economie 22 de franci elveţieni pe oră (18 euro) şi achiziţionarea a 22 de noi avioane de luptă, în valoare de 3.1 miliarde franci
  • Guvernul Libiei a cerut suspendarea activităţii Parlamentului până la următoarele alegeri generale
  • Venezuela va trimite către Autoritatea Palestiniană 240.000 barili de petrol şi motorină, în urma unui acord între Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi omologul său venezuelean
  • Partidul naţionalist hindus Bharatiya Janata, condus de Narendra Modi, este câştigătorul detaşat al alegerilor legislative din India, în faţa Partidului Congresului, care a condus India aproape neîntrerupt de la independenţa faţă de Marea Britanie în 1947
  • Un rabin şi un şeic musulman vor fi tovarăşii de călătorie ai lui Francis, în vizita din Orientul Mijlociu. Începând de sâmbătă, pelerinajul de trei zile îl va duce pe pontif, în vârstă de 77 de ani, în Iordania, Cisiordania şi Israel. Pe agendă se găsesc întâlniri cu lideri guvernamentali, slujbe în aer liber, întâlniri cu creştini, musulmani şi autorităţi religioase evreieşti dar şi vizite la locurile sfinte ale celor trei religii.
  • Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat o vizită de stat în China între 20-21 mai, la invitaţia preşedintelui chinez Xi Jinping. Stabilirea de legături mai strânse cu Republica Populară Chineză – prietenul nostru de încredere – este o prioritate de politică externă necondiţionată a Rusiei, a declarat Putin într-un interviu cu mass-media din China în ajunul vizitei sale la Shanghai. Cei doi preşedinţi au asistat la semnarea unor serii de acorduri importante de cooperare bilaterală.
  • Comisarul european pentru Energie s-a întâlnit cu ministrul rus al energiei, la Berlin, pentru a discuta problemele legate de siguranţa aprovizionării cu gaze naturale şi de tranzit din Rusia via Ucraina către UE. A fost o întâlnire care a ajutat la pregătirea terenului pentru cea de a doua reuniune trilaterală între UE, Rusia şi Ucraina. Aceasta este programată pentru 26 mai, dată supusă confirmării de către toate părţile implicate.
Spread the love


Scrieti un comentariu