Prisma » Internaţional » Pe scurt, 16 iulie 2014

Pe scurt, 16 iulie 2014

  • Cancelarul Germaniei a participat la reuniunea liderilor din Europa de Sud-Est de la Dubrovnik
  • Investiţiile străine pe teritoriul Chinei s-au ridicat la 63,33 miliarde dolari (46,5 miliarde euro) în primul semestru al acestui an, fiind cu 2,2% mai mari faţă de cele din perioada similară a anului trecut
  • Statele Unite au făcut “progrese concrete” în negocierile directe cu Iranul, a declarat secretarul de stat american
  • Japonia va lansa o conferinţă internaţională a liderilor de sex feminin, în septembrie, modelată după Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia
  • 16 şefi de stat din Africa de Vest au decis să semneze Acordul de parteneriat economic (APE) cu Uniunea Europeană
  • Consiliul de Securitate al ONU a autorizat, în unanimitate, accesul umanitar fără consimţământul guvernului sirian prin patru puncte de trecere a frontierei în zonele controlate de “rebeli” din Turcia, Irak, şi Iordania
  • Noul guvern din India a prezentat un buget despre care spune că poate revigora creşterea economică şi reducerea îndatorării
  • Parlamentul European a vota recomandările privind reducerea şomajului în rândul tinerilor în UE
  • La un an de la lansare, în această săptămână are loc a şasea rundă de negocieri UE-SUA pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ (TTIP). Parlamentul şi guvernele UE vor trebui să adopte sau să respingă acordul obţinut (fără a avea posibilitatea de a amenda textul).
  • Cei doi candidaţi rivali din Afganistan a ajuns la un acord privind un audit complet al voturilor de la alegerile prezidenţiale contestate şi, oricine este învingătorul, va forma un guvern de uniune naţională. Acordul a fost intermediat de către secretarul de stat american John Kerry, interesat în semnarea de urgenţă a înţelegerii privind prezenţa trupelor americane în ţară după 2014.
  • Preşedintelui rus a efectuat o vizită în America Latină, unde a poposit în Cuba, Nicaragua, Argentina şi Brazilia. Pe agendă a figurat şi participarea la summitul BRICS, unde Rusia a preluat preşedinţia rotativă a organizaţiei din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud.
Spread the love


Scrieti un comentariu