Prisma » Cultură » Ioana Mihăiescu – arhitectul care-şi însufleţeşte fiecare lucrare

Ioana Mihăiescu – arhitectul care-şi însufleţeşte fiecare lucrare

Ioana Mihăiescu, omul care a ştiut de la început că arhitectura o va completa şi o va definii ca personalitate, şi-a lăsat amprenta pe cele mai reprezentative lucrări ale urbei şi nu numai.

Înclinaţia spre arhitectură a pornit încă din adolescenţă. Arhitecta îşi aminteşte un episod care a avut loc cam prin clasa a VIII-a, când diriginta a întrebat fiecare elev ce vrea să devină. “Eu auzisem de această profesie. Ştiam că prin ea se poate construii, mai ştiam că poţi să te exprimi folosind desenul şi am spus: “eu vreau să devin arhitect!” I s-a sugerat atunci să se orienteze spre o altă meserie deoarece aceasta părea foarte complicată în acel moment, în viziunea dascălului.

Se pare că vocaţia îşi are undeva, în interiorul fiecăruia, cuibul, pentru că, deşi mintea de copil nu înţelegea pe deplin ce implică această profesie, a continuat să meargă pe acelaşi drum până la împlinirea visului.

A absolvit facultatea în 1979, după 3 ani de studii la Timişoara şi alţi 3 ani la Bucureşti. A fost repartizată apoi la Târgu-Jiu în urma sistemului de repartiţie guvernamentală de pe vremea aceea, unde a rămas 4 ani. Acesta a fost, practic, începutul carierei de arhitect, carieră pe care a pornit în forţă, primind, chiar din prima zi de prezenţă la serviciu, şefie de proiect: “Ne-a primit un colectiv tânăr care n-a ţinut cont că şi noi eram nişte copii şi ne-au aruncat în mijlocul oceanului şi a trebuit să învăţăm să înotăm!”

Tânăra arhitectă, ieşită de pe băncile facultăţii, nu ştia ce responsabilitate implică acest lucru, dar a învăţat totul din mers şi în toţi cei 4 ani petrecuţi la Târgu-Jiu a avut numai şefie de proiecte şi nu a scăpat de asta toată viaţa.

Deşi, i s-a propus să rămână arhitect şef la Târgu-Jiu, a refuzat, pentru a reveni acasă, la Reşiţa, aproape de familie. Aici a lucrat la Institutul de Proiectare, pe atunci o instituţie foarte puternică. Colectivul care se ocupa de proiectele pentru locuinţe scotea cam un camion de documentaţie pe lună. Adică, un număr de 25 de oameni din colectivul de locuinţe proiectau câteva sute de apartamente pe lună.

Se pare că Reşiţa aştepta un arhitect ca Ioana Mihăiescu pentru că, nici nu venise bine, a şi primit o colaborare şi apoi o şefie de proiect la una dintre cele mai mari lucrări din centrul Reşiţei, ansamblul de locuinţe Samanta, acele locuinţe cu scară interioară, vestite în Reşiţa. Numele a apărut folcloric şi a rămas permanent, ca urmare a unui serial ce se difuza pe atunci la televizor, “Samanta”, a cărui acţiune se desfăşura într-o locuinţă cu scară interioară.

După Revoluţia din 1989 a fost primul arhitect care a plecat de la Institutul de Proiectări fără să mai fie angajată la o altă instituţie de stat, pornind pe un drum pe cont propriu. Deşi, au mai plecat şi alţi arhitecţi care s-au transferat la alte instituţii de stat şi au început activitate privată în paralel, Ioana Mihăiescu a plecat de la stat direct în viaţa privată şi nu i-a fost uşor. A bănuit însă, încă de pe atunci, că mediul privat era viitorul.

A reuşit în acest mediu pentru că i-a plăcut să-şi poate gestiona singură timpul şi să fie liberă în realizarea profesiei.

Ioana Mihăiescu subliniază faptul că arhitectura nu se face numai pe hârtie, ea trebuie pusă apoi în practică şi urmărită: “Poţi să ai un proiect perfect, dacă constructorul nu ţi-l execută cum trebuie şi dacă tu nu-l observi, nu-l urmăreşti tot timpul, acesta poate să eşueze!”

După ce a ales varianta independentă de exercitare a profesiei, a avut activitate din plin, nu a cunoscut “timpi morţi” şi nici nu-şi aminteşte vreo perioadă în care să nu fi avut ceva de făcut. “E drept, perioada de început, până când mi-am format o piaţă, chit că oamenii mă ştiau destul de bine în Reşiţa, oraşul este mic şi ne cunoaştem, şi eu crescând aici, aveam un atu în plus, îi cunoşteam foarte mult, dar la început am avut mai mult timp şi am putut să particip la câteva concursuri de arhitectură care s-au soldat şi cu câteva premii”, a mai spus Ioana Mihăiescu.

A luat în perioada aceea 3 premii la concursuri din judeţ şi din ţară, apoi o nominalizare şi o participare la un concurs de amenajare a unei Bănci din Anglia şi chiar la un concurs în Japonia.

Odată cu o consolidare a pieţei pe plaiurile natale şi nu numai, arhitecta Ioana Mihăiescu n-a mai avut timp să participe la concursuri şi a mers înainte pe activitatea de proiectare.

Mărturiseşte că a făcut totul cu cea mai mare plăcere, încercând în acelaşi timp să fie la curent cu tot şi să fie mereu informată. A devenit verificator de proiecte şi restaurator atestat de Ministerul Culturii. S-a perfecţionat în permanenţă: “M-am străduit să învăţ un program de proiectare pe calculator. E drept, mi-a fost foarte greu pentru că nu aveam timp să-mi aloc pentru acest lucru, dar până la urmă am reuşit să-l învăţ. Am ştiut că acesta e viitorul şi nu puteam să ies din morişca timpului!”

De-a lungul carierei a avut lucrări pe diverse domenii, pe investiţii noi şi mai ales pe amenajări interioare pentru Reşiţa. De amintit aici: sediul Direcţiei Silvice Caraş-Severin, Studioul Regional Radio Reşiţa – amenajat în totalitate în perioada 2001-2011, Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi câteva birouri din sediul acestei instituţii, Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii reşiţene şi chiar Primăria din Caransebeş.

Alte lucrări s-au adresat societăţilor economice şi persoanelor fizice din oraş şi din judeţ.

De câţiva ani colaborează cu Primăria Reşiţa la amenajarea parcurilor din oraş şi amplasarea fântânilor decorative, precum şi la amenajarea locurilor de joacă.

Vorbind cu entuziasm despre prezent arhitectul Ioana Mihăiescu spune: “Am fericita ocazie să lucrez şi restaurări. Am un beneficiar la Herculane, căruia îi doresc viaţă lungă, are 85 de ani, şi mă bucur că a intrat în viaţa mea! Este drept acuma, târziu, că nici eu nu mai sunt la prima tinereţe, dar totuşi a intrat în viaţa mea cu această lucrare foarte frumoasă, restaurarea Complexului Apolo din Herculane, şi-mi dă ocazia să abordez secvenţa de restaurare”. Este vorba despre o restaurare de faţadă, pentru început, deoarece tencuiala se desprinde şi este periculos pentru trecători. Apoi se va intra pe compartimentările şi refuncţionalizarea interioară. “După ce tot acest lucru se va termina aştept de la Primăria din Herculane o iniţiativă să amenajeze Piaţa Hercules care s-a ridicat în timp cam cu vreo jumătate de metru faţă de cota ei de călcare iniţială, din 1851. Asta înseamnă că toate demisolurile clădirilor de acolo au fost înghiţite de această sistematizare pe verticală. Demisolurile au rămas fără aerisiri, scurgerea apelor pluviale este defectuoasă. Acolo ar trebui decopertat totul, refăcută scurgerea apelor pluviale, refăcută piaţa. Ar trebui o intervenţie destul de masivă!”

În puţinul timp liber care îi rămâne lucrează acuarelă şi pictură pe mătase, cu care se prezintă la unele expoziţii sau tabere organizate. Ioana Mihăiescu se gândeşte ca în viitor să-şi gestioneze mai bine timpul şi să lase mai mult acestui segment.

În cei 30 de ani de activitate a reuşit să-şi deschidă câteva expoziţii personale de pictură, de acuarelă, atât în ţară cât şi în străinătate şi câteva expoziţii de pictură pe mătase, care de regulă se vernisează în 24 iunie cu ocazia Sânzienelor. “Este o îndeletnicire care mie îmi dă o stare de linişte, de fericire şi de împlinire greu de descris, în care folosesc foarte mult partea emoţională şi mai puţin cea mentală şi în care mă simt foarte confortabil. Rezultatul sper să fie nişte ferestre luminoase pe care oamenii să şi le poată expune în casele lor, să le aducă bucurie şi lumină!”

Dincolo de aceste cuvinte se vede limpede că sufletul de artist dă valoare oricărui lucru sau situaţii şi că transpunerea în material este de fapt o reflecţie inedită a trăirilor lăuntrice pe care numai un artist le poate genera.

Elena Franţ



Scrieti un comentariu