Zimbrii de la Armeniş, cu un pas mai aproape de libertate deplină
Cel mai mare proiect de reintroducere a zimbrului care a avut loc vreodată în Europa, iniţiat de Rewilding Europe şi WWF-România, intră într-o nouă etapă. Astăzi, 12 septembrie 2014, cei 17 zimbri din Munţii Ţarcu au fost transferaţi din zona de aclimatizare intr-o zonă de semi libertate, beneficiind acum de un ţarc cu o suprafaţă de aproximativ 160 de hectare.
După o perioadă în care se vor adapta la mediul sălbatic şi vor învăţa să supravieţuiască în natură, zimbrii vor părăsi şi acest ţarc şi vor deveni primii care trăiesc în sălbăticie, în Carpaţii Meridionali, din secolul XVIII încoace. Zona sălbatică în care vor fi eliberaţi în final se întinde pe nu mai puţin de 59.000 de hectare şi face parte din situl Natura 2000 Munţii Ţarcu.
Zona de aclimatizare în care se aflau a contribuit la refacerea zimbrilor de pe urma stresului cauzat de schimbarea structurii sociale şi a habitatului în care se aflau, a alimentaţiei, climei precum şi de transportul acestora în România. În urma observaţiei directe, specialiştii WWF au constatat ca zimbrii sunt pregătiţi pentru această nouă etapă.
Aria de semi libertate în care se află acum zimbrii este propice pentru organizarea de tururi ghidate pentru turişti împreună cu rangerii Rewilding Europe-WWF, membrii ai comunităţii locale din Armeniş. Zona este împrejmuită doar cu garduri electrice, cu care zimbrii s-au obişnuit deja în ţarcul de aclimatizare.
“În noul ţarc zimbrii vor trăi cât se poate de liber. S-au adaptat repede; de gardul electric nu se mai apropie şi am văzut ochiuri de pădure deja formate în ţarcul de aclimatizare. Sunt gata de acest pas spre libertate deplină” spune Joep van de Vlasakker, specialistul în zimbri al programului Rewilding Europe.
Despre zimbru
Zimbrul e cel mai mare mamifer terestru din Europa. Odinioară era prezent pe tot continentul, cu excepţia unor zone din Spania, Italia şi nordul Scandinaviei. Acum însă este mai rar decât rinocerul negru, doar 3403 exemplare rămânând în toată lumea în libertate sau semi libertate. România e una dintre cele 9 ţări europene cu zimbri care trăiesc în sălbăticie.
Zimbrul este o specie cheie pentru fenomenul de „resălbăticire”, alimentaţia sa având un impact real asupra vegetaţiei. El consuma iarbă dar şi mărăcini, puieţi şi arbuşti, formând astfel ochiuri de pădure şi un peisaj mozaicat, contribuie la fertilizarea pajiştilor, bătătorindu-le, răscolind nisipul şi noroiul, iar în felul acesta ajută la menţinerea unei diversităţi biologice ridicate.
Impactul proiectului în regiune
Prezenţa zimbrilor în această regiune va contribui la accelerarea proceselor naturale ecologice şi va favoriza atât creşterea biodiversităţii, cât şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. Ecoturismul este una dintre variantele fireşti de dezvoltare a unei zone cu astfel de caracteristici de sălbăticie.
De la sosirea zimbrilor în Armeniş, comunitatea locală a cunoscut deja aceste beneficii. Localnicii s-au organizat deja într-o asociaţie locală în vederea oferirii unor servicii de agro-turism, iar oaspeţii nu au întârziat să apară. Arhitectura locului cu case tip fortăreaţă, sălaşe bănăţene din piatră, lemn şi ţiglă din satele învecinate (Sat Bătrân, Sub Margine, Plopul) sunt o atracţie în sine, turiştii având ocazia să cunoască măiestriile şi îndeletnicirile oamenilor din zonă.
Munţii Ţarcu sunt parte componentă a uneia dintre ultimele zone sălbatice ale Europei, cu suprafeţe întinse, fără acţiune intrusivă a omului, unde procesele naturale se pot desfăşura nestingherite. Obiectivul programului Rewilding Europe este să formeze o populaţie de peste 500 de animale, împărţită în cel putin 3 sub populaţii precum şi coridoare ecologice de migratie pentru animale sălbatice, care să contribuie la îmbu-nătăţirea conectivităţii cu celelalte zone învecinate.
Despre WWF (World Wide Fund for Nature):
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Detalii la: http://www.wwf.ro/
Rewilding Europe şi WWF-România implementează acest proiect împreună cu comunitatea locală din Armeniş şi din împrejurimi, implicând antreprenori locali, direcţii silvice, asociaţii de vânătoare şi tur-operatori.
Publicat in: 18/09/2014 | Nu sunt comentarii » |