Pe scurt, 1 octombrie 2014
- Numărul salariaţilor la sfârşitul anului trecut a fost de 4.8 milioane, a anunţat INS
- Banca Naţională a României a decis să reducă, începând de la 1 octombrie, rata dobânzii de politică monetară la 3% pe an, de la 3,25%
- Senatul, prima camera sesizată, a adoptat tacit o propunere legislativă prin care funcţionarii publici ar putea să exercite funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile de funcţionari
- Peste un milion de fermieri vor beneficia de sumele cuvenite prin plăţi directe, în valoare de 692 milioane de euro, începând din 16 octombrie
- A fost lansat primul program de e-learning pe teme de infertilitate din ţara noastră, cu ocazia primei ediţii a Congresului de infertilitate de la Bucureşti, la care au fost prezenţi miniştrii Sănătăţii din România şi Grecia
- Comisia Europeană a aprobat, în temeiul regulamentului UE privind concentrările economice, achiziţionarea Eni Česká Republika, s.r.o., Eni România S.R.L. şi Eni Slovensko, spol. s.r.o. de către MOL Petrol şi Gaze Plc. din Ungaria
- Operatorul belgian de servicii poştale bpost a avansat o ofertă neangajantă pentru achiziţionarea pachetului de 51% din acţiunile Companiei Naţionale Poşta Română
- România a primit în primul semestru al anului în curs 664 cereri de azil, cu 7% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut, când au fost înregistrate 711 solicitări
- Experţii români şi chinezi vor demara la începutul lunii octombrie o serie de întâlniri în vederea realizării căii ferate de mare viteză Bucureşti – Iaşi – graniţa cu Republica Moldova, cu posibilitatea extinderii spre Chişinău, şi a unei centuri feroviare a Bucureştiului
- Parlamentul a decis să anuleze datoriile pe care Curtea de Conturi le-a constatat în cazul a peste 1.100 de medici de familie care şi-au desfăşurat activitatea la Centrele de Permanenţă în perioada ianuarie 2009 – mai 2011.
- Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane lansează o nouă cerere de proiecte pentru dezvoltarea economiei sociale. Bugetul alocat acestui nou apel este de 100 milioane de euro, iar propunerile de proiecte vor putea fi încărcate în sistemul informatic Action Web în perioada 1 – 15 octombrie.
- Un nou Cod Rutier a intrat în vigoare la începutul săptămânii. Schimbarea modului în care sunt transportaţi minorii, posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului, suspendarea permisului de conducere pentru neplata amenzii sau obligativitatea folosirii centurii de siguranţă, nu doar de către şofer, ci de către toţi pasagerii, sunt câteva dintre noutăţi.
Publicat in: 01/10/2014 | Nu sunt comentarii » |