StudentFest caută artişti!
StudentFest va desfăşura anul acesta, în perioada 7-16 mai, cea de-a 24-a ediţie, sub tema CONFLICT. Festivalul oferă tinerilor artişti posibilitatea de a se exprima liber, de a se dezvolta profesional şi de a se promova. Astfel, dacă eşti tânăr artist şi cauţi o rampă de lansare, te poţi înscrie împreună cu creaţiile tale în cadrul StudentFest până în 17 aprilie.
Prin cele 15 secţiuni din acest an, Arhitectură, Arte stradale, Arte video, Ceramică, Dans, Design Vestimentar, Experimentarium, Fotografie, Grafică, Literatură, Muzică, Pictură, Publicitate, Sculptură şi Teatru, festivalul, mai divers şi deschis ca oricând, doreşte să le ofere tinerilor talentaţi din cât mai multe domenii posibilitatea de a se face remarcaţi.
Tema acestei ediţii este CONFLICT. În 2015, StudentFest vrea să tragă un semnal de alarmă asupra conflictelor de toate tipurile, îndemnând la transpunerea energiilor conflictuale interne în procese de creaţie. Conflictul între generaţii, culturi, religii, conflicte interpersonale, interetnice sau internaţionale sunt toate prezente în viaţa noastră cotidiană. Într-o societate aflată în continuă schimbare, în care globalizarea duce tot mai des la izbucnirea unor noi conflicte, unele dintre ele chiar foarte aproape de graniţele noastre, arta şi cultura pot reprezenta un punct comun, un imbold spre unitate şi înţelegere.
Dacă ai ceva de arătat, consideri că viziunea ta este una inovatoare, care merită să fie făcută publică, aici este locul tău. Indiferent de zona artistică în care creezi, la StudentFest ai ocazia să-ţi expui creaţiile în faţa unui public larg, deschis către artă şi cultură. Înscrierile se pot face pe www.studentfest.ro până în 17 aprilie.
StudentFest e un festival organizat exclusiv de tineri voluntari. Astfel, dacă eşti tânăr, elev sau student, poţi deveni voluntar StudentFest şi poţi contribui la succesul festivalului. Primul pas e să completezi un formular online, pe care îl găseşti pe site-ul festivalului.
StudentFest a apărut ca un afront adus cenzurii şi lipsei libertăţii de exprimare. Încă de la începuturile sale, festivalul a căutat să promoveze nu doar tinerii artişti aflaţi în curs de afirmare, ci şi principii fundamentale precum toleranţa, deschiderea, şi, desigur, dreptul la libera exprimare.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesaţi site-ul www.studentfest.ro, sau pagina de Facebook www.facebook.com/studentfest.ro
„În 2015 am considerat mai necesar ca niciodată să atragem atenţia în privinţa CONFLICTelor ce sunt resimţite puternic în contextul social, cultural, economic şi să încercăm canalizarea şi concentrarea acestora doar în artă şi cultură. Primul pas a fost făcut, noi căutăm artişti, acum rămâne doar ca aceştia să dorească să fie „găsiţi”.
Publicat in: 25/02/2015 | Nu sunt comentarii » |