Prisma » Internaţional » Pe scurt, 27 mai 2015

Pe scurt, 27 mai 2015

  • Prinţul Charles, moştenitorului coroanei britanice, s-a întâlnit cu liderul Sinn Fein, Gerry Adams, o premieră istorică, pe parcursul unei vizite efectuate în cursul săptămânii trecute în Irlanda
  • Franţa va găzdui o reuniune la nivel înalt a comunităţii internaţionale privind combaterea ameninţării reprezentate de grupul Stat Islamic (IS) luna viitoare, la Paris
  • Următorul summit NATO va avea loc în 8 şi 9 iulie 2016 la Varşovia, Polonia
  • Preşedintele Obama a cerut Senatului să aprobe legislaţia pentru a reînnoi programele de supraveghere care sunt programate să expire weekend-ul următor, declarând că siguranţa publică o cere
  • Aleksandar Vucic a devenit, în această săptămână, primul premier sârb care a efectuat o vizită oficială în Albania. Vizita sa vine după cea a premierului Albaniei la Belgrad, în urmă cu 7 luni, – prima vizită în Serbia a unui şef de guvern de la Tirana în 68 ani
  • Nave de război ruseşti şi chinezeşti au efectuat exerciţii militare comune, “Cooperarea pe Mare – 2015”, în Marea Mediterană
  • Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a anulat un plan care ar fi interzis palestinienilor să călătorească în aceleaşi autobuze cu evreii coloniştii din Cisiordania
  • În 2013, femeile din UE au avut, în medie, 28.7 ani atunci când au devenit mame pentru prima dată
  • Plovdiv (Bulgaria) şi Matera (Italia) vor fi cele două Capitale europene ale culturii în 2019
  • Egiptul a impus restricţii pentru femeile care călătoresc în Turcia, la câteva luni după introducerea unor măsuri similare pentru bărbaţi, în încercare de a-i opri să se alăture grupului Stat Islamic
  • Daniel Cohn-Bendit, care s-a născut în Franţa din părinţi germani, a primit cetăţenia franceză la aproape 50 de ani după ce a fost expulzat din ţară pentru “tulburarea liniştii” ca unul din liderii proeminenţi ai revoltei studenţilor din mai, 1968
  • Statele Unite şi Cuba au încheiat a doua rundă de negocieri fără a se ajunge la un acord cu privire la redeschiderea ambasade în ambele ţări. Asistentul secretarului de stat american, Roberta Jacobson, a declarat la finalul reuniunii că negocierile au făcut “progrese semnificative în ultimele cinci luni şi suntem mult mai aproape de restabilirea relaţiilor şi redeschiderea ambasadelor”.
  • În Polonia, candidatul opoziţiei conservatoare, Andrzej Duda, a câştigat scrutinul prezidenţial de duminică, 24 mai, în faţa preşe-dintelui în exerciţiu, Bronisław Komorowski, de centru dreapta.
  • Numărul de persoane ucise în cutremu-re, în Nepal, la 25 aprilie şi 12 mai a depăşit 8.500, cel mai fatal dezastrul înregistrat în Himalaya. Cutremurul precedent cu cele mai multe victime în ţară a fost în 1934, când au pierit peste 8519 de oameni.
  • Ankara şi Washington au început instruirea rebelilor sirieni “moderaţi” pe teritoriul turc pentru a-i pregăti să lupte cu militanţii islamici, potrivit ministrului turc de externe. SUA a început instruirea rebelilor sirieni la începutul acestei luni în Iordania. Programul se va extinde în facilităţi din Turcia, Arabia Saudită şi Qatar.
  • Trimişii speciali pe probleme nucleare din Coreea de Sud, Statele Unite şi Japonia au discutat la Seoul despre modalităţile de a descuraja Coreea de Nord să continue dezvoltarea de arme nucleare.
Spread the love


Scrieti un comentariu