Pe scurt, 27 mai 2015
- Guvernul a adoptat un Proiect de Lege privind stabilirea unor măsuri pentru monitorizarea exporturilor şi a livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase
- Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice
- În perioada 19-21 mai a avut loc misiunea de evaluare a progreselor înregistrate de România în domeniile reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)
- Senatul a respins moţiunea simplă a PNL pe teme de agricultură
- Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, a adoptat Legea dialogului social care prevede, între altele, că un sindicat trebuie să reprezinte 35% pentru a participa la negocierea colectivă la nivel de unitate
- Plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului silvic, adoptând legea în forma iniţială
- Sevil Shhaideh este noul ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice
- Comitetului Naţional Executiv al Partidului Liberal Reformator a decis, organizarea în luna iunie a unui Congres Extraordinar al PLR, reuniune în cadrul căreia urmează să se dezbată fuziunea cu Partidul Conservator
- Ministerele Afacerilor Interne din România şi Republica Moldova vor coopera pentru formarea profesională a personalului
- Potrivit rezultatelor cercetării statistice „Efectivele de animale şi producţia animală, în anul 2014”, efectivele de bovine, ovine şi caprine au crescut, iar efectivele de porcine şi păsări au scăzut
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că începând cu data de 26 mai 2015, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va prelua toate cererile de plată ale fermierilor, inclusiv pe suport de hârtie
- Alocaţia de stat pentru copii creşte de la 42 la 84 de lei
- Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind organizarea loteriei bonurilor fiscale, stabilind că se va acorda un număr de maximum de 100 de premii. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale prin care s-au revendicat premiile se va constata depăşirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câştigătoare.
- Guvernul a adoptat un proiect de lege privind anularea unor obligaţii fiscale. Actul normativ a fost trimis Parlamentului. Potrivit premierului, este vorba despre “drepturi de autor, PFA, persoane independente, CASS-ul acela pe care trebuia să-l luăm de la alocaţiilor copiilor”.
- Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că cererile de solicitare pentru schema de minimis “Ajutor specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică” se pot depune până în data de 5 iulie 2015, inclusiv.
Publicat in: 27/05/2015 | Nu sunt comentarii » |