Prisma » Naţional » Pe scurt, 19 august 2015

Pe scurt, 19 august 2015

  • Reprezentanţii elevilor vor face parte, cu drept de vot, din consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, locurile acestora fiind repartizate din cota rezervată părinţilor
  • În perioada 10-13 septembrie 2015, va avea loc la Bucureşti cea de a II-a ediţie a Consiliului Naţional al Tinerilor din România
  • Inflaţia anuală s-a menţinut în teritoriu negativ în iulie, la minus 1,7%, în scădere de la minus 1,6% în luna precedentă, iar inflaţia lunară a ajuns la 0,17%
  • Tribunalul Bucureşti a dispus, printr-o sentinţă civilă, să acorde personalitate juridică Partidului M10, decizia de înfiinţare fiind definitivă
  • În luna iunie cifra de afaceri din industrie a crescut cu 7,2% faţă de luna mai şi cu 6,5% faţă de iunie 2014, potrivit INS
  • Concursul naţional de intrare în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie va avea loc în data de 15 noiembrie, conform Ministerului Sănătăţii
  • Senatul american l-a confirmat pe diplomatul Hans Klemm pentru funcţia de ambasador în România
  • Aproximativ 14.000 de tichete au fost rezervate, pentru persoanele fizice şi juridice, în sistemul informatic al AFM în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2015
  • Primul Ministru Victor Ponta şi Primul Ministru Valeriu Streleţ au stabilit să se întâlnească la Chişinău în cadrul unei reuniuni de lucru, până la sfârşitul lunii august, pentru continuarea dialogului pe temele prioritate de colaborare bilaterală
  • Proprietarii care îşi inundă vecinii sau care schimbă destinaţia spaţiului de locuit ar putea primi amenzi mult mai mari pe viitor, potrivit unui proiect de lege supus dezbaterii publice de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care ar urma să înlocuiască actuala lege a asociaţiilor de proprietari.
  • Ministrul afacerilor interne a elaborat un proiect de modificare a două articole din Codul Penal referitoare la fapte de ultraj comise asupra poliţiştilor, cu scopul de a descuraja acţiunile violente îndreptate împotriva reprezentanţilor autorităţii statului.
  • Cetăţenii vor putea să-şi pună bunurile la dispoziţia statului, în mod voluntar, pe durata concentrării de trupe sau a exerciţiilor militare, se arata într-un proiect de act normativ al Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, în aceste situaţii, persoanele fizice vor avea posibilitatea de a da o mână de ajutor, fie în mod voluntar, fie contra-cost.
Spread the love


Scrieti un comentariu