Prisma » Ştiinţă » Prima dronă autonomă care va transporta oameni

Prima dronă autonomă care va transporta oameni

Dronele civile sunt folosite, în prezent, pentru transportul camerelor de înregistrare video (uneori ilicit) pentru a filma apusuri de soare, zgârie-nori sau evenimente sportive.

În viitor însă, vom vedea, probabil, pe cerul nostru roiuri de drone utile în diverse activităţi: Amazon (şi multe altele) intenţionează să utilizeze drone pentru a transporta pachete, Intel se gândeşte la un quadcopterr care te urmează peste tot, Ford şi DJI au în proiect drone care sunt lansate din partea anterioară a camioanelor, altele zboară ca avioanele (Parrot), aceste idei fiind prezentate recent la Consumer Electronics Show (CES) în Las Vegas.

Dar producătorul chinez EHang, a prezentat EHang 184 Autonomous Aerial Vehicle (AAV), primul vehicul aerian autonom complet electric capabil să transporte un pasager din punctul A la punctul B.

Ehang 184 este un obiect zburător cu opt rotoare despre care firma producătoare afirmă că este capabil să ridice o persoană la 500 de metri în aer şi să zboare spre orice punct de pe Google Maps, evitând în mod automat eventuale obiecte, decolarea şi aterizare efectuându-se în condiţii de siguranţă (atâta timp cât acesta se află în limita bateriei de 23 minute).

Ideea din spatele vehiculului chinez 184 este, în teorie forte simplă: utilizatorii vor intra în el, vor selecta destinaţia folosind un display touchscreen de 12 inch, apoi, printr-o apăsare de buton urmează “decolarea”. Sistemele de zbor automate ale dronei vor prelua gestionarea sarcinilor cum ar fi comunicarea cu centrul de control al traficului aerian şi alte aeronave, evitarea obstacolelor şi navigaţia – se va alege întotdeauna cea mai rapidă dar şi cea mai sigură cale între locaţia actuală şi destinaţie.

Sistemele de de siguranţă vor prelua controlul în cazul unei defecţiuni, plus pasagerul poate opri drona pentru ca aceasta să aterizeze pe loc, dacă este necesar.

Actualul model 184 dispune de un corp din fibră de carbon, un cadru din aliaj de aluminiu şi opt motoare cu punerea de 142 CP / 106 kW la opt elice propulsoare – acestea sunt împărţite în patru grupe de câte două, fiecare pereche situată pe partea de sus şi de jos a unuia dintre cele patru braţe – acestea se pot plia când drona este parcată la sol.

Încărcarea bateriei de 14.4 kWh durează patru ore în modul normal sau două ore în modul încărcare rapidă, o încărcare completă fiind suficientă pentru a menţine un pasager în aer timp de până la 23 de minute la nivelul mării. Totul cântăreşte 200 kg, poate transporta până la 120 kg, are o viteză maximă de 100 km/h şi poate ajunge la o altitudine maximă de 3499 m. Are, de asemenea, un portbagaj pentru stocarea unor lucruri cum ar fi un rucsac. Alte caracteristici includ iluminare completă în interior şi exterior, aer condiţionat, o conexiune la internet 4G.

Potrivit Ehang, 184 este deja pe deplin funcţional, cu o serie de zboruri demonstrative la nivel mondial programată să înceapă în curând. Ei susţin că modelul ar trebui să fie disponibil comercial la sfârşitul acestui an, la preţuri undeva între 200.000 şi 300.000 dolari americani.

184 vine de la “un pasager, opt elice, patru braţe”.



Scrieti un comentariu