Soluţia de ecologizare a iazului Boşneag – extindere de la Moldomin S.A. de tot râsul!
În locul unei soluţii durabile de ecologizare vegetativă a iazului Boşneag – extindere, care a fost confirmată încă din 1990 pe o suprafaţă mică de 20 ha, Guvernul României, sfătuit de “specialişti” în drenat bani publici către buzunarele mafiei din politică, va emite o ordonanţă de ecologizare prin umectare cu apă din Dunăre a depozitului de deşeuri miniere Boşneag – extindere aparţinând SC Moldomin SA din Moldova Nouă.
Ordonanţa va fi emisă la presiunea Comisiei Europene care a declanşat de doi ani procedura de infringement împotriva României în legătură cu acest caz şi ameninţa Guvernul român cu amenzi mari şi blocarea fondurilor UE pe componenta de decontaminare a siturilor poluate istoric.
Conform informaţiilor care le deţinem prin ordonanţă vor fi alocaţi 1,7 milioane Euro pentru realizarea ecologizării adoptându-se o soluţie tehnică costisitoare ce presupune construirea unei infrastructurii de conducte şi aspersoare care, cel mai probabil, vor fi furate imediat după terminarea lucrării, aşa cum s-a întâmplat cu infrastructura existentă în 2006 când această infrastructura a început să fie “privatizată” după încetarea activităţii SC MOLDOMIN SA. Pe de altă parte, pentru umectările eşuate se va da vina pe prognoza neconfirmată iar praful va continua să ajungă la Moldova Veche, Măceşti, Coronini precum şi la Veliko Gradište, Vinci, Požeženo în Serbia.
De ce s-a evitat soluţia de ecologizare vegetativă a depozitului de deşeuri miniere Boşneag – extindere?, o soluţie de ecologizare durabilă şi ieftină!
Simplificând lucrurile şi ca să fim înţeleşi dacă fiecare locuitor din zonă ar aduce şi ar aşeza pe suprafaţa iazului o bucată de covor vegetal de 0,5 mp s-ar putea ecologiza durabil 3 iazuri cu suprafaţa actuală a iazului Boşneag – extindere.
Din nou praf românesc în ochii Comisiei Europene pe bani din bugetul de stat, adică pe banii noştri.
Solicităm Guvernului României şi Ministerului Mediului stoparea procesului de emitere a ordonanţei şi reanalizarea soluţiei de ecologizare în cazul iazului Boşneag – extindere.
Doina Mărgineanu, Consilier pentru relaţii publice al GEC Nera
Publicat in: 23/03/2016 | Nu sunt comentarii » |