Prisma » Justiţie » Câmpiile corupţiei din agricultură

Câmpiile corupţiei din agricultură

Marş, de-aici, câine rău!

Adesea i se reproşează „câinelui de pază al democraţiei” respectiv presei, că este câine rău. Chiar am primit admonestări de la un cititor (cred că era implicat politic, dar, în sfârşit, nu asta contează), ceva de genul: „Auzi, da’, voi de bine nu ştiţi să scrieţi? Că, uite, se întâmplă atâtea lucruri bune!” Am luat seamă de observaţia cititorului nostru şi, chiar de săptămâna trecută, m-am hotărât să scriu mai des despre lucruri bune, despre fapte pozitive. Târziu! Tocmai când m-am decis eu să schimb foaia, Caraş-Severinul a fost călcat de DNA, mascaţii au năvălit în teritoriu şi cetăţeni respectabili ai judeţului nostru, frezaţi, parfumaţi şi la costum, au fost încătuşaţi ca nişte borfaşi de rând, pentru (presupuse) fapte de corupţie. Adică ce (se presupune) făceau „onorabilii” noştri, aleşi ori puşi în funcţii înalte? Făceau presiuni, şantajau, dădeau ordine împotriva legii, încasau bani din şpagă şi din contracte fictive. Este vorba, în principal, despre primarul de la Oţelu Roşu, Iancu Simion-Simi, şi de directorul APIA Caraş-Severin, Romică Anculia, dar şi despre nişte primari care, fie au fost părtaşi, fie victime ale celor doi. Cu banii încasaţi pe sub mână, aceştia şi-au construit vile, şi-au cumpărat maşini, bijuterii, parfumuri şi costume fine, şi-au făcut vacanţele în ţările calde. Este posibil ca şpăgarii să fi cotizat şi pentru campania electorală, altfel nu se explică de ce s-au bucurat un timp atât de îndelungat de protecţie, pentru a-şi desfăşura activităţile ilegale. Culmea e că şpăgarii se considerau atât de protejaţi, încât îşi aranjau ploile chiar şi la telefon. Doar o făceau de atâta timp şi nu s-a întâmplat nimic! Într-o înregistrare telefonică, publicată pe sit-ul www.pressalert.ro, se desluşeşte faptul că şi pentru anul acesta şpăgarii aveau planuri mari: „Să iasă primarul! Vor să fie anul ăsta prin octombrie toate plăţile făcute, ne umplem de bani, ne umplem de bani”, a concluzionat Anculia într-o discuţie cu primarul din Socol. Că 2012 era anul în care aceştia şi-au propus să-şi umple buzunarele, o dovedeşte şi urarea pe care şi-au făcut-o anul trecut în prag de an nou – „Să ne dea Dumnezeu ca în 2012 să mai facem de două ori cât acuma.” (pressalert.ro – „Şpăgarii pedelişti pregăteau o nouă metodă de fraudare a fondurilor europene. Vezi ce-şi doreau pentru 2012” / 02.05.2012).

Însă, doamne fereşte să „latre” cumva „câinele de pază”, că e ceva suspect pe păşunea politicii, că imediat e catalogat drept jigodie şi sunt trimişi hingherii să-l bage în „adăpost”. Totuşi, se pare că „lătrăturile” nu au fost degeaba. După cele întâmplate rezultă că agrIcultura e domeniul în care corupţia s-a desfăşurat plenar, cel puţin în Caraş-Severin. Adică acolo unde se dau subvenţii. După principiul, dacă tot vin bani degeaba (vorba cântecului „Money for nothing”), de ce să nu-i împărţim?! Nouă mie, una ţie, zero în zootehnie (sau, mă rog, pe câmpie). Pentru că păşunile, livezile, turmele sunt tăcute şi răbdătoare. Mute ca pământul! Şi cine stă să numere buruienele, prunele, mioarele? Chiar dacă le numeri azi, mâine cifrele se schimbă, în funcţie de ploi, de cum bate vântul, de boli. Din păcate, tot mute ca pământul sunt şi drumurile. Acum, nu vreau să zic că oricine face un drum e corupt. Doar vreau să spun că, în special, acolo unde au înflorit vile împănate cu antichităţi, mobilier preţios şi maşini parcate în curte, musai trebuie verificate sursele de bani. De unde? Adică, tot din prune? Unde naiba sunt, că noi mâncăm prune din Turcia! A, prunele noastre s-au făcut toate răchie?! Hmm, alt subiect delicat. La noi, dacă dai în răchie, eşti culpabil de blasfemie. „Marş de-aici, câine! Te iei de lucruri sfinte?!” Mai bine iau o pauză şi mă duc să-mi iau o bere. Că tot a fost 1 Mai, Ziua Oamenilor Muncii, şi n-am fost la nicio defilare.

Matei Mircioane

Spread the love


Scrieti un comentariu