Poetul Nicolae Sârbu şi sentimentul de câine

Poetul, prozatorul, jurnalistul, Nicolae Sârbu, în această primăvară (a anului de graţie 2012), a citit poeme inedite în Cenaclul “Semenicul” al Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, cenaclu condus de către criticul literar şi editorul Gheorghe Jurma. Lectura lui Nicolae Sârbu a fost aşteptată cu interes, mai ales că poetul a avut o perioadă de însingurare, de câţiva ani, perioadă în care nu a comunicat decât sporadic cu câţiva prieteni vechi, fiind mai mult retras în umbra cărţilor, dar şi a propriei creaţii. Perioada de recluziune, se pare, nu s-a consumat în zadar. Nicolae Sârbu s-a prezentat cu o colecţie bogată de poeme în faţa “plutonului de execuţie”, alcătuit din cenaclişti severi, nesuferiţi, pretenţioşi, nemiloşi, care nu obişnuiesc să graţieze pe nimeni pe bază de şpagă, ci numai în temeiul unor texte apreciate ca fiind literatură originală. A citit poezii cu titluri nervoase, şocante, postmoderne, ca de exemplu: “Piscina cu pioneze Stradivarius”, “Negocieri de nuntă cu făraşul”, “Ca o punte, pipa lui Mircea Eliade”, “Domesticirea nimicului”, “Sentiment de câine trei”, “Cu sânge apos ne săruta pe gură” etc. La finalul lecturilor a fost puţină linişte şi au urmat comentariile. Gheorghe Zincescu a afirmat: “Am avut sentimentul că ascult nişte elegii, poate lătrate, dar, grave şi adânci. Că erau cu pipa lui Eliade, că era cu nimicul, cu pioneza (piuneza) Stradivarius, poemele sunt extrem de ancorate în aziul adânc, nu al suprafeţelor. Fiecare poem al lui Sârbu îmi creează o reverie stelată, îndemnându-mă să pornesc pe diferite căi şi să revin la text”. Dintre multele poeme remarcate de Zincescu, am reţinut un fragment din “Piscina cu pioneze Stradivarius – Şi mai era pe ordinea de zi / a somnului meu cu peştii de pradă / lătratul întărâtat al florii de cactus / într-o piscină cu albastre pioneze”.

Gheorghe Jurma a spus că Nicolae Sârbu a reuşit să-şi creeze nişte mărci stilistice, care îl fac să se detaşeze de alţi autori, să fie o voce unică nu numai ân Cenaclul Semenicul, ci în întreg peisajul liric românesc. Aici, însă Jurma a avut o observaţie, afirmând că poeţii reşiţeni sunt prea puţin cunoscuţi la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Craiova, Piteşti, Sibiu etc. “Nici măcar la Timişoara nu ştim să ne promovăm valorile. Poeţii reşiţeni trăiesc ca într-o enclavă şi parcă aşteaptă să vină cineva să-i descopere. Cred că fiecare autor trebuie să se ia mai în serios, să publice mai mult, să organizeze evenimente şi, nu în ultimul rând, să-şi traducă poemele în limba engleză. Pentru că la orice festival internaţional de poezie, engleza a devenit principala punte de înţelegere”. Referindu-se din nou la poemele lui Sârbu, criticul Gheorghe Jurma a afirmat că a avut senzaţia că ascultă o poezie antisentimentală, foarte puţin lirică, însă presărată cu multe cuvinte vii, combatante.

Printre poemele apreciate de cenaclişti s-a aflat şi cel cu titlul “Sentiment de câine trei”, din care prezentăm finalul: “O, doamne al sentimentelor de câine, / ce dulăi am mai fost când / iarna mâncam roşii de seră furate / şi-un înger îmi cânta pe genunchi. // Schelălăie tandru lacrima noastră în lesă”.

Matei Mircioane