Prisma » Internaţional » Pe scurt, 7 decembrie 2016

Pe scurt, 7 decembrie 2016

  • Deputaţii din PE sprijină acordul UE-SUA privind protecţia datelor în schimburile destinate aplicării legii
  • În Italia, cetăţenii au ales să voteze NU în cadrul referendumului pentru reforma constituţională (59.11% – 40.89%). Premierul Matteo Renzi şi-a anunţat demisia
  • Fidel Castro, liderul iconic cunoscut sub numele de El Jefe sau Comandante en Jefe, a murit la vârsta de 90 de ani, în 25 noiembrie 2016
  • Mahmoud Abbas, 81 de ani, a fost reconfirmat la conducerea Fatah în cursul unui vot “prin consens”, la al şaptelea Congres din istoria acestei mişcări palestiniene
  • OPEC împreună cu mai multe ţări din afara organizaţiei au decis să-şi reducă producţia de petrol, pentru prima dată din 2008, pe fondul stagnării preţului petrolului la un nivel foarte scăzut
  • Rumen Radev, fost comandant al forţelor aeriene, a câştigat alegerile prezidenţiale din Bulgaria. El a candidat ca independent susţinut de Partidul Socialist Bulgar
  • În perioada 17-18 noiembrie, Comisia Europeană a găzduit cel de al doilea Colocviu anual privind drepturile fundamentale, care a abordat tema „Pluralismul mass-mediei şi democraţia”
  • Comisia Europeană propune o nouă abordare privind insolvenţa întreprinderilor în Europa: promovarea restructurării timpurii în vederea sprijinirii creşterii economice şi a protejării locurilor de muncă
  • La data de 17 noiembrie, instituţiile UE au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2017
  • La încheierea Anului Milei, Papa Francis a propus o serie de idei pentru a continua celebrarea milei, inclusiv extinderea permisiunii acordată tuturor preoţilor de absolvire a păcatul avortului determinat
  • Odată cu recenta lansare cu succes a încă patru sateliţi Galileo, constelaţia Galileo are acum 18 sateliţi pe orbită din minimum 24 necesari pentru o acoperire la nivel mondial
  • Bundestagul a aprobat prelungirea mandatului contingentului german staţionat la baza militară turcă de la Incirlik, parte a coaliţiei internaţionale contra grupării Stat Islamic
  • Marea Britanie şi Norvegia, aliaţi NATO, au convenit să consolideze cooperarea în domeniul apărării, inclusiv supravegherea maritimă şi exerciţii comune pe teritoriul norvegian
  • Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au discutat în Ierusalim, despre relaţiile bilaterale şi lupta împotriva terorismului internaţional
  • Un oficial de rang înalt de poliţie din China a fost ales preşedinte al Interpol
  • Zika nu mai reprezintă o situaţie de urgenţă internaţională, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a avertizat însă că virusul transmis de ţânţari “rămâne o problemă extrem de importantă şi de lungă durată”
  • Igor Dodon, candidatul partidului Socialist, a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Dodon a obţinut 835,210 voturi, ceea ce reprezintă 52.18% faţă de candidata Maia Sandu, din partea partidului Acţiune şi Solidaritate, pentru care au votat 765.461 alegători, sau 47.82%. Prezenţa la vot în cel de-al II-lea tur de scrutin prezidenţial a fost de , 53.31 % din numărul total de alegători.
  • Deputaţii din PE vor o îngheţare temporară a negocie-rilor de aderare la UE cu Turcia. Într-o rezoluţie fără caracter legislativ votată recent, ei spun că Turcia ar trebui să rămână, totuşi, ”ancorată” la UE şi promit să îşi revizuiască poziţia atunci când ”măsurile disproporţionate de represiu-ne” din starea de urgenţă instaurată în Turcia vor fi ridicate.
  • După 11 ani în funcţie, Angela Merkel şi-a anunţat oficial candidatura pentru un al patrulea mandat de cancelar al Germaniei din partea partidului pe care îl conduce, Uniunea Creştin Democrată (CDU). Alegerile legislative sunt programate în a doua parte a anului viitor.
  • Alegerile prezidenţiale din Austria au fost câştigate de candidatul independent Alexander Van der Bellen, sprijinit de Verzi, care l-a învins pe contracandidatul său Norbert Hofer, susţinut de Partidul Libertăţii, de dreapta. Hofer a fost pe larg descris ca fiind “de extremă dreapta” o etichetă care a respins-o, insistând că “nu-i plac extremiştii”. În luna mai, preşedintele Parlamentului UE, Martin Schulz, a emis un avertisment oficial austriecilor împotriva alegerii candidatului Partidului Libertăţii ca noul şef de stat.
  • Fostul premier al Franţei în timpul preşedintelui Sarkozy, Francois Fillon, a fost desemnat, după cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor primare, candidatul la alegerile prezidenţiale de anul viitor din partea principalului partid de opoziţie, Les Républicains (fostul Union pour un mouvement populaire). La câteva zile a venit şi anunţul mult aşteptat de majoritatea stângii – François Hollande nu va candida în alegerile prezidenţiale din 2017. Pentru socialişti, aflaţi în dificultate după mandatul Hollande, a fost deschisă astfel calea pentru alegerile primare.
  • Preşedintele american Barack Obama, a efectuat ultimul turneu în străinătate înainte de încheierea mandatului. Programul de vizite a început în Grecia, după care, la Berlin, s-a întâlnit cu Angela Merkel, cancelarul german, pe care o consideră partenerul cel mai apropiat pe parcursul preşedinţiei sale. La Berlin a participat şi la o întâlnire mai largă, care a inclus şefii de stat sau guvern ai Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Spaniei.
    Ultima etapă a turneului a fost Peru, unde Obama a participat la Summitul Cooperării Economice Asia – Pacific, alături de, între alţii, preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
  • Rusia şi-a retras oficial semnătura din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale. Rusia a participat la elaborarea Statutului de la Roma, un tratat care a stabilit Curtea Penală Internaţională, adoptat la o conferinţă diplomatică din Roma, în 17 iulie 1998. Acesta a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2002. Rusia a semnat documentul la 13 septembrie, 2000, dar nu a fost ratificat de parlament.
    Decizia este mai mult formală pentru că această ţară nu a fost de jure în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale.
    SUA, India, China, precum şi cele mai multe state din Orientul Mijlociu au refuzat să ratifice Statutul de la Roma, care a stabilit instanţa de judecată.
  • Camera inferioară a parlamentului Japoniei a votat în favoarea controversatului acord de liber schimb, Parteneriatul Trans-Pacific (TPP).
    Proiectul de lege a fost trimis în Camera Superioară pentru aprobarea finală, coaliţia de guvernământ aşteptând ca acesta să fie semnat în lege până la 30 noiembrie.
    Pe lângă SUA şi Japonia, TTP include Australia, Brunei, Canada, Chile, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam. Tratatul nu a fost încă ratificat de Congresul Statelor Unite, unde în urma alegerilor republicanii dispun în continuare de majoritate atât în Camera Reprezentanţilor, cât şi în Senat.
  • Japonia a semnat un acord pentru vânzarea de echipamente civile de energie nucleară şi tehnologie Indiei.
    Este prima dată când Japonia a încheiat un astfel de acord cu o ţară care nu este membră a Tratatului de neproliferare nucleară.
Spread the love


Scrieti un comentariu