Sistemul exoplanetar TRAPPIST-1

Descoperit în mai 2016, de către o echipă internaţională condusă de Michael Gillon, astronom la Universitatea din Liege, sistemul exoplanetar TRAPPIST-1 (numit după telescopul belgian “The Transiting Planets and Planetesimals Small Telescope” din Chile), situat la 12 parsec distanţă de sistemul solar (39 de ani lumină), a scos recent la iveală noi secrete.

Dacă anul trecut, astrofizicienii de la Universitatea din Liege, folosind telescopul TRAPPIST, au descoperit un sistem planetar alcătuit din trei planete de mărimea Pământului care orbitează o “stea roşie pitică foarte rece”, care este de 12 ori mai puţin masivă decât Soarele şi doar puţin mai mare decât Jupiter, supravegherea intensivă a sistemului cu ajutorul mai multor telescoape, printre care telescopul spaţial Spitzer al NASA, nu doar a confirmat datele anterioare primite în Liege de la telescopul TRAPPIST-Sud, dar a arătat, de asemenea, prezenţa a încă patru planete în sistem, aducând numărul lor la şapte, potrivit noilor informaţii făcute publice în 22 februarie. În prezent, pentru precizia exprimării, putem spune că sunt cel puţin şapte planete în acest sistem.

Cu ajutorul datelor furnizate de Spitzer, echipa a măsurat cu precizie dimensiunile celor şapte planete şi a dezvoltat primele estimări ale maselor pentru şase dintre ele, permiţând astfel o evaluare primară a densităţii acestora.

În funcţie de densitatea lor, şase planete sunt susceptibile de a fi stâncoase. Observaţii suplimentare vor ajuta să se determine, nu numai dacă acestea sunt bogate în apă, dar, de asemenea, dacă, eventual, una sau mai multe ar putea avea apă lichidă pe suprafaţă. Masa celei de a şaptea exoplanetă, ce mai îndepărtată de stea, nu a fost încă estimată, iar oamenii de ştiinţă cred că ar putea fi o lume îngheţată, dar sunt necesare observaţii suplimentare.

“Sistemul TRAPPIST-1 este cel mai mare tezaur de planete de mărimea Pământului detectate vreodată în jurul unei stele”, spune Michael Gillon, astronomul din Liege. “Este un sistem planetar fascinant, nu numai prin numărul de planete pe care îl are, dar, de asemenea, pentru că aceste planete prezintă caracteristici care sunt foarte asemănătoare cu cele de pe Pământ!”.

Trei dintre planete se află în zona locuibilă (sau Zona Goldilocks) a sistemului. Prin “zonă locuibilă” ne referim la intervalul limită de distanţe faţă de o stea în care o planetă stâncoasă ca şi Pământul poate adăposti cantităţi mari de apă în stare lichidă, pe cea mai mare parte a suprafeţei. Şi prezenţa apei înseamnă existenţa vieţii aşa cum o cunoaştem, cel puţin acesta este cazul pe Pământ. Prin comparaţie, sistemul nostru solar conţine două planete de mărime Pământului doar una dintre acestea, Terra, fiind în zona locuibilă.

Steaua sistemului este clasificată ca pitică şi ultra-rece, adică, o stea mult mai mică şi mai rece decât Soarele. Acest lucru explică de ce, chiar dacă planetele se găsesc pe orbite mult mai apropiate de steaua lor decât Pământul de Soare, cele şapte corpuri solide ale sistemului TRAPPIST-1 ar putea conţine apă lichidă pe cel puţin o parte a suprafeţei lor.

Planete par a fi, de asemenea, în rotaţie sincronă faţă de steaua lor, ceea ce înseamnă că aceeaşi parte a planetei este îndreptată întotdeauna spre stea, prin urmare, pe fiecare parte este zi sau noapte perpetuă (similar cu partea vizibilă şi cea “întunecată” a Lunii). Acest lucru ar putea însemna că au modele de vreme complet diferite de cele de pe Pământ, cum ar fi vânturi puternice care suflă din partea luminată spre cea întunecată, şi schimbări extreme de temperatură.

Acum datele sunt rafinate, dar echipa de la Liege aşteaptă lansarea telescopului James Webb Space Telescope, în 2018, pentru a continua cercetarea, în speranţa determinării compoziţiei atmosferice a acestor planete sau chiar pentru a detecta semne chimice ale activităţii biologice pe suprafaţa planetelor.

Această descoperire a fost făcută în contextul proiectului SPECULOOS (Search for habitable Planets EClipsing Ultra-cOOl Stars), un nou proiect ambiţios pentru detectarea exoplanetelor potenţial locuibile. Coordonat de Michael Gillon, acest proiect, susţinut de un grant de la Consiliul European pentru Cercetare, se află în faza de pregătire finală pe site-ul Observatorului European de Sud din Chile.

Sursa: Université de Liege, NASA, Agenţii