Prisma » Internaţional » Pe scurt, 23 martie 2017

Pe scurt, 23 martie 2017

  • Fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, a fost ales preşedinte al Partidului Social-Democrat German (SPD). Alegerile federale vor avea loc în Germania la 24 septembrie 2017
  • În 2016, 1.204.300 solicitanţi de azil au depus o cerere de protecţie internaţională în statele membre ale Uniunii Europene, în uşoară scădere comparativ cu 2015 (1.257.000), dar aproape dublu faţă de 2014 (562.700)
  • Cancelarul german, Angela Merkel, urmează să viziteze Rusia pe 2 mai. Scopul vizitei este problema ucraineană
  • Janos Ader a fost reales de Parlament în funcţia de preşedinte al Ungariei
  • Regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite, însoţit de o largă delegaţie, a efectuat o vizită de patru zile în Japonia, marcând prima călătorie în ţara asiatică a unui rege saudit, în 46 de ani
  • Consiliul Permanent al OSCE a convenit să reînnoiască mandatul Misiunii speciale de monitorizare în Ucraina cu un an, până la 31 martie 2018
  • Parlamentul European a adoptat propunerea de a stopa comerţul cu minereuri provenite din zonele de conflict
  • Pelerinii iranieni vor participa la anualul Hajj din acest an, după absenţa de anul trecut, determinată de tensiunile dintre rivali regionali
  • Deputaţii europeni au aprobat la Strasbourg un raport referitor la o politică integrată a Uniunii Europene pentru regiunea arctică
  • Rusia şi Turcia şi-au normalizat complet relaţiile bilaterale, politice şi economice, după grava criză ce a urmat incidentului în care un avion militar rus a fost doborât la frontiera siriano-turcă, au confirmat la Moscova preşedinţii celor două ţări, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan.
  • Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa va avea loc la 23 aprilie 2017. În cazul în care nici un candidat nu va câştiga majoritatea, primii doi clasaţi participă la al doilea tur, în 7 mai. Un total de 11 candidaţi vor intra în primul tur, dar toate sondajele din februarie şi martie îi dau pe Marion Anne Perrine Le Pen, cunoscută ca Marine Le Pen, şi Emmanuel Macron, participanţi siguri în turul doi.
  • Partidul Comunist, de guvernământ, din China şi-a înteţit retorica privind islamul, importanţi oficiali politici reuniţi la Beijing lansând avertismente repetate cu privire la pericolul infiltrării în ţară a spectrului “extremismului” religios mondial, precum şi necesitatea întreprinderii unor acţiuni pentru a proteja identitatea tradiţională chineză.


Scrieti un comentariu