Fântâna cinetică de la Reşiţa

Scrisoare deschisă
adresată primarului municipiului Reşiţa, domnul Ioan Popa, şi membrilor Consiliului Local al Municipiului

“Suntem un grup de cetăţeni, locuitori ai Reşiţei, care se declară nemulţumiţi pentru o parte din intervenţiile pe care doriţi să le aplicaţi uneia dintre valorile artistice ale acestui municipiu şi anume Fântâna cinetică, amplasată în partea centrală a oraşului, operă de artă monumentală care aparţine unui mare artist, sculptorul Constantin Lucaci.

Suntem informaţi despre lucrările pe care doriţi să le realizaţi asupra fântânii. O bună parte sunt intervenţii de reparare a sistemului de alimentare cu apă, de înlocuire a sistemului de pompe, înlocuiri de circuite electrice, curăţarea bazinului de alge ş.a. Cu aceste intervenţii, suntem pe deplin de acord. Pe lângă acestea însă v-aţi propus şi realizarea unei regii sonore, a unei scenografii de lumini, total străine obiectului de artă conceput iniţial de artist.

Dorim să vă reamintim că autorul acestei opere de artă aparţine meleagurilor noastre, fiind născut la Bocşa şi este Cetăţean de onoare al Reşiţei şi al Caraş-Severinului. A creat pentru România nouă fântâni cinetice din inox, amplasate în nouă oraşe ale ţării. Fântâna cinetică din Reşiţa, alături de celelalte fântâni cinetice, a adus sculptorului Constantin Lucaci şi implicit României, în anul 1984, Premiul Herder, perceput drept un adevărat Nobel al Estului. Maestrul Lucaci a fost primul sculptor care a primit acest prestigios premiu acordat de Fundaţia Alfred Toepfher, cu sediul la Hamburg, Germania, şi înmânat la Universitatea din Viena pentru artă şi rezistenţă prin cultură. Valoarea operei sale a fost recunoscută şi la Bienala de Artă de la Veneţia, fiind singurul artist căruia i s-a permis o dublă participare în condiţiile în care un artist putea să participe o singură dată în viaţă, precum şi de Vatican, sub patronajul căruia a fost organizată o expoziţie permanentă, un adevărat muzeu. Constantin Lucaci a rămas singurul artist român căruia Vaticanul i-a acordat această onoare.

Am invocat toate acestea spre a ne face înţeleşi: Fântâna din centrul municipiului nostru care, odată cu decăderea industriei reşiţene, a devenit simbolul Reşiţei, nu are doar o valoare materială, ci deţine un loc de cinste în istoria artelor contemporane româneşti şi europene. Fântâna lui Lucaci a fost gândită într-un demers cinetic şi joc de ape, unic. Aceasta „cântă” prin muzica apei, prin aripi de înger şi columnă de apă care uneşte cerul şi pământul. Respectând strădania artistului şi a reşiţenilor care l-au ajutat să o realizeze, fântâna trebuie să-şi păstreze cinetismul, jocul de ape şi muzica apei aşa cum a fost concepută iniţial. Opera şi Artistul merită acest respect! Cum nimeni nu-şi permite să modifice „Coloana infinitului” sau oricare altă lucrare recunoscută naţional sau mondial, tot aşa nici administraţia Reşiţei nu ar trebui să intervină cu lumini şi muzică implementată fântânii, transformând-o într-un spectacol de cabaret. Orice grefă, fie şi cu luminile cele mai strălucitoare, cu muzică de cea mai bună calitate, încalcă drepturile de autor ale artistului, devine nefericită şi transformă arta în kitsch.

Dacă administraţia locală şi-a propus ca prioritate a acestui oraş să ofere reşiţenilor un spectacol de ape, pe muzică şi lumini, cum e mereu invocată fântână de la Barcelona, foarte bine! Să construiască una nouă în condiţiile în care se consideră că acesta este prioritatea Reşiţei, nu să intervină asupra unei valori recunoscute internaţional, devenită simbolul municipiului, încălcând în felul acesta şi legislaţia.

Vă invităm să meditaţi asupra celor prezentate şi să renunţaţi la proiectul de modificare a unei Opere Simbol. Aşteptăm să răspundeţi la bunele intenţii ale semnatarilor acestei scrisori cu bune intenţii şi înţelepciune, fără orgolii şi ambiţii nemăsurate. Nenumărate sunt în lume fântânile care cântă pe jocuri stridente de lumini, aruncând din ţevi anoste torente de apă, dar niciuna nu reprezintă o FÂNTÂNĂ SCULPTURĂ ca a noastră. O fântână care-şi „cântă” povestea doar prin forţa apei, poveste inconfundabilă care este a celor care au fost, sunt şi vor rămâne AICI”.

Reşiţa 21 mai 2017

Semnează:

1. Ing. Mircea Popa, fost primar independent al Reşiţei în trei legislaturi, unul dintre autorii morali ai Fântânii;
2. Ioana Mihăiescu, arhitect, specialist în opere de patrimoniu şi artist plastic;
3. Prof. univ. dr. Mihail Deleanu, preşedintele Comitetului de Cultură în timpul realizării acestei Opere;
4. Cecilia Petrica, contabil şef la Comitetul de Cultură în timpul realizării Fântânii;
5. Dorina Sgaverdia, ziarist, autoarea romanului biografic „CONSTANTIN LUCACI. În căutarea Legendei Personale”;
6. Gheorghe Jurma, scriitor şi editor, autorul nenumăratelor publicaţii, apărute la Editura Tim, care au consacrat „Fântâna lui Lucaci” drept simbol al Reşiţei;
7. Nicolae Sârbu, poet, autorul unor cronici despre opera Maestrului Lucaci;
8. Octavian Doclin, poet, redactor şef al revistei „Reflex” în care au fost promovate Artistul şi Opera;
9. Ion Bobeică, artist plastic, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Filiala Caraş-Severin;
10. Ioan Prodan, sculptor;
11. Prof. univ. dr. Martin Olaru;
12. Caius Secărin, istoric;
13. Dr. Romeo Dumitrescu, medic chirurg, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin;
14. Nicolae Vlădulescu, poet, membru al USR, vicepreşedinte al Asociaţiei Fotografilor din Caraş-Severin;
15. Lidia Izvernariu, farmacist;
16. Stela David, farmacist;
17. Adrian Stepan, critic de artă, pensionar;
18. Florica Sanda Bogdan, profesor pensionar;
19. Ing. Anton Georgescu;
20. Costel Simedrea, poet;
21. Gheorghiţa Cojocaru, profesor pensionar;
22. Marius Hegheduş;
23. Doru Vlăsiuţ, sculptor;
24. Petronela Sulea;
25. Gen (r) Adrian Marinescu, inginer, autorul unor cărţi documentare despre Reşiţa.
    La această listă au aderat şi artişti plastici din Bucureşti, cunoscători ai Operei Maestrului:
26. Ileana Victoria Dragomirescu, artist plastic, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bucureşti;
27. Sanda Buţiu, artist plastic, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bucureşti

argument-cs.ro:

…Primarul a explicat ce fel de lucrări sunt necesare. Apoi a precizat că a purtat discuţii cu muzicianul Doru Morariu, reşiţean de origine, actualmente dirijorul Corului Filarmonicii din Iaşi, care i-a spus că a stat ore în şir alături de maestrul Constantin Lucaci, când acesta proiecta macheta fântânii, iar Lucaci i-a mărturisit visul său ca spectacolul de ape al fântânii „să lucreze împreună cu o muzică de Haydn”, ţinând cont că simfoniile lui Haydn l-au inspirat în conceperea fântânii.

…

„Dacă se insistă să nu facem aşa ceva, putem alege din două variante: ori mă opresc eu aici şi nu mai fac lucrul acesta, ori facem dezbatere publică şi dacă cetăţenii, în procent covârşitor, spun că ar fi frumos să facem aşa ceva şi avem şi confirmarea maestrului Doru Morariu că maestrul Lucaci ar fi dorit să facem aşa ceva, atunci poate că ar fi frumos să facem!”, a spus primarul Ioan Popa din fântână.

„Cu ce nu suntem noi de acord! Nu suntem de acord să se intervină asupra operei de artă, pentru că orice ingerinţă asupra unei opere de artă înseamnă o trimitere în sfera kitschului”, a spus Dorina Sgaverdia, îngrijorată de faptul că fântâna ar urma să cânte şi că apele ei ar fi colorate, un lucru „la modă”, dar, ca toate modele, este trecătoare. „Decizia este pe umerii dumneavoastră, faceţi cum doriţi, cum consideraţi, dar din punctul nostru de vedere este un act acultural”, a mai adăugat Dorina Sgaverdia.

Nicolae Sârbu a arătat că „a interveni asupra unei opere de artă înseamnă, o dată, să încalci legea dreptului de autor şi, apoi, să încalci legea monumentelor de for public”.

Până la urmă s-a ajuns la concluzia că „fântâna nu va cânta”, ci se vor amplasa difuzoare în jurul fântânii care vor asigura un ambient muzical, iar apele vor fi străbătute de „o lumină albă caldă”, o lumină albă şi nu colorată. Pe de altă parte, e adevărat că în timpul „spectacolului de muzică şi lumini” jocul apelor va urma ritmul muzicii lui Haydn. Ioan Popa a mai subliniat că nu se intervine deloc asupra niciunui element al fântânii, doar că o jumătate de oră, seara, fântâna va oferi acest spectacol (ca la Barcelona!), pentru a atrage oamenii în centrul care, în general, este nepopulat. În acest scop, primarul a declarat că şi-a propus să amenajeze în piaţa din centrul civic şi câteva „insule de terase” şi un skate-parc să atragă oameni şi tineri în zona centrală a Reşiţei.

Luat oarecum prin surprindere de ineditul şi promptitudinea convocării, trebuie să recunosc că nu mă aşteptam la prea multe de la conferinţa de presă a primarului Ioan Popa. Nici la un rezultat prompt şi pozitiv al demersului cetăţenesc la care aderasem cu toată convingerea. Ziarul on-line „Argument” publicase protestul unui grup de intelectuali reşiţeni, menit să preîntâmpine un abuz asupra fântânii cinetice din centrul Reşiţei. Protestul abia fusese înregistrat la Primăria Reşiţa şi iată că primarul Ioan Popa invită presa chiar lângă fântâna în cauză. O conferinţă de presă nemaivăzută. Simte nevoia urgentă să se explice, sau ne cheamă cumva la ordine?, mă întrebam în sinea mea. Până la urmă, a fost o experienţă interesantă, care m-a determinat să recidivez în ziaristică. Mai ales că ziariştii prezenţi nu prea au fost… ziarişti! Las la o parte faptul că nu au pus nicio întrebare, cum face orice gazetar dornic să afle şi să înţeleagă despre ce-i vorba. Ieşiseră cumva la o plimbare, într-o zi cu soare? Mi se păreau unii chiar montaţi să se războiască, fără pic de jenă, cu cei care îndrăzniseră să protesteze. Si nu mă refer aici doar la bolboroseala din „Jurnalul de Caraş-Severin”, care-i plătea o poliţă fostului redactor-şef. Pe când o presă responsabilă susţine iniţiativele venite dinspre societatea civilă. Felul cum a fost consemnat ulterior acest inedit dialog PE MUCHIA FÂNTÂNII arată că ori nu au înţeles nimic din ce s-a vorbit, ori au venit să facă front comun, pentru a-l apăra pe primar de alţi doi paşnici ZIARI?TI. Un primar care, aşa cum s-a dovedit tot timpul, nu avea nevoie de apărarea şi jenanta lor linguşeală.

Deşi sunt convins că, la nivelul de jos (să nu zic josnic) la care a ajuns presa de pe malurile Bârzavei, nici aceste rânduri nu vor fi înţelese, fac gestul gratuit de a informa corect şi de a explica, pe înţelesul nepricepuţilor şi oportuniştilor, importanţa demersului nostru de cetăţeni locuitori ai Reşiţei, care nu pot sta nepăsători când poate fi vorba de o posibilă maltratare a unei opere de artă. Mai ales că, de când „tulumba tranziţiei” s-a năpustit asupra „focului nestins”, opera de artă pe care ne-a dăruit-o maestrul Constantin Lucaci a devenit simbolul Reşiţei.

Deşi grupul protestar, privit de unii cu o inexplicabilă ostilitate, a fost reprezentat doar de Dorina Sgaverdia şi Nicolae Sârbu, doi foşti ZIARI?TI, pot spune că dialogul acesta s-a dovedit necesar, posibil şi binevenit. Drept pentru care i-am propus pe loc lui Matei Mircioane să scriu. Primarul Ioan Popa a informat despre ce lucrări cu caracter tehnic sunt necesare pentru reabilitarea fântânii. Unele neajunsuri se datorau precedentei intervenţii, care l-a nemulţumit şi pe autor, acum câţiva ani. Dorina Sgaverdia, care a scris o excelentă carte despre Constantin Lucaci, a precizat ce reprezintă fântâna ca operă de artă şi în intenţia autorului ei. Nicolae Sârbu a subliniat că trebuie respectate Legea dreptului de autor şi Legea din 2008 privind monumentele de for public. După care primarul Ion Popa ţine să sublinieze clar că intervenţiile ce şi le-a propus nu aduc atingere operei de artă. Luminile şi muzica (pentru care va cere concursul maestrului Sabin Păutza şi al dirijorului Doru Moraru) urmând să fie elemente care să întregească un spectacol de jumate de oră, seara, pentru plimbarea reşiţenilor prin centrul oraşului. Precizăm că important este ca totul să fie avizat de un expert în monumente de for public. Muzica ambientală să fie transmisă prin difuzoare, iar iluminarea fântânii să se facă prin reflectoare cu lumină neutră. Aspecte esenţiale, ţinând clar de respectarea statutului de operă de artă. Idei pentru care a militat şi scrisoarea deschisă adresată Primăriei Reşiţa de un grup de oameni de cultură.

După care discuţia s-a prelungit, amiabil, asupra altor probleme ale gospodăririi municipiului. Cum s-ar zice pe drept, cele două părţi şi-au făcut cunoscute, în mod civilizat, opiniile, suspiciunile şi intenţiile. Dacă cele discutate vor fi respectate, nu rămâne nicio neînţelegere. Conflict stins în faşă. Au contribuit la asta deopotrivă scrisoarea deschisă pe care am semnat-o şi aşa-zisa conferinţă de presă a primarului. De unde atunci acele jenante „ieşiri din décor”? Tânărul răspopit şi reconvertit Franţ a ţinut să protesteze împotriva intelectualilor, vorbind despre ce nu ştie. Cică Ada Cruceanu, fosta lui profesoară, e vinovată de soarta ingrată a Muzeului de locomotive. Ca unul care am scris primul despre acest obiectiv şi care mai ştie câte ceva, sunt dispus să-i explic.

Nu intelectualii sunt de vină pentru distrugerea Reşiţei, pentru afacerile oneroase din U.C.M.R. şi din Primăria municipiului. Dar acesta e un alt subiect. Fără sfârşit. Scriu aici pentru a spune că mi-a plăcut acest dialog pe muchia fântânii. Pentru a-mi exprima stupefacţia că presa nu a înţeles la ce conferinţă de presă a participat.

Reşiţa, la 23 mai 2017

Nicolae Sârbu

P.S. Articol refuzat de ziarul reşiţean on-line ARGUMENT. Rămâne,a?adar, cum am vorbit mai sus. De unde nu e… Din păcate, ne-am procopsit cu DEFECTIVI DE MESERIE ŞI DEMOCRAŢIE!
N.S.