Prisma » Sport » Reşiţa are din nou un campion naţional la schi

Reşiţa are din nou un campion naţional la schi

Performanţa de excepţie îi aparţine lui Alin Tulburean, tânărul sportiv susţinut de Fundaţia UDR

Abordând acest final de sezon competiţional într-o formă maximă, schiorul Alin Tulburean a reuşit să-şi adjudece, astăzi, la Campionatele Naţionale Şcolare de Schi desfăşurate în Staţiunea Suior – Maramureş, titlul de Campion naţional şcolar la slalom special.

Rezultatul este o confirmare categorică a valorii schiorului reşiţean dar şi o revanşă, luată cu sportivitate, pentru neacordarea titlului de campion national la Campionatul de Schi Alpin pentru Copii şi Cadeţi de la Azuga, unde a concurat, săptămâna trecută, în aceeaşi companie. Deşi a fost descalificat în urma unui arbitraj îndoielnic la specialitatea sa, slalomul special, Alin Tulburean a obţinut atunci titlul de vicecampion national la slalom super-uriaş (Super G).

Dacă prin acest rezultat, Reşiţa a revenit pe podiumul schiului naţional de performanţă, titlul câştigat readuce Reşiţa pe cea mai înaltă treaptă, după 48 de ani de absenţă. O realizare cu atât mai specială cu cât în prezent nu există la Reşiţa sau în judeţ un club de schi de performanţă activ.

Spread the love


Scrieti un comentariu