Prisma » Internaţional » Pe scurt, 2 noiembrie 2017

Pe scurt, 2 noiembrie 2017

  • Următoarea rundă de negocieri, a şasea, între Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind Brexit-ul va începe în data de 8 noiembrie la Bruxelles, a anunţat David Davis, negociatorul-şef britanic
  • Preşedintele francez Emmanuel Macron a promulgat noua lege antiteroristă, care va înlocui de la 1 noiembrie prevederile stării de urgenţă instituite după atentatele de la Paris din noiembrie 2015
  • Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Puţin, s-a aflat recent în Iran pentru convorbiri cu omologii săi iranian şi azer
  • Partidul Comunist Chinez a confirmat al doilea mandat de cinci ani pentru preşedintele Xi Jinping şi a prezentat noua componenţă a Comitetului Permanent al Biroului Politic, la finalul celui de-al 19-lea Congres, desfăşurat la Beijing
  • Premierul japonez Shinzo Abe, a obţinut un nou mandat în urma alegerilor legislative anticipate. Coaliţia conservatoare pe care o conduce va avea două treimi din locuri în noul parlament
  • Guvernul german a aprobat vânzarea a trei submarine ThyssenKrupp către Israel, urmând să furnizeze asistenţă financiară pentru această achiziţie
  • Consiliul de Securitate al ONU a invitat guvernul irakian şi liderii regionali ai Kurdistanului să stabilească un calendar al negocierilor pentru a pune capăt crizei declanşate de referendumul pentru independenţă
  • Preşedintele Donald Trump se află într-un turneu diplomatic, în intervalul 3-14 noiembrie, care a debutat în Japonia şi va continua în Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine, pentru a aborda problema nord-coreeană dar şi relaţiile comerciale bilaterale
  • Serviciul pentru Migraţie din Ucraina a respins cererea de azil politic depusă de fostul preşedinte georgian şi fost guvernator al regiunii Odessa, Mihail Saakaşvili. În Georgia el este acuzat de corupţie, abuz de putere şi deturnare de fonduri
  • Coreea de Sud şi China au convenit să-şi normalizeze rapid schimburile şi cooperarea în toate domeniile, potrivit unei declaraţii de presă a ministerul de externe din Coreea de Sud. Cele două ţări nu au reuşit să rezolve complet disputele prelungite privind sistemul de apărare antirachetă THAAD din SUA, desfăşurat în peninsulă, dar au declarat că vor continua să găsească o soluţie prin dialog.
  • Regele Willem-Alexander al Olandei a învestit un nou guvern sub conducerea premierului conservator Mark Rutte, punând astfel capăt celor mai lungi (225 de zile) negocieri pentru formarea unei coaliţii din istoria ţării. Din noua coaliţie fac parte partidul liberal VVD, al lui Rutte, partidul de centru D66 şi partidele creştin-conservatoare CDA şi Uniunea Creştină, ceea ce marchează un viraj spre dreapta comparativ cu guvernul care îşi încheie acum mandatul şi din care au făcut parte VVD şi Partidul Laburist, de centru-stânga.
  • Consiliul de Miniştri al Spaniei a demis guvernul catalan, a dispus dizolvarea parlamentului regional şi convocarea de alegeri în Catalonia pentru data de 21 decembrie. Senatul Spaniei a aprobat, cu majoritate absolută, măsurile propuse de guvern pentru oprirea procesului secesionist din Catalonia, după ce parlamentul acestei comunităţi autonome a declarat independenţa regiunii.
  • Japonia şi Rusia au convenit să înfiinţeze un grup de lucru pentru a dezvolta în comun turismul, acvacultura, agricultura, energia eoliană şi reducerea deşeurilor pe teritoriul insulele disputate controlate de Rusia, dar revendicate de Tokyo.
    Înţelegerea urmează unui acord între premierul japonez Abe şi preşedintele rus Vladimir Putin în luna septembrie care prevede desfăşurarea de activităţi economice comune pe insulele în cauză. Abe se întâlneşte din nou cu Putin la jumătatea lunii noiembrie, pe marginea summitului Forumului de cooperare economică Asia-Pacific din Vietnam, pe agenda discuţiilor fiind şi accelerarea procesului de implementare pentru acest acord.
  • Preşedintele regiunii semi-autonome a kurdistanului irakian, Masoud Barzani, a demisionat din postul său pe 1 noiembrie. Parlamentul kurd a stabilit iniţial 1 noiembrie ca dată pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din regiunea Kurdistan şi a zonelor disputate din punct de vedere etnic revendicate atât de Bagdad, cât şi de kurzi. Cu toate acestea, la 24 octombrie, parlamentul a amânat alegerile prezidenţiale şi parlamentare la nivel regional pentru opt luni după ce forţele de securitate irakiene au preluat controlul asupra provinciei Kirkuk bogate în petrol şi asupra majorităţii zonelor în litigiu.
  • 11 milioane de copii yemeniţi au nevoie de asistenţă umanitară din cauza războiului din această ţară, declanşat în martie 2015, a anunţat Biroul ONU pentru coordonarea problemelor umanitare. Războiul din Yemen opune forţe proguvernamentale – sprijinite de Arabia Saudită şi regrupate în sud – alianţei dintre miliţiile houthi şi partizani ai fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh care, din septembrie 2014, ţin sub control capitala şi nordul Yemenului.
  • Seria neagră a atacurilor teroriste comise de „lupi singuratici” cu ajutorul unor autovehicule a continuat cu un nou carnagiu, la New York de această dată, în 31 octombrie.
    La bordul unei camionete închiriate, un cetăţean uzbec, aflat în SUA din 2010, a lovit mai multe persoane aflate pe pista de biciclete paralelă cu râul Hudson, ucigând 8 şi rănind peste 10 persoane. A fost rănit de poliţie şi arestat.
Spread the love


Scrieti un comentariu