Prisma » Executiv » Negociatorii UE au căzut de acord să pună capăt geoblocării nejustificate

Negociatorii UE au căzut de acord să pună capăt geoblocării nejustificate

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia şi-au onorat angajamentele asumate în cadrul reuniunii la nivel înalt pe teme digitale care a avut loc în luna septembrie la Tallinn, punând capăt geoblocării nejustificate, unul dintre dosarele prioritare ale UE pentru 2017.

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au ajuns la un acord politic de a pune capăt geoblocării nejustificate pentru consumatorii care doresc să achiziţioneze produse sau servicii online în interiorul UE. Noile norme vor stimula comerţul electronic, în beneficiul consumatorilor şi al întreprinderilor care profită de avantajele pieţei online tot mai dezvoltate din UE.

Pentru cetăţeni, acest lucru înseamnă că vor putea să folosească internetul pentru a cumpăra aparate electrice noi, a închiria o maşină sau a-şi achiziţiona bilete la concerte peste graniţe, în aceleaşi condiţii ca şi în ţara lor de origine. Noile norme vor garanta faptul că cetăţenii nu se vor mai confrunta cu obstacole precum solicitarea de a plăti cu o carte de debit sau de credit emisă în altă ţară. Pentru întreprinderi, acestea vor aduce o mai mare certitudine juridică în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor la nivel transfrontalier.

Noile norme stabilesc trei situaţii specifice în care să poată fi exclusă de la bun început orice justificare şi orice criteriu obiectiv care ar permite aplicarea unui tratament diferit clienţilor din state membre diferite ale UE.

Acestea sunt:

  • Vânzarea de bunuri fără livrare fizică. Exemplu: un client din Belgia doreşte să cumpere un frigider şi găseşte cea mai bună ofertă pe un site german. Clientul va avea dreptul să comande produsul şi să îl colecteze la sediul comerciantului sau să organizeze el însuşi livrarea la domiciliul său.
  • Vânzarea de servicii prestate pe cale electronică. Exemplu: o consumatoare bulgară doreşte să cumpere servicii de găzduire pentru site-ul său de la o întreprindere spaniolă. Aceasta va avea acum acces la serviciu, se va putea înregistra şi va putea achiziţiona serviciul respectiv fără a plăti comisioane suplimentare faţă de un consumator spaniol.
  • Vânzarea de servicii prestate într-un loc fizic anume. Exemplu: o familie din Italia poate cumpăra direct bilete la un parc de distracţii din Franţa, fără a fi redirecţionată către un site din Italia.

Regulamentul nu impune obligaţia de a vinde şi nu armonizează preţurile. Acesta abordează, în schimb, discriminarea în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii în cazurile în care o astfel de discriminare nu poate fi justificată obiectiv (de exemplu, prin obligaţiile în materie de TVA sau prin existenţa unor cerinţe juridice diferite).

Noile norme vor intra în vigoare direct, la nouă luni de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al UE, pentru a permite în special micilor comercianţi să se adapteze la acestea.

Context

Un studiu al Comisiei a arătat că au fost identifica-te practici de geoblocare pe 63 % din site-urile analizate. Conform studiului menţionat, în 2015, mai puţin de 40 % din site-uri le permiteau clienţilor de peste graniţe să efectueze o achiziţie. Această situaţie are ca rezultat mai puţine venituri pentru societăţi şi mai puţine opţiuni pentru consumatori. Propus în mai 2016, ca parte a pieţei unice digitale, regulamentul vizând eliminarea geoblocării nejustificate a fost identificat drept o prioritate legislativă pentru 2017 prin acordul dintre cele trei instituţii europene din cadrul declaraţiei comune de la începutul acestui an. Acest regulament făcea parte dintr-un pachet privind comerţul electronic, împreună cu o propunere legislativă privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete şi o propunere legislativă vizând consolidarea aplicării drepturilor consumatorilor.

IP/17/4781, 20.11.2017



Scrieti un comentariu